Citeam deunăzi PaginadeMedia.ro, de altfel, un site informativ. Teoretic!

În fiecare sezon apare câte o “vedetă” fabricată. De cele mai multe ori, vedeta respectivă bubuie de prostie, e un exemplu prost de urmat însă, paradoxal, e promovată de toată media. Prostia vinde mai bine ca sexul, nu?! “Vedetele” astea dispar la fel de subit precum au apărut.

E ciudat să citesc pe PaginadeMedia despre eşecul Adelei Lupşe. E stupid să citesc un astfel de articol, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză n-ar trebui atât de mult promovată.

Am fost colegă de facultate cu Adela şi, spre deosebire de jurnaliştii din România, nu am scris despre ea. Puteam să înşir poveşti, false sau adevărate, despre ea, puteam să îmi cresc traficul cu 500% dacă doream, însă nu asta caut.

Nu sunt de acord cu ceea ce face, dar nici nu o crucific. Pentru că înainte de toate, suntem oameni, apoi jurnalişti. E mai simplu să o ignor. Încet-încet, orice pasăre piere pe limba ei. Se pare că s-a uitat proverbul ăsta.

Da, Adela ar fi făcut de ruşine tagma jurnaliştilor dacă ar fi trecut licenţa. Însă, să-i promovezi prostia, riscând să pui o etichetă pe o instituţie, mi se pare un gest deplasat. Cu atât mai mult cu cât faci o comparaţie cu o altă “vedetă” şi o altă instituţie.

Faptul că Adela a terminat Facultatea de Jurnalism la Oradea şi nu a reuşit să treacă examenul de licenţă, nu înseamnă că aici nu s-a făcut şcoală. Dimpotrivă, exceptând un profesor demagog şi o decană neinteresată de Jurnalism, toate celelalte cadre didactice şi-au făcut treaba.

Am o rugăminte: uitaţi de Adela Lupşe. Uitaţi de Nikita, de Sexi Brăileanca, Piticul Porno şi alte nulităţi.

Nu le mai promovaţi, nu faceţi decât să ajutaţi la îndobitocirea populaţiei. Chiar nu sunt alte subiecte mai importante decât promovarea prostiei şi a curvăriei?!

… să fac facultate! Nu puteam să fac şi eu ceva cursuri de calificare profesională? Zău că ieşeam mai ieftin.

După ce în primul an am cumpărat toate cărţile de care aveam nevoie, azi am descoperit că doar 2 îmi sunt folositoare pentru licenţă.

Adică, am dat 150 de lei pe nişte cărţi care nu-mi folosesc la licenţă. Măcar au fost interesante şi am rămas cu ceva din lecturarea lor.

Tot azi am aflat că taxa pentru înscrierea la licenţă e 500 lei! Da, ai citit bine: 500 lei!!!! Am rămas şocată când mi-a spus Designerul. Şocul a continuat când şefa de an mi-a confirmat suma. Atâta spor la învăţat am acum, cât are chef câinele să stea în lanţ când afară plouă torenţial!

Şi mi-am luat şi tot concediul de odihnă acum, să am timp să învăţ. Taxa pentru înscrierea la licenţă e aproape cât un salariu de orădean.

Poate mă lămureşte cineva: de ce taxele astea sunt atât de mari? De fapt, pentru ce e taxa asta? Chiar nu ştiu, vreau şi eu să ştiu pentru ce o să dau 500 de lei din agoniseala mea din ultimele luni!

Voi cât aveţi taxa de înscriere în licenţă?

Nu ştiu câţi dintre cei care-mi citesc blogul sunt familiarizaţi cu cel mai mare concurs chinologic din lume, Crufts. E organizat de Kennel Club în fiecare an, a devenit deja o tradiţie de peste 40 de ani.

Ei bine, câţiva jurnalişti de la BBC (da, televiziunea de stat britanică) au realizat un documentar în care au tras un semnal de alarmă referitor la bolile genetice de care au ajuns să sufere câinii de rasă. Crescătorii au forţat nota într-atât de mult încât bulldogul englez, spre exemplu, nu se mai poate reproduce fără inseminare artificială iar femelele nu mai pot naşte fără operaţie de cezariană.

S-a dorit accentuarea unor trăsături însă s-a ajuns la cu totul altă mâncare de peşte.

În urma difuzării documentarului respectiv, reprezentanţii Kennel Club (clubul asociatiei chinologice britanice) au negat că ar exista probleme cu standardele promovate de aceştia, ba chiar s-au gândit să-i dea în judecată pe producătorii britanici. Însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. Probabil s-au mai uitat de vreo 10 ori la documentar şi au observat că într-adevăr există mari probleme cu săracii câini de rasă. Aşa că au hotărât să schimbe anumite lucruri în standardele pe care trebuie să le îndeplinească patrupedele.

Adică un documentar bine realizat a reuşit să schimbe ceva! Lucrurile au mers şi mai departe. BBC a refuzat să transmită Crufts de anul acesta. Pentru prima dată în cei 40 de ani! Până şi sponsorul principal, Pedigree, a renunţat la concurs! Ce-i drept, Crufts s-a transmis live pe internet.

Kennel Club a renunţat la cântărirea câinilor pentru a intra în concurs deoarece mulţi stăpâni îi înfometau şi îi lăsau fără apă pentru a ajunge la greutatea standard.

Eh, uite că se poate face jurnalism la alt nivel! Dar nu la televiziunea publică română! Sau la OTV!

[sursa imaginii]

Naşterea unei vedete

O femeie oarecare câştigă un concurs Big Brother, în Marea Britanie. Şi-a câştigat dreptul de a fi “vedetă” ar zice unii.

Ţine prima pagină a tabloidelor care se întrec în a scrie despre ultimele sale aventuri. Întreaga sa viaţă se desfăşoară sub lumina reflectoarelor. “Oare ce-o face acum?”, ar zice telespectatorul vrăjit de isprăvile ei.

În timp ce era din nou în casa Big Brother află că are cancer de col. Tragedie! Plânge în faţa camerei de filmat, se tânguie, împloră divinitatea pentru a-i salva viaţa, măcar pentru cei 2 copilaşi ai săi. Fireşte, nici cei doi băieţei nu au fost scutiţi de presă.

Mereu pe prima pagină, mereu în căutare de subiecte, doar-doar vor surprinde lacrimile ce se scurg pe obraji, durerea familiei destrămate. Ai naibii reporteri! Nu se opresc nici în faţa morţii!

Dintr-o dată situaţia se complică: “vedeta” e pe moarte! Cancerul s-a extins în tot corpul, o vedem tot mai palidă, fără păr, slăbită, forţând un zâmbet fals pentru reporteri. Sau poate e chiar zâmbetul ei. Va fi vedetă până în clipa când va închide ochii pentru totdeauna!

Vedete pe micul ecran

Persoana despre care discutăm se numeşte Jade Goody, o femeie aparent obişnuită din Marea Britanie. A dat dovadă de tupeu şi nesimţire crasă în casa Big Brother, a reuşit să atragă atenţia mass media din Anglia şi să rămână pe prima pagină a ziarelor pentru multă vreme.

Acum e pe moarte iar tabloidele nu încetează să scrie despre lupta lui Jade cu moartea. S-a măritat pe ultima sută de metri, să nu moară mamă singură (măcar copilaşii ei vor avea un tată în acte), e vedetă chiar şi de pe patul din spital!

Ăsta e entertainment! Ăsta e showbiz! Ne uităm la o femeie care moare, zi după zi! Mă rog, se uită britanicii, mă cam îndoiesc de faptul că românii au auzit de Jade Goody şi tragedia ei.

Citesc aproape zilnic The Daily Mail. Faţă de alte tabloide aici mai găsesc şi articole interesante. Am rămas consternată când am văzut cât de multă atenţie acordă britanicii acestei femei şi tragediei sale. Sau poate m-a şocat faptul că femeia asta nici când e pe punctul de a muri nu poate renunţa la celebritate!

Entertainment?

Ce e trist e faptul că modelul tabloidelor britanice a ajuns şi în România. Britanicii au ajuns modele de urmat în presa de pe plaiurile mioritice! Nu ne mai mulţumim să vedem blonde platinate care se fac de râs la tembelizor, nu ne mai ajunge setea de violenţă prezentată la ştirile de la ora 5, ne e dor de poveştile tragice, încărcate de suferinţă prezentate la Surprize Surprize.

Trebuie să simţim că trăim. Trebuie să urmărim pas cu pas suferinţa unor oameni obişnuiţi, ca noi, pentru a ne da seama cât suntem de norocoşi. Ne-am obişnuit să fugim de problemele noastre, de realitatea în care trăim, ne uităm cu jale la televizor sperând că poate vom scăpa de probleme.

Ăsta e entertainment sadic! Tragic chiar. Şi ăsta e unul dintre motivele pentru care nu am mai deschis televizorul de mai bine de o lună!

De ce mi-ar păsa de Jade Goody? Sau de Elodia? Sau de orice altă persoană care îşi etalează viaţa la televizor, descriind chiar şi cele mai mici detalii intime. Ce câştig eu dacă mă uit la aşa ceva? Sunt mai înţeleaptă? Mai compătimitoare? De asta am nevoie? Să îi plâng de milă unei necunoscute, când eu am problemele mele de rezolvat?

Uneori îmi pare rău că există mass media …

[sursa imaginii]

Mă întreba cineva deunăzi de ce mă plâng de cursurile de la facultate. Pentru că unele sunt inutile! Pur şi simplu inutile! Măcar aici pot spune şi eu ceva, că la facultate n-ai cu cine vorbi! Decana oricum se trezeşte cu faţa la cearşaf şi uită să anunţe studenţii cu o zi înainte de examen!

Eu, ca viitor jurnalist, n-ar trebui să studiez ceva cursuri de limba română la facultate? Da, am şi eu probleme, în liceu nu se mai face gramatică iar din clasa a 8-a, multe s-au schimbat. În schimb trebuie să studiez materii stupide precum “Comunicare Politică” sau alte prostii legate de politică şi Drept studiate în anul 2.

Puii mei (e blogul meu, am voie să spun aşa ceva!), majoritatea absolvenţilor de jurnalism habar nu au să scrie coerent 2 fraze! În loc să-i înveţi lucruri de bază în jurnalism, le violezi neuronii cu stupidităţi legate de politică? Hai să fim serioşi!

Dacă tot facem facultate după sistemul de la Bologna, nu mai bine ne învăţăm studenţii să scrie în primii 3 ani de facultate, urmând a-i specializa pe un domeniu în cei 2 ani de master?

Ăsta nu se vrea a fi un post scris la ură sau ceva de genul. Dar jurnalismul a devenit o meserie pe care orice retard o poate practica şi culmea, e şi plătit pentru asta. Altfel nu-mi explic cum de se acceptă cu atât de multă nonşalanţă greşeli grosolane, lipsa de documentare şi, mai ales, dezinformarea în masă la nivel naţional.