Tag Archives: jurnalism

Societatea de masa

Se dă următoarea afirmaţie:

“Societatea de masă este caracterizată ca una în care populaţia este o masă nediferenţiată, ruptă de rădăcinile ei comunitare, de tradiţie şi de moralitatea arhaică, incapabilă să aibă gusturi culturale elevate sau clarviziune politică; în consecinţă ea este supusă influenţelor afective sau stărilor de moment şi este uşor de manipulat de politicieni fără scrupule”. C.A. Rootes

În ce procent ne regăsim în descrierea lui Rootes? Am spus “ne” pentru că suntem totuşi o societate de masă, individual suntem cam pe nicăieri.

Problema de etica si deontologie

Din câte am înţeles de la colegii ce au dat licenţa anul trecut, proba de foc a examenului a fost Etica şi Deontologia. N-ar fi de mirare, la cât de sumar a fost predată materia asta în facultate.

Aşa că, pentru a înţelege mai bine materia, vă dau o problemă de etică prin care vreau să aplic cateva principii pe care le-am studiat în ultimele 2 zile: etica imperativă kantiană şi modelul aristotelic.

Se dă următoarea situaţie: un minor a săvârşit o crimă, a ucis un alt copil dar mai mic.

Din punctul de vedere etic si moral al jurnalistului vei:

a). scrie un reportaj complex despre fapte, de îndată ce ai aflat toate detaliile cazului, indiferent de vârsta minorului, de implicaţiile sociale asupra familiei victimei deoarece principiul pe care te bazezi e acela al adevărului care trebuie aflat. Adică în reportaj se vor putea afla numele inculpatului, situaţia socială: şcolară, familială etc., dar şi detalii despre familia victimei. Nu există calea de mijloc să scrii doar despre făptaş.

b). vei scrie un reportaj amplu despre cele întâmplate doar după ce s-a pronunţat sentinţa, abia atunci dând detalii despre numele şi situaţia familială a faptaşului precum şi detalii despre familia victimei. Înainte de proces, vei scrie despre eveniment dar ţinând cont de dreptul la intimitate al celui incriminat (un minor) şi dreptul familiei victime la protecţie.

Dacă am fost prea vagă în enunţ, luaţi voi un caz concret şi haideţi să-l dezbatem. Mi-ar prinde tare bine exerciţiul ăsta.

Ce spuneţi, vă băgaţi la o discuţie despre etica în jurnalism?

M-a pus naiba…

… să fac facultate! Nu puteam să fac şi eu ceva cursuri de calificare profesională? Zău că ieşeam mai ieftin.

După ce în primul an am cumpărat toate cărţile de care aveam nevoie, azi am descoperit că doar 2 îmi sunt folositoare pentru licenţă.

Adică, am dat 150 de lei pe nişte cărţi care nu-mi folosesc la licenţă. Măcar au fost interesante şi am rămas cu ceva din lecturarea lor.

Tot azi am aflat că taxa pentru înscrierea la licenţă e 500 lei! Da, ai citit bine: 500 lei!!!! Am rămas şocată când mi-a spus Designerul. Şocul a continuat când şefa de an mi-a confirmat suma. Atâta spor la învăţat am acum, cât are chef câinele să stea în lanţ când afară plouă torenţial!

Şi mi-am luat şi tot concediul de odihnă acum, să am timp să învăţ. Taxa pentru înscrierea la licenţă e aproape cât un salariu de orădean.

Poate mă lămureşte cineva: de ce taxele astea sunt atât de mari? De fapt, pentru ce e taxa asta? Chiar nu ştiu, vreau şi eu să ştiu pentru ce o să dau 500 de lei din agoniseala mea din ultimele luni!

Voi cât aveţi taxa de înscriere în licenţă?

Ziua in care am fost pinguin …

Am omis să-ţi spun că la festivitatea de încheiere a cursurilor facultăţii, am devenit “pinguină”. Galeria vine în curând, momentan doar o poză, să-ţi astâmpăr curiozitatea.

Ne-am asortat toţi la robe negre, cravate galbene si pălării (tocă-i zice? togă, zic vocile internaute) cu şnur galben. Frumoşi am fost, să nu cumva să ne deochi!

Pinguini regali, ce să mai! Măcar acum avem diplome. Nu ştiu exact la ce ne vor folosi, dar le avem şi asta e foarte important! 😀

Din poza de mai jos, io-s cea mai mititică, iar designerul e pufos!

lilisor pinguina

P.S: sunt atât de pişpirică, încât la un moment dat m-am pierdut printre restul pinguinilor.

Licenta la Jurnalism

S-a hotărât. Examenul este programat pentru data de 15 iunie 2009.

Din 8 până în 12 iunie au loc înscrierile. Sesiunea de restanţe ar fi la începutul lunii iunie, încă n-am confirmarea unui profesor.

Subiectele le găsiţi pe siteul Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti.

Etică, adică exact examenul la care m-am scremut să scriu 3 pagini, e materie de licenţă. Fir-ar! Nu scap de Kant oricât aş vrea!

Dumnezo’ cu mila!

Etica

Mâine am examen la Etică. Din câte am citit până acum din cursuri, materia asta trebuia predată de un profesor de la Filozofie (cică profu’ ar fi terminat facultatea de Filozofie). Mă rog…

Mi-a rămas în minte următorul paragraf:

Scopul omului e împlinirea omenescului în sine. Virtutea constă în asumarea şi practicarea unor valori ce dau adevărata măsură a omului“.

Întrebare de studentă pierdută printre propoziţiile îmbârligate din cursuri: Scopul facultăţii e acela de a … ?
Update: Mă aşteptam la nişte noţiuni legate de etica în jurnalism, despre datoria morală a celui ce influenţează opinia publică dar so far, doar mumbo-jumbo despre Kant, Aristotel şi Platon.

Tu ce tip de manager esti?

Sunt o lenoasă când vine vorba de a învăţa pentru examene. Recunosc! Sunt o ruşine pentru notele pe care le am. (culmea, iau şi bursă odată pe an!)

În noaptea asta învăţ pentru examenul de dimineaţă. Materia se numeşte “Management instituţional Media” şi e mişto. Adică, e tare haios să citeşti despre tipuri de manageri şi stiluri de a conduce o firmă, fie ea de media.

To cut this short, astea sunt cele 4 stiluri de “guvernare” specifice unei instituţii media:

  1. stilul caracterizat printr-o guvernare despotica, denumit exploatator
  2. stilul in care ideea este ca trebuie sa construim relatii umane si ca atare caracteristica este bunavointa
  3. stilul in care se incurajeaza delegarea si comunicarea, consultativ
  4. stilul bazat pe o conceptie participativa din partea salariatilor, participativ

Şi acum urmează partea care m-a amuzat pe mine astă seară: tipurile de manageri.

  1. managerul exploatator (adeptul stiului 1) care considera ca principalele nevoi de subordonare sunt cele fiziologie si de securitate
  2. managerul benevol (adeptul stilului 2) ia in considerare nevoile de rel. sociale ale subordonatilor, apartenenta la grup
  3. managerul consultiv (adeptul stiului 3) este constient de nevoile de prestigiu si stima ale angajatilor sai
  4. managerul participativ (adeptul stilului 4) incurajeaza nevoia de autorealizare a angajatilor

Tu ce tip de manager eşti? 😀

Salariile ar putea creste, in urmatorii X ani…

Aşa-mi plac ştirile astea, scrise parcă pentru proşti: “Salariul minim ar putea ajunge la 1600 lei în următorii ani“.

E de bine, vom avea salariul de 1600 de lei iar un litru de ulei va costa 20 de lei. Vom da 15 lei pe un kilogram de zahăr iar pâinea o vom economisi, vom cumpăra făină de mălai cu 9 lei kilu’. Deh, şi aşa au spus nişte cercetători că pâinea prosteşte!

Cu ce mă încălzeşte pe mine, salariatul de rând, că peste 10 ani voi avea un salariu dublu/triplu cât e acum? Mai ales dacă preţurile vor creşte în acelaşi ritm. Cât vor valora peste 10 ani cei 1.600 lei?

Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat miercuri seara, la Realitatea TV, ca salariul minim pe economie ar putea ajunge in urmatorii ani la 1.500 – 1.600 lei. [de aici!]
Acum salariul minim e de 600 de lei, parcă. Cât din suma asta îmi acoperă mie cheltuielile zilnice? Mâncarea? Ieşirile în oraş?
În condiţiile în care preţurile au sărit cam prea mult, în ultimele 2-3 luni, salariul minim de 600 de lei abia îţi acoperă hrana zilnică şi întreţinerea. De o pereche nouă de pantaloni sau o bluză nici nu poate fi vorba. Să ieşi în oraş? Eventual economiseşti 2 luni ca să-ţi permiţi o pizza. Dacă mai stai şi în chirie, faci economie şi la mâncare…
Exemplu: în urmă cu 2 luni cumpăram mazăre congelată cu 7 lei. Acum e 12 lei, la acelaşi magazin. Legumele cu orez erau 4 lei, acum sunt 6. În decembrie uleiul era 2,5-3 lei, acum e 5,5-6.
Again, cine mai crede declaraţiile astea? Cine mai crede în poveştile lor?

Dumnezeu nu apare la stiri – Vama!

Trupa Vama a lansat o nouă piesă. Cred că e nouă, eu o ştiu de ceva vreme: Dumnezeu nu apare la ştiri! (dacă ar apărea, toţi am fi nişte sfinţi?!). Am avut ocazia să ascult piesa live, când băieţii s-au oprit şi la Oradea pentru un concert.

Intr-o lume in care ora cinci este vremea crimelor si nu a ceaiului, iar pierderea unei vieti se traduce in castigul de audienta… Cand pana si desenele sunt animate de violenta, nu de povesti, iar razboaiele sunt luate drept reality-show-uri… Riscam sa ramanem in istorie prin ceea ce distrugem, nu pentru ce am construit.

vama-dumnezeu-nu-apare-la-stiri

Melodia se potriveşte foarte bine cu jurnalismul de azi. De fapt, cu ceea ce se caută azi, indiferent că discutăm de tv, ziare, online sau pur şi simplu discuţii între prieteni.

p.s: Revin în curând cu un post (ultimul, sper!) despre cărţile lui Stephenie Meyer care mi-au ţinut mintea ocupată în ultimele 2 săptămâni!

Jurnalism la alt nivel

Nu ştiu câţi dintre cei care-mi citesc blogul sunt familiarizaţi cu cel mai mare concurs chinologic din lume, Crufts. E organizat de Kennel Club în fiecare an, a devenit deja o tradiţie de peste 40 de ani.

Ei bine, câţiva jurnalişti de la BBC (da, televiziunea de stat britanică) au realizat un documentar în care au tras un semnal de alarmă referitor la bolile genetice de care au ajuns să sufere câinii de rasă. Crescătorii au forţat nota într-atât de mult încât bulldogul englez, spre exemplu, nu se mai poate reproduce fără inseminare artificială iar femelele nu mai pot naşte fără operaţie de cezariană. english_bulldog

S-a dorit accentuarea unor trăsături însă s-a ajuns la cu totul altă mâncare de peşte.

În urma difuzării documentarului respectiv, reprezentanţii Kennel Club (clubul asociatiei chinologice britanice) au negat că ar exista probleme cu standardele promovate de aceştia, ba chiar s-au gândit să-i dea în judecată pe producătorii britanici. Însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. Probabil s-au mai uitat de vreo 10 ori la documentar şi au observat că într-adevăr există mari probleme cu săracii câini de rasă. Aşa că au hotărât să schimbe anumite lucruri în standardele pe care trebuie să le îndeplinească patrupedele.

Adică un documentar bine realizat a reuşit să schimbe ceva! Lucrurile au mers şi mai departe. BBC a refuzat să transmită Crufts de anul acesta. Pentru prima dată în cei 40 de ani! Până şi sponsorul principal, Pedigree, a renunţat la concurs! Ce-i drept, Crufts s-a transmis live pe internet.

Kennel Club a renunţat la cântărirea câinilor pentru a intra în concurs deoarece mulţi stăpâni îi înfometau şi îi lăsau fără apă pentru a ajunge la greutatea standard.

Eh, uite că se poate face jurnalism la alt nivel! Dar nu la televiziunea publică română! Sau la OTV!

[sursa imaginii]