Tag Archives: mancare pentru pisici

pisica de rasa comuna

Pisicuțele n-ar cumpăra Whiskas!

„Știți, domnu’ doctor, am făcut o prostie”, i-am spus, rușinată, afișând cea mai drăgăstoasă privire de om prostovan cu care m-a înzestrat natura.

„Știu că ați făcut o prostie, că altfel n-ați fi venit pe la cabinet cu pisica în transportor”, mi-a zis zâmbind.

I-am dat mâței să mănânce Whiskas. Care e probabil cea mai proastă mâncare pentru animale, de pe piață. Dar voi, cei care n-aveți mâțe, nu știți asta. Nici eu nu știam asta până n-am adoptat-o pe TheMitsi. Pentru că aveam încredere în reclamele alea idioate, cu pisici adorabile din rasa British Shorthair Tabby.

Ei bine, de când o avem pe Mitsi ne-am informat. De fapt, ne-a informat veterinarul. O mâncare colorată pentru mâțe conține mulți conservanți. Și coloranți alimentari. Care nu-s bine tolerați de o mâță. Mai ales de una sterilizată. Cu cât sunt cronțănelele mai maronii, cu atât sunt mai bogate în proteine și carne. Sigur, și astea pot conține conservanți și coloranți, de aceea-i bine să citim etichetele.

O mâncare sănătoasă pentru o mâță nu ar trebui să conțină soia și alte cereale, precum porumb. Și nici „derivate din produse animale”, care-s de fapt gheare, zgârciuri, piele și tot ce aruncăm noi de la carnea procesată.

În mod normal TheMitsi mănâncă ProPlan, Royal Canin și Leonardo, pentru mâțe sterilizate. Brandurile astea le găsesc la pet shop-ul veterinarului și la ZooMania. Despre Leonardo am citit că ar fi mai bună decât Royal Canin pentru că nu are cereale, în timp de Royalul conține. Mă rog, atâta vreme cât reacționează bine la cronțănelele astea, nu are rost să i le schimb. Nici nu prea am cu ce…

pisica apatica

Și totuși i-am dat Whiskas. Am rămas fără pic de hrană pt mâță duminica trecută, pe la 6 seara. Anca mă avertizase că pet shop-ul de pe Sovata comercializează și hrană expirată, așa că m-am trezit în weekend că n-am avut de unde să-i iau mâncarea preferată hămesitei de Mitsi. Care miorlăia ca o posedată. Așa că am cumpărat din supermarket Whiskas pentru mâțe sterilizate. Văzând-o cum înfulecă, am crezut că nu face diferența între brandurile de hrană. Însă după 2 zile a început să facă pe ea. Și câteva zile mai târziu a început să vomite tot ce mânca.

Ne-am speriat și mai tare când am auzit-o, în weekend acesta, cum respira greu, nu mai voia să accepte gustări, era tăcută, nici măcar bățul cu pene n-o mai intriga. I-am aruncat tot Whiskasul și i-am cumpărat mâncarea obișnuită. Până luni, când era programată la veterinar, îi trecuse apatia, accepta gustări și-i revenise glasul de mâță răsfățată. Însă tot făcea pe ea. După două injecții în blana pufoasă și 2 pastile băgate cu forța pe gât, Mitsi și-a revenit aproape complet după indigestia de la Whiskas. Încă mai merge la litieră din 10 în 10 minute.

Ba mai mult, azi dimineață am curățat de 3 ori preșul din baie, de lângă litiera mâței. Nici n-am apucat să-mi trag sufletul după ce-am terminat de curățat, că The Mitsi țuști în litieră. Sapă ce sapă apoi iese și împrăștie rumeguș prin toată baia și tot coridorul.
Să fie modul ei de a se răzbuna pe mine pentru că i-am dat să mănânce Whiskas?!

Concluzia: deși știam că Whiskas e o mâncare proastă, tot am riscat și mi-am îmbolnăvit mâța. Poate vă servește ca lecție și nu faceți ca mine. 🙂

pisica de rasa comuna

p.s:  un kil de hrană uscată Whiskas costă cam 18 lei, în timp ce un kil de Cat Chow e 12-13, ProPlan și Leonardo încep de la 19 lei, iar Royal Canin e vreo 22 lei. Cat Chow e o mâncare slăbuță, dar tot mai bună decât Whiskas.

Ce caută lumea:

  • wiskas ro
pisica somnoroasa

Leonardo, mâncarea pentru pisici

pisica dormind

Mâncarea asta e foarte bună, îi face blana lucioasă şi fină lui TheMitsi, îi dă energie cât pentru toţi 3 la un loc şi e la un preţ rezonabil: 20 – 21 lei/kg. Până acum am găsit-o doar la Zoomania.

Însă tot mâncarea asta are un mare, mare bai: pute! Miroase puternic atât atunci când e în bolul pisicii, cât mai ales după ce trece prin  sistemul digestiv al mâţei. Pute în aşa hal, încât voi cumpăra hrana asta foarte rar şi o voi amesteca în alte mâncăruri.

Probabil pute în halul ăsta de la extractul de struguri pe care-l conţine şi pe care producătorii germani îl scot la înaintare pe pliantele cu descrierile produselor.

Update: cred că ne-am obișnuit cu mirosul. Cumpărăm hrana asta în fiecare lună … Iar prețul a crescut, e 24 lei/kg.