Tag Archives: munca

Cât de mult îți prețuiești munca?

Dacă întrebi un străin (englez, american, australian etc) despre un proiect la care a lucrat, străinul îți va începe un mic discurs cu o propoziție pozitivă, care îți va întări încrederea în acel proiect.

„It was aswesome, amazing. We worked really hard, it was so much work but it was all worth it. I’ve had a good team, we’ve had our ups and downs, our little arguments, but the result was all that mattered and we are so grateful for every support we got”.

Propoziția de la început, pozitivă și încărcată de emoție, descrie cât de entuziasmat e omul de acel proiect, câtă încredere are în munca sa și în rezultate. Deși sunt sigură că în spatele aparențelor s-a confruntat cu tot felul de probleme, de lipsuri, la final omul scoate în evidență doar ce-i mai bun din proiect. Și-ți transmite mesajul că a făcut o treabă bună, că are încredere în experiența și munca sa.

Dacă întrebi un român (generalizez pt că m-am lovit prea des de mentalitatea asta la români) despre un proiect la care a lucrat, îți va răspunde sub forma:

„Vai, cât am lucrat și ne-am spetit. N-am dormit o săptămână, ne-am bătut capul cum să facem, apoi nu știu care din echipă s-a tras pe cur, și noi am muncit să-l acoperim, atât de mult am lucrat încât acum nu mai suntem buni de nimic. Sper să le placă și oamenilor ce am făcut, că am muncit foarte mult.”

Răspunsurile sub forma asta nu-mi transmit deloc încredere în proiect. Nici în munca ta. Dacă alegi să te plângi că ai muncit, în loc să-ți lauzi proiectul, ceva-mi spune că tu nu ai încredere în proiect. Spune-mi cât de entuziasmat ești de acel proiect, spune-mi cât de mult contează pentru tine, în loc să te plângi că ai avut mult de muncă.

Sau nu? 🙂

veioza sare cu lumanare

Unii lideri sunt șefi, dar nu toți șefii sunt lideri!

Acum câteva săptămâni scriam pe Facebook că nu-mi doresc să fiu un „om de succes”, ci vreau să fiu un „om mulțumit”. Mai în glumă, mai în serios, chiar nu-mi doresc să fiu șef, director, manager, CEO, COO etc.. În România e la modă să fii șef, să conduci prin a da ordine pe un ton agresiv, să-i privești de sus pe subalterni și să le spui ce să facă în timp ce tu îți bei cafeaua într-un birou cu ferestre mari. Dar nu-i la modă să te bucuri de munca ta. Ești considerat un om comun dacă îndrăznești să spui că-ți place meseria aleasă, precum ar fi aceea de tocilar (ascuțitul cuțitelor, nu geek). Doamne ferește să spui că nu-ți dorești să devii faimos, că deja ești un caz demn de spitalul de psihiatrie.

Fac ce-mi place!

În urmă cu vreo câteva luni m-am întâlnit cu o fostă colegă de serviciu. Amândouă lucram la birou, în fața calculatorului. Între timp amândouă am ales alte drumuri: eu spre alt proiect, tot la birou, ea într-un magazin cu haine pentru femei, vânzătoare. Când am întrebat-o ce s-a întâmplat, mi-a spus fără să ezite și cu zâmbetul pe buze: „Nu-mi place să stau la birou. Îmi place să lucrez cu oamenii, să interacționez, să văd haine și să discut direct cu clienții.”

Mi-a plăcut atât de mult răspunsul ei încât nu am vreun motiv să o privesc cu milă. În țara asta e jenant să spui că-ți place să lucrezi ca vânzătoare, pentru că asta denotă că ești un om prost – ar zice unii -, dar ea zâmbea și-mi spunea cât de fericită e că face ceea ce-i place.

Șefi și lideri

Avem atâția șefi și directori în țara asta, dar n-avem lideri. Nu, un director nu e un lider, așa cum niciun președinte nu e un conducător al unui popor. E reprezentant, dar nu-i musai conducător. E la modă să dai ordine, dar să nu pui mâna să faci ceva pentru că e sub demnitatea ta. E rușinos să muncești.

Am fost învățați de mici că doar după ce vom deveni șefi vom fi priviți ca oameni buni în societate. Că numai dacă ai ambiția de a fi manager peste o echipă ești un om de succes. Cum rămâne cu oamenii cărora chiar le face plăcere să muncească și să se bucure de roadele muncii lor? S-a pus atât de mare accent pe ideea de a fi șef, încât ideea de a munci s-a devalorizat. Nu mai vrem să muncim, e sub demnitatea noastră să lucrăm în producție.

O viață liniștită

Parcă s-a devalorizat și ideea de a fi o femeie independentă, gospodină. Și acum îmi amintesc de acele „prietene” care râdeau de mine când menționam că am gătit paste pentru cină. Faptul că știi să gătești nu înseamnă că ești inferioară bărbatului și că locul tău e la cratiță. Faptul că tu, ca femeie, știi să te hrănești, să ai grijă de tine și să te întreții, îți confirmă că ești o persoană care poate trece peste multe obstacole, o femeie care n-are nevoie de un bărbat cu bani care s-o întrețină.

O femeie care se poate descurca singură în aproape orice circumstanțe. Sau cel puțin așa privesc eu lucrurile. Într-o vreme îmi era rușine să spun că știu să gătesc sau că am grijă de casă pentru că-mi place, nu pentru că aș fi nevoită. Dar am scăpat și de cuibul de viespi.

Revin la ideea începută: dacă toți suntem directori, cine mai muncește? Și, mai ales, de ce-i privim de sus pe cei care vor să ducă o viață liniștită de oameni muncitori, care n-au ambiții de șefi? Să nu uităm că odată cu o poziție de director, vin o mulțime de responsabilități. Care trebuie duse la bun sfârșit, indiferent de programul de lucru.

Da, eu am crescut într-o familie în care ai mei au încercat pe cât posibil să ne învețe să ne bucurăm de roadele muncii noastre. Părinții mei nu sunt directori și nu cred că și-au dorit asta. Cred că mai important a fost, pentru ei, să aibă o viață liniștită, să aibă timp de serviciu, familie și pasiuni. Lucruri care adesea intră în contradicție cu ideea de carieră. E știut faptul că nu le poți avea pe toate: o carieră de succes, o familie fericită, o mentalitate echilibrată și sănătoasă. Între carieră, șefie, liniște și munca pe care-o ador, le aleg pe ultimele 2.

A nu se înțelege că detest managerii. Departe de mine gândul ăsta. Articolul ăsta l-am scris în ideea că toți părinții își îndeamnă copiii să urmeze cariere la birou, fără a-i îndemna să-și asculte pasiunile. Ne gândim că e înjosnitor să muncești într-un mall, dar e „foarte cool” să fii „project manager”, „assistant director”, „assistant manager” și „CEO”.

Nu-i greșit să faci ceea ce-ți place, dacă asta te face fericit!