Aseară am fost la teatru, la Acul Cumetrei Gurton de William Stevenson, o comedie senzaţională pusă-n scenă de o mână de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Oradea. Tinerele speranţe au fost îndrumate de prof. Maria Ivanov. Felicitări, dragilor! Aţi fost foarte convingători şi mi-a făcut plăcere să vă urmăresc pe scenă. Aţi meritat cu vârf şi îndesat aplauzele sălii arhi pline.

Când am intrat în sala de spectacole de la Teatrul Arcadia (sub pasajul Vulturul Negru), şi-am văzut puzderia de copii şi adolescenţi, mi-am pus mâinile-n cap! Mă gândeam că pruncii nu vor avea stare, vor bombăni tot timpul, nu-şi vor închide telefoanele, vor face poze cu blitz-ul şi mă vor face să regret momentul când i-am spus Ioanei că-i voi fi însoţitor la spectacol.

Dar, spre surprinderea amândurora (a mea şi a Ioanei), copiii s-au comportat exemplar. Mai degrabă jurnaliştii au făcut poze cu blitz-ul, decât pruncii. Ba chiar au stat cuminţi, şi-au închis telefoanele, aşteptând cu sufletul la gură să afle unde e acul cel drept şi măreţ al coanei Gurton.

Pentru cei care mă citiţi şi aveţi copii, un sfat: duceţi-i la spectacol peste 2 săptămâni, când va avea loc o nouă reprezentaţie. Cred că vă puteţi sacrifica o jumătate de oră să le oferiţi pruncilor voştri o porţie zdravănă de râs.

Din păcate, nu am poze să vă arăt, când am plecat ieri dimineaţă de acasă, nu mă gândeam că de la birou voi ajunge direct la teatru. Aştept câteva imagini de la un tânăr care a stat în faţa noastră şi-a fotografiat tinerii actori c-un aparat profi (mă rog, n-avea vreo săpunieră de Panasonic, aşa cum am eu). Dar până vin acele fotografii, am şterpelit cu neruşinare o imagine de la Crişana pentru a vă arăta actorii: