Tag Archives: mentalitati

porumbite

Ah, da, n-am chef de așa ceva!

E mai ușor să fugi de argumente și discuții, decât să îndrăznești să aperi o idee în care crezi. Indiferent de situația în care te regăsești. Fuga predomină în cazurile fericite și pașnice. Pentru că-n cazurile agresive și violente verbal, discuțiile nici măcar nu au vreo șansă de a fi concepute, darămite născute. Se recurge aproape instant la insulte și prejudecăți, amestecate cu stereotipii din vremuri pe care le-am dori apuse, dar care încă bântuie ca niște stafii care refuză să ia calea purgatoriului. Judecăm prea repede și cugetăm prea încet.

Starea de confort nu se rezumă doar la factorul economic ori profesional, se rezumă și la abilitatea de a discuta cu un om cu valori și opinii total diferite de ale tale. Iar discuția să crească și să se dezovolte pentru a permite ambelor părți considerarea altor puncte de vedere. Nici măcar nu-i nevoie să ajungeți la un punct comun, pentru început e suficientă deschiderea spre comunicare directă și onestă.

Parcă lumea ar fi mai interesantă dacă am îndrăzni să discutăm mai mult, dacă am dezvolta o curiozitate pentru alte opinii și nu ne-am închide în propriile bule de autosuficiență și ignoranță. Sau măcar dacă nu ne-am mai considera eroi pentru că în loc să contracarăm o prostie ori o greșeală, am zâmbit și-am lăsat omul să se scalde în propria-i imaginație.

piatra-soimului-pestis2

Paianjen

Social rant

Ne plângem că rețelele de socializare ne iau mințile și cuvintele atunci când afirmăm că am vrea să comunicăm mai mult cu oamenii care contează.

Generalizăm că vremurile astea sunt de rahat, că generațiile noi sunt vai de steaua lor pentru că se joacă mai mult decât ne-a fost nouă permis. Ridicăm “misepare-ul” la rang de înțelepciune urbană pentru că noi am crescut fără tehnologie ori acces la internet.

Oftăm din greu aducând în față “alte vremuri”, mai bune desigur, nostalgice și cu iz de fericire organică, nu artificială ca cea de azi. Asta în timp ce, pe aceleași rețele de socializare, distribuim toate tâmpeniile de care ne plângem. Și dăm lecții, pentru că ne pricepem la a le impune altora cum ar trebui să-și conducă afacerile ori viețile.

Fascinanți sunt aceia care distribuie articole despre viața sănătoasă, sport și meditație, având grijă să-ți arate și detaliile picante din ultimul scandal al “vedetelor” locale. E ca și cum ar mânca o savarină bună, gătită cu ingrediente proaspete, peste care ar adăuga și o lingură de rahat moale de mâță, pentru un adaos de aromă.

Uneori îmi displace internetul pentru că nu aduce bun simț la pachet cu oferta de internet. Ori un pic, doar un pic de simț al ridicolului.  Parcă trăim doar în era șocantului și senzaționalului, unde simplitatea și plictiseala nu au ce căuta…

/Rant over, mă întorc la andrelele mele.

Paianjen

russian-kitty

Fast `Thinking`

În vara lui 2016 am descoperit podcast-ul lui Malcom Gladwell, The Revisionist History. Îmi place cum caută o altă abordare pentru a sublinia câteva ciudățenii din societatea de azi, de la feminism, drepturi egale, homofobie, isterie-n masă, până la marketing. Pe lângă podcastul lui Gladwell, aș recomanda și cartea lui Jonathan Haidt – The Righteous Mind: Why Good People are Divided by Politics and Religion. Cred că orice om care citește și ascultă ideile celor doi, va rămâne cu impresia că lumea în care trăiește nu-i deloc doar albă și neagră. Că nuanțele sunt multe și că uneori trebuie doar să ai răbdare să le vezi, deși sunt în fața ta. E mult mai intensă și plăcută senzația de a descoperi nuanțele, decât sentimentul că trăiești închis între două tabere aflate la cuțite.

Spun asta pentru că am impresia că tot mai mulți oameni tind să vadă lumea bicolor, în alb și negru, în pro și contra. Zilele trecute, după ce-am fost încadrată în „prostimea credulă de la proteste”, cineva încerca să-mi demonstreze cât de prost și de corupt e Nicușor Dan. Omul a plecat de la premiza că de vreme ce-am ieșit la protestele anti-ordonanță sunt anti-PSD, anti-guvern, deci sunt pro USR și pro Nicușor Dan. Ceea ce e greșit! E total greșit. Doar pentru că taxez un abuz, nu înseamnă că am sărit în aceeași barcă împreună cu toți cei care au taxat același abuz inițial, având și alte obiective. Doar pentru că-mi place salata de vinete, nu am devenit vegetariană, friptura de porc – gătită la foc mic, în sosuri ușor picante – îmi place la fel de mult.

Parcă totul se reduce la „cine nu-i cu mine, e împotriva mea”, simplificându-se valorile și renunțându-se treptat la drepturi greu câștigate doar pentru a adera la o tabără sau alta. Și asta cred că mă înspăimântă, de fapt. Pentru că se simplifică totul doar pentru a cataloga mai rapid și mai ușor.

Parcă gândirea și mentalitatea s-au adaptat la vremurile „fast forward” în care trăim.

p.s: cat tax!

russian-kitty

turnul primariei oradea

Little boxes

E bizar că deși trăim în vremuri cu informația la un click distanță, ne închidem în cutii de prejudecăți și ignoranță. Pentru că e mai simplu. E mai interesant un motan Scottish Fold care se aruncă într-o cutie ca un elefant între porțelanuri decât minciunile unui lider de partid majoritar. În ambele situații poți urmări cursul întâmplărilor, dar măcar prima te amuză, cealaltă îți crește tensiunea sau ți-e indiferentă.

Calea cea mai simplă nu-i mereu cea mai bună. E simplu să-l urăști pe cel care câștigă mai bine decât tine, pe cel care are o casă plătită și amenajată, spre deosebire de tine, cel care te gândești cu groază la următorii 30 de ani de rate. E simplu să-l detești pe cel care-a votat altfel decât tine. Și e atât de simplu să-l disprețuiești pe cel care preferă să se uite la Antena 3, unde totul îi e servit mură-n gură, în loc să caute informații care echilibrează lucrurile și opiniile.

E atât de simplu să instigi oamenii la ură, să-i împarți în caste și să-i lași să se autodistrugă. Responsabilitate e un cuvânt prea complex pentru meseria de politician. Pentru că ar însemna să-ți pese de consecințele acțiunilor și faptelor tale ca om politic. Oamenii politici se apără cu limbaj de lemn, aruncă argumentul democrației și cu asta încearcă să închidă gura omului implicat civic. L-am auzit pe Tăriceanu spunând că nimeni n-are dreptul să ne spună nouă cum și când să facem legi, ori parcă într-o democrație transparența și claritatea sunt principii care n-ar trebui aplicate selectiv, doar când ne convine nouă.

Partidul majoritar caută să sădească sămânța naționalistă în român, că au văzut în America, la Trump, că a funcționat. Și oamenii leneși mușcă momeala și chiar cred că vin străinii să ne fure țara, că Soros e tătucul răutăților occidentale și că dacă nu-i dăm afară pe străini, noi n-o să putem trăi bine. Și-i învățăm pe oameni rugăciunea aia cu „Să ni se dea”, că e dreptul nostru. Să ni se dea, să ni se facă. Că doar e mai simplu să conduci un popor care așteaptă să-i pice para-n gură decât unul care pune umărul la treabă. E complicat cu omul activ, vrea drepturi, vrea să se implice, vrea să respecte niște standarde mereu, nu doar atunci când ne convin.

Așa că e mai simplu să arunci câte un os – niște măriri de salarii, niște măriri de pensii, tăieri de taxe, să înfierezi o anumită clasă mai citită – ca oamenii să se urască între ei, bogații și săracii, condamnații și necondamnații, cei care gândesc rațional și pragmatic și cei care tratează viața prin prisma experiențelor personale și-a credinței. Populismul e atât de nociv, atât de greșit într-o lume echilibrată pentru că dezbină societatea.

E greu să echilibrezi. E greu să mobilizezi și să crești spiritul civic, mai ales în Oradea. Aici se iese în stradă pentru a limita drepturile altor oameni, nu pentru a-i trage de mânecă pe aleși că nu-i normal ca omul care fură și abuzează de poziția sa să scape fără pedeapsă.

Sper să prind momentul când românul va scăpa de prejudecăți și de lăcomie.

Și sper ca orădenii să iasă-n stradă în număr cât mai mare pentru a arăta că Oradea nu-i un oraș de oameni cu capul plecat!

turnul primariei oradea

pisoi-fericit-vladeasa

Tinerii frumoși

De fiecare dată când se apropie un soi de alegeri electorale, lumea se împarte în bisericuțe: în bătrâni comuniști și tineri frumoși, în corupți și cinstiți, în „ăia vechi care-au furat 25 de ani” și-n „hai să dăm o șansă și altora”.

Și parcă fiecare tabără se închide în propria bulă, fiecare tabără știe că o nimicește pe cealaltă în sondaje. Dacă de la bătrânii care trăiesc de pe-o zi pe alta n-am așteptări, tinerii frumoși sunt cei care cresc și întrețin bula asta a schimbării, a unui viitor luminos și prosper. Tinerii frumoși care cred doar în pozitivism, în gânduri curate și bune, în proactivitate și-n influență pozitivă, în schimbarea care pornește din fiecare. Sună atât de bine în teorie!

Atenția tinerilor pentru societate și politică durează cât viața unei musculițe care se odihnește pe marginea butoiului cu vin. Și apoi se risipește exact la fel de repede cât îi ia acelei musculițe să se dezintegreze în milioane de bucățele invizibile. Pentru că tinerii frumoși au probleme reale, mai importante decât un vot. „Cu cine merg la munte/mare/Paris? Unde găsesc UGG-uri de firmă? Să ies în oraș cu X, Y sau cu Z?! De ce-mi ignoră mesajul pe FB?! Omaigad, mă plictiseeești!

Și apoi tinerii frumoși nu merg la vot. Dar îi judecă pe ceilalți, pe cei implicați și dezamăgiți de oamenii pasivi din jur, îi judecă pentru că n-au aplicat cartea aia cu schimbarea care vine din fiecare. Dar adevărul e că multora dintre acești „tineri frumoși”, pe care-i tot menționează unii politicieni, nu le pasă de politică, de voturi și de guvern. Nu e „cool” să discuți despre parlamentari, guvern, premier ori probleme sociale. Așa cum nu e „cool” să spui că ai o problemă și ai nevoie de ajutor, pentru că o problemă distruge feng șuiul și oricum, „sigur ai făcut tu ceva greșit de ai probleme”. Nu e „cool” să aprofundezi un subiect ori să conștientizezi că există și o parte gri sau neagră a unei situații, dar e „cool” să trăiești într-o stare continuă de ignoranță, ca un unicorn într-un lan de brândușe. Pentru că, nu-i așa?!, ignorance is bliss.

Oare există un antidot pentru superficialitate? 🙂

pisoi-fericit-vladeasa

cat-under-blanket

oumaigad, mă plictisești!

Când vine vorba de-un subiect serios abordat pe rețelele de socializare, tendința e de a răbufni c-un tradițional „oumaigad, mă plictiseeeeești!”. Și-i dai unfollow omului care-a distribuit o știre legată de alte impozite/ legi stupide / reportaje sociale/ articole despre cum să fii mai productiv. Pentru că unfriend e prea vizibil și, cine știe, poate mai ai nevoie de ajutorul acelui om, cândva.

La șoping lumea e mai roz …

Așa că, pentru a nu-i răni orgoliul și pentru a-i lăsa impresia că-ți pasă, îi dai unfollow și-ți continui discuțiile despre lucruri mult mai importante pentru statutul social: mașini, rochii/costume și papioane, vacanțe în locuri exotice, seriale ori filme de duzină. Plus bârfa clasică despre un coleg / un vecin / un prieten care are alte valori față de tine și grupul cu statut social superior din care consideri că faci parte. Din când în când mai distribui un articol despre viața sănătoasă, despre mersul la sală și mâncarea bună fără chimicale. Pentru că în felul acesta cei din jur vor rămâne cu impresia că ești o persoană bună și serioasă, care-și prețuiește corpul și vrea să le arate și celorlalți cât de important e un stil sănătos de viață. Iar viața sănătoasă nu include și subiecte serioase de discuție, pică greu la digestie. Iar cărțile provoacă mici crize de alergie, se știe, care se tratează cu o sesiune de șoping la mall!

Ocazional mai discuți articolele scandaloase pe subiecte serioase, pentru că uneori sunt atât de vizibile, încât nu le poți ignora. Dar nu te strofoci să le verifici autenticitatea. Nu e treaba ta, sunt pe internet, trebuie să aibă o sămânță de adevăr, așa-i? Și dacă au ajuns chiar și la tine, om care și-a filtrat cu mare grijă bula în care trăiește, sigur sunt adevărate.

Nu-i nimic rău în a te înconjura de lucruri care te fac fericit(ă), dar nici ignorarea unor probleme reale nu-i cea mai bună soluție. Pentru că așa ajungem la a trata totul cu superficialitate, valorile morale sunt bune dacă sunt cool și la modă. Ne închidem în bula comercială în care totul e bine și frumos, toți oamenii gândesc ca noi, iar lumea e un loc minunat. Orice om care nu gândește ca noi e excomunicat din minunata lume pozitivă.

Minunata bulă nouă …

Și apoi, când scoatem căpșorul din bula creionată după bunul nostru plac, ne lovim de griul societății, unde omul, care câștigă salariul minim pe economie, e acru și amărât, nu are timp să-ți asculte povețele despre cum ar putea ieși din sărăcie dacă-și dorește suficient de tare. Sau te lovești de facturile pe care trebuie să le plătești, pentru că și creditul trebuie plătit la un moment dat. Ori te trezești că dintr-o dată nu mai ajunge doar să gândești pozitiv, să glumești pe teme banale ori să te refugiezi în șoping la mall (deși, recunosc, în zilele nasoale, așa de bine ridică moralul o prăjitură cu ciocolată servită lângă un ceai cald, în timp ce discuți banalități cu un prieten).

Pe de altă parte, nu susțin nici cealaltă extremă, când oamenii prea serioși își impun ideile în grupurile de prieteni, pentru a-i forța să adere la aceleași valori. Pentru că se ajunge la derapaje de genul dacii au fost primii oameni pe lume sau a teoriilor conspiraționiste, care ne arată că extratereștii sunt printre noi și ne vor mânca sufletele dacă nu consumăm quinoa de 3 ori pe săptămână.

Dar ce știu io despre treburile astea? Merg să-mi mai tricotez o pereche de ștrimfi, am înțeles că va fi o iarnă rece, iar mâța cere de mâncare!

Sau poate lumea chiar e minunată și frumoasă, iar eu n-o văd de ochi. Și poate-ar trebui să nu mai citesc articole ca ăsta sau ăsta.

cat-under-blanket

belis-prin-romania

Condamnarea celuilalt

Sâmbătă dimineața. Ora 7, trenul tocmai ajungea pe peronul 4. Circula din Oradea în direcția Cluj Napoca. Am găsit locuri pentru a șede și pentru a ne așeza ghiozdanele de tură.

În scurt timp singurul vagon pus la dispoziție de CFR pe-o rută populară – sunt trenurile acelea noi care arată de parcă ar fi trecut prin iad și printr-o zonă de război – se umpluse de călători. Așa de mulți că dacă cineva avea nevoie de toaletă, avea mai mari șanse să-și ușureze vezica în chiloți decât să se chinuie să ajungă până la toaleta trenului. Sau învăța să zboare până la toaletă. Fiind un tren de navetiști, m-a surprins că CFR a ales să pună în circulație un singur vagon. Da, trenul s-a golit undeva prin Bratca – Șuncuiuș, dar pentru o rută atât de populară pe timp de vară, să aloci un singur vagon pentru sute de călători, e nesimțire și gestionare proastă.

Să se dea câte una, să ajungă la toți!

Mă rog, nu despre alegerile CFR-ului e articolul, ci despre cum au reacționat oamenii. Fiind o rută populară pentru concedii și ture la munte – în zona Bratca / Șuncuiuș / Valea Drăganului se fac ture superbe de mountain biking – evident că, printre navetiști, și-au făcut loc bicicliști și familii care mergeau la munte pentru sfârșitul de săptămână.

Iar navetiștii și oamenii care veniseră-n Oradea să facă piața, s-au simțit trădați că n-au mai avut loc pe scaune, că au fost nevoiți să se înghesuie printre proprii saci cu varză și plasele uriașe cu legume. Și-au început să comenteze către conductor să-i dea jos pe bicicliști. Că … au biciclete. Care ocupă spațiu în tren. Asta în timp ce sacii cu varză și plasele cu legume nu deranjau, deși ocupau de 2 ori mai mult spațiu decât bicicletele!

E fascinant de observat cum românul mai degrabă se întoarce împotriva altuia care e puțin diferit, în loc să atace sistemul greșit care i-a plasat în acea situație.

Când vom începe să nu-l mai condamnăm pe celălalt om aflat în aceeași situație cu noi și vom începe să ne revoltăm împotriva sistemului care ne-a forțat să ne luptăm unul cu altul?

belis-prin-romania

capra

Coalițiile, familiile și valorile morale

La sfârșit de săptămână am fost la munte, la răcoare. Am scos cortul, sacul de dormit și salteaua la aer. Am ajuns pe Valea Boiului, că există tren din Oradea până-n Bratca. După ce-am văzut că peste tot e plin de oameni, am ales să ne oprim undeva deasupra văii, destul de aproape de cascade. Jos erau câteva familii, care tocmai se instalau. 3 sau 4 familii cu copii.

Ne-am gândit că-i mai liniște să campăm aproape de familii cu prunci decât lângă adolescenți sau studenți. Greșit! Nu doar că familiile s-au comportat ca niște maimuțe abia căzute din copac, au făcut un tărăboi toată noaptea. Pentru că de aia au murit oamenii la revoluție, ca unii să-și permită mașini cu boxe din care să urle-n toată valea manele!

Era un cer senin, plin de stele, răcoare afară, o atmosferă excelentă. Până s-a trezit maimuța șef din tribul familiilor să dea mai tare la muzică, să scoată laserul verde și să chiuie.

Familia și valorile morale

De dimineață citeam despre Coaliția pentru Familie, ăia de urlă că un prunc poate crește doar într-o familie formată dintr-o femeie și-un bărbat, căsătoriți. Ăia de urlă că asistăm la degradarea valorilor morale și familiale. Nu contest necesitatea unor valori morale într-o familie, contest faptul că acestea chiar există în multe uniuni familiale. Pentru că, de fiecare dată când ies din bula mea, mă lovesc și de oameni care par crescuți în copac.

De la ce mi-a crescut însă tensiunea? De la asta: „Statutul căsătoriei să fie întărit prin nerecunoașterea formelor alternative de conviețuire, precum concubinajul („uniunile civile”). Creșterea și educarea copilului într-un mediu familial complet și stabil, cu o mamă și un tată, să fie întotdeauna prioritatea politicilor publice și a legislației din domeniu. Știm cu toții că familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este singura relație interumană ce asigură mediul ideal nașterii, creșterii și educației copiilor.” Zău că pasajul de mai sus sugerează că ne întoarcem în trecut, când femeile văduve erau marginalizate, iar tații cu prunci erau stigmatizați. Mai lipsește să aruncăm cu pietre în cei care nu-s blonzi și cu ochi albaștri și e pachetul complet!

Sunt curioasă de ce uniunile civile nu pot transmite valori morale și familiale, mai ales în cazuri în care oamenii locuiesc împreună, se înțeleg, nu urlă la copil, nu se bat, nu se ceartă ca la ușa cortului. Un simplu act semnat de ambele părți nu transferă valorile morale și familiale, dar poate deveni un uriaș motiv de frustrare pentru cei care s-au căsătorit sub presiunea socială.

Educație

Îmi și imaginez câte valori morale și-au asimilat pruncii din cele 4 familii care-au venit la munte să facă scandal, la fel ca pruncii ce vin din familii unde e la modă să-ți bați odrasla pentru orice mică tâmpenie sau precum copiii care vin din familii creștine unde alcoolul e la fel de important ca pita zilnică.

N-ar fi mai util să punem accent pe educarea tinerilor, că violența n-are ce căuta într-o familie – și asta pentru că în România încă e mișto să te lauzi că-ți bați nevasta – că oamenii pot avea orientări sexuale diferite cu care se nasc și care nu sunt contagioase, că o mamă singură nu e o stricată?

Mă mir că încă nu s-a trezit o minte creață să amendeze femeile care au trecut de 30 de ani și încă n-au prunci. Sau să arunce cu pietre în femeile care nu vor prunci. Oh, wait, asta oricum se întâmplă, virtual sau verbal. Aparent e o crimă dacă o tipă singură sau măritată declară că nu-și dorește copii.

De ce unele organizații irosesc energia pe proiecte stupide, când ar putea să pună mai mult accent pe educație?

capra

amfiteatrul-boga

Lumea lui „Nu se merită”

Am urât și urăsc expresia asta de când mă știu. Că-i, probabil, cea mai păguboasă expresie pe care mi-a fost dat s-o aud. De fapt, cred că detest exprimarea asta pentru că sugerează că nici nu are rost să încerci să faci ceva pentru că nu se văd la orizont rezultatele imediate. Sau efortul e prea mare pentru rezultatele mici, dar cuantificabile și care aduc rezultate pe termen mediu și lung, spre deosebire de rezultate uriașe și imediate, dar cu mici șanse de a aduce altele peste câțiva ani.

Ar putea fi o expresie a generației noi, de „millennials”, care înainte de a face ceva, trebui să vadă clar ce primesc pentru acel efort, dar nu cred. Pentru că țin minte că și-n copilărie oamenii renunțau la ideea de a face ceva doar pentru că „nu se merită”. Fără a analiza din mai multe puncte de vedere, fără a face un calcul mai amănunțit, oamenii renunțau doar pentru că nu simțeau că vor obține rezultate imediate.

Poate-s prea optimistă, dar uneori merită să faci / studiezi / înveți ceva nou doar pentru a face altceva, pentru a rupe o monotonie și-o rutină toxică.

Sigur că așa există și riscul de a începe proiecte și de a nu le duce la bun sfârșit, dar de multe ori obții mai multe informații și testezi mai ușor decât dacă ai sta pe bancă și-ai cugeta că „nu se merită”.

Da, știu, uneori trebuie să renunți la ceva pentru a putea merge mai departe, dar parcă e mai bine să încerci înainte de a renunța.

amfiteatrul-boga

pisica-in-copac

O lume minunată

În care totul pare să clocotească. Care formează o presiune incredibilă pe psihicul uman. Azi dimineață am descoperit un comentariu agresiv în moderare, la un articol de acum 5 ani. O agresivitate pe care n-am mai văzut-o pe blog de mult timp. L-am dezbătut cu prieteni apropiați și l-am ignorat. Probabil e cea mai sănătoasă abordare, uneori ignorance is bliss.

Apoi am descoperit o rețea de socializare unde rusoaicele distribuie gratuit și fără jenă tutoriale plătite, create de designeri de renume din domeniul croșetatului. Ce drepturi de autor? Ce bun simț? M-am întrebat dacă mai are vreun sens să mai fac ceva, dacă mai are vreun rost să mai creez ceva. Apoi am văzut știrea cu accidentul patronului Hexi Pharma.

Mă țin departe de teoria conspirației – în definitiv, nu-s criminalist, nici măcar nu cunosc informațiile de la sursă, ci prin prisma filtrului mass media – însă uneori lucrurile se așază într-un fel. Ironic, nu cred în zei și religii, dar consider că există un fel de karma, o modalitate prin care universul are grijă să așeze cumva lucrurile. Cred că am văzut prea mult Fringe. :))

Aș crede că oamenii sunt din ce în ce mai agresivi și mai răi, dar cred că-i doar o idee de moment. Fiecare simte presiunea într-un fel sau altul și răbufnește în felul său. Unii răbufnesc prin agresivitate, alții prin pasivitate sau miorlăindu-se pe „interneți”.

În ceea ce mă privește, contracarez răutatea cu poze. Spre exemplu, sâmbătă am văzut un cuplu ce-și plimba pisica prin parc. Firește că n-am rezistat tentației și-am fotografiat felina. Iar azi dimineață, când am prelucrat câteva imagini, am descoperit macii și mâța. Și parcă presiunea aceea, cauzată de agresivitatea din jur, s-a mai domolit.

Ce-aș fi vrut să înțelegi citind articolul e că dacă n-ai cum să aduci un ton pozitiv discuției, mai bine uită-te la poze cu pisici. Pentru că uneori pisicile-s mai interesante decât teoriile și conspirațiile de care te lovești pe internet.

cetatea-oradea

floare-de-mac

pisica-in-copac

pisoi-in-copac