Tag Archives: Muzica

My music

The Beatles vs Joan Jett vs Cypress Hill vs House of Pain vs RATM

Un mash up foarte interesant creat pentru un concurs desfășurat de HP România. Oare dacă SOPA, PIPA și ACTA ar fi aprobate și-ar intra în acțiune, ce-ar putea păți un om care a creat un astfel de mash-up? Nu pentru un concurs, ci pentru a se lăuda prietenilor. Sau pur și simplu for fun.

Ar sări arse de cur toate casele de producție că se încalcă drepturile de autor?

A nu se înțelege că susțin online piracy! Dar cred că ar trebui puse niște limite clare între a „pirata muzică/programe/etc” și a crea!

Ce caută lumea:

  • Siamese Kitten for Adoption Babies

Despre muzica aia bună :)

Ştii senzaţia aia pe care o ai când asculţi una dintre piesele tale preferate, melodie pe care n-ai mai auzit-o de mulţi ani şi te întrebi „Cum de am uitat de melodia asta?”. Şi pe măsură ce-o asculţi îţi vin în minte tot felul de situaţii, locuri, oameni, gânduri. Parcă eşti din nou în locul ăla unde ai auzit prima dată piesa aia preferată.

Adevărul e că de la atâta muzică de tipul bumţi-bumţi (poate cei de la Creative Monkeyz ar trebui să înregistreze expresia), atâtea ritmuri electro, dance şi alte bumţimăieli, nu mai au loc sunetele de chitară. Sau de saxofon. Ori de pian. De fapt, şi dacă îşi fac loc prin melodii, se pierd printre sunetele care-s făcute să-ţi bubuie creierul, să-l intoxice cu tot felul de senzaţii pe care nu le-ai mai experimentat. Nu le recunoşti, dar nici nu-ţi provoacă repulsie. Ştii că nu-s pe gustul tău, dar le accepţi ca sunet de fond. O încăpere tăcută e una care deprimă, aşa că merge şi-un radio comercial care se aude în surdină. Încet, atât cât să nu-ţi distragă atenţia, dar suficient de tare pentru a nu-ţi auzi gândurile. Sau, mă rog, piticii ăia nevrotici care mereu vor ceva! (medicameeenteeeeee!!!)

Nu mai ştiu când am uitat să ascult doar „muzica mea”, acele ritmuri care-mi permit să răsfăţ neuronii cu sunetele copilăriei. Am crescut cu melodii pe care oricât de rar le-aş asculta, întotdeauna-mi provoacă aceleaşi senzaţii. Cu tot respectul pentru artiştii şi producătorii autohtoni, nu cred că muzica din ultimii 10 ani va reuşi vreodată să-mi trezească asemenea sentimente.

The Healer ascultam noaptea la radio, la NovaFM în Lugoj. Tot acolo am fost cucerită de The Rolling Stones cu Angie, Simon and Garfunkel cu Bridge over troubled water, Andy Williams cu Speak softly love, Love Hurts de la Nazareth ori Stairway to Heaven de la Led Zeppelin (ce-mi mai place să ascult asta dimineaţa, pe la 5). Să mai spun de Guns’n’Roses cu Paradise City ori de Lisa Stansfield cu Been Around the world?! Sunt doar câteva melodii din miile de piese în care mă regăsesc.

Muzica de azi nu-mi transmite vreo emoţie. O aud, aşa cum aud un tren care trece pe lângă bloc şi … cam atât! Din când în când îmi mai transmite câte-un şoc, când văd câte-un videoclip exagerat (totuşi poate-s eu prea pudică), dar nu mă îndeamnă să iau vreo atitudine.

wtf lilisor danseaza

Natasha Bedingfield – Pocket Full of Sunshine

Melodia asta va fi tema weekendului, în ciuda zăpezii care s-a întors şi ne-a surprins pe toţi. Să vedem ce-o să spună hârciogul Phill în februarie.

Până se anunţă zile senine şi frumoase, io vă recomand o porţie zdravănă de soare virtual din melodia Natashei Bedingfield, Pocket Full of Sunshine.

Melodia am auzit-o în Easy A şi mi-a rămas în minte. E perfectă pentru exerciţiile de dimineaţă sau pentru porţia de sport de dinainte de somn.

p.s: până şi Ţiţic mi s-a alăturat în ţopăielile pe melodia asta, după ce reacţia ei iniţială a fost asta:

wtf lilisor danseaza

Francezii şi pseudo-americanismele

Pentru un popor de oameni siguri pe identitatea şi cultura lor, francezii imită cam prea mult americanii. Evident, e o generalizare stupidă bazată doar pe câteva videoclipuri pe care le-am urmărit recent, dar asta lasă să se vadă artiştii francezi care au cât de cât succes şi în afara Franţei.

Uită-te la Shy’m şi K-maro. În toate videoclipurile imită americanii: de la stilul vestimentar, la mişcări, ba chiar şi în ritmurile melodiilor. Să mai spun de versurile în engleză aruncate pe ici-colo, cu scopul de a atrage şi mai mult?! Refuz să cred că francezii nu pot avea identitatea lor, nu pot miza pe farmecul lor atunci când decid să se lanseze la nivel internaţional.

Poate pentru că mi-e cam scârbă de ultimele tendinţe adoptate de industria muzicală de peste ocean. Prea multă superficialitate şi prea mult blink-blink. Practic frustrările unor rataţi au ajuns la rang de artă.

Îmi place limba franceză, deşi nu înţeleg o iotă de la un vorbitor nativ. Mai multe înţeleg dintr-un text scris în franceză decât auzind un franţuz vorbind. Cu toate astea, mi se pare o limbă frumoasă. Greoaie, dar frumoasă. Aşa că nu înţeleg nevoia de a se fandosi a artiştilor francezi.

Dacă ai răbdare, vizionează clipul până la capăt şi vei înţelege mai bine la ce mă refer.

update: K-Maro e libanez, crescut în Franţa şi ulterior stabilit în Canada, cântă în franceză şi-n engleză. Însă tot nu înţeleg de ce epatează semnele LA Lakers şi New York în clipurile sale. Shy’m e franţuzoaică care o copiază pe Rhianna. Păcat, tipa arată bine şi are o voce bunicică.

Yiruma – River flows in you (cu versuri)

Yiruma, pe numele său real I Ru-ma,  e un compozitor şi pianist din Coreea de Sud. E născut în 15 februarie 1978, deci are 32 de ani, şi a învăţat să cânte la pian la vârsta de 5 ani.

Pe la 10-11 ani s-a mutat cu familia în Anglia, unde şi-a continuat studiile, dobândind între timp şi cetăţenia britanică. După ce-a absolvit Kings College, a renunţat în 2006 la cetăţenia britanică pentru a face armata în marina sud coreană. De altfel, în Coreea de Sud toţi bărbaţii sunt obligaţi să facă armata.

A revenit pe scena muzicală în octombrie 2008 cu diverse concerte. Albumele sale s-au bucurat de succes printre asiatici, dar şi europeni, fiind vestit atât în Anglia cât şi Germania, Norvegia, Danemarca.

Albume lansate: Love Scene şi First Love în 2001 (albume excelente, de altfel), From the Yellow Room în 2003, Poemusic în 2005, H.I.S. Monologue în 2006 (alt album superb), P.N.O.N.I în 2008.

Pe saitul lui Yiruma poţi asculta o variantă excelentă a piesei River Flows in you cu versuri. E o piesă coreano-engleză, întrucât îmbină cele două limbi.

Sau poţi asculta versiunea de mai jos:

p.s: nu înţeleg de ce exista n-şpe mii de versiuni ale piesei. come on, ce câştigi dacă piesa ta, fără reclame, are cât mai multe vizualizări?!

Queensryche – Silent Lucidity

Ştii momentele alea când nu ai nevoie să auzi ce prostii a mai făcut vreun politician, când nu-ţi pasă care sunt ultimele bârfe din birou, când nu-ţi pasă că un prieten s-a supărat pe tine dintr-un capriciu sau dintr-o prostie, când vrei să te bucuri de linişte?

Sper că le ştii, în caz contrar voi fi singura ciudată care preferă să se autoizoleze decât să pălăvrăgească ore-n şir despre lucruri inutile, să afle informaţii care intră pe-o ureche şi ies rapid pe cealaltă.

Da, azi sunt antisocială!

Ovidiu Mihailescu – Lili

Ovidiu Mihăilescu e un cântăreţ de folk pe care l-am descoperit datorită unei colege. Nu ascult în mod normal folk, dar nici nu refuz o seară de folk atunci când se iveşte ocazia. Iar piesa e extraordinară! În sfârşit există o melodie cu numele meu :)))

„Liliii, Liliiii, ţi-am văzut bikiniii” (avantajul de a avea un nume cu multe vocale).

Radiohead – Creep

Cineva-mi spunea că atunci când intră pe blogu-mi se uită ca mâţa la calendar. Nu înţeleg de unde expresia asta, pisica mea nu se uită la calendar (şi am vreo 2 calendare prin casă!), dar se uită curioasă la maşina de spălat pornită.

Iar dacă am vreo bluză cu fermoar înăuntru şi face zgomot, pisica e şi mai fascinată, uitându-se minute-n şir la hainele care se învârt în cuvă. Ba chiar sare cu lăbuţele din faţă pe uşă, doar doar o reuşi să prindă cu gheruţele obiectele alea interesante.

Şi pentru a nu te lăsa cu ochii-n soare, ţi-am pregătit o melodie, că e frumos să-ţi întâmpini oaspeţii cu ceva de băut, de mâncare şi de ascultat. Mâncare n-am (n-am mai gătit de 3 zile de nasol ce mă simt!), ca băutură am ceai, dar ceva-mi spune că e prea soft pentru tine, iar muzichie, ei bine, aici ţin să cred că am gusturi destul de bunicele…

Tu ce mai zici?

p.s: asta ca să nu mai spună cineva că lili n-a mai fost p-aci…

Rednex – Cotton Eye Joe

Duminică dimineaţă, după o noapte de filme şi seriale şi drăgălit şi visat la un eveniment extrem de fericit care se va întâmpla săptămâna asta, m-am trezit cu Cotton Eye Joe.

Am ţopăit pe melodia asta în clasa a 4-a, la banchetul de final de an. Nu ştiam prea bine limba engleză, de fapt, pe atunci reuşeam să inventez o mulţime de cuvinte din limba engleză după cum le auzeam în melodii. Cam cum a făcut şi tanti Valentina Hasan cu KenLee. 😀

Him – Join Me In Death

Cu riscul de a-mi atrage heitări emo pe blog, vă întreb: nu vi se pare că Ville Valo arată cam gay în clipul ăsta? Adică, tu mă inviţi să mor cu tine dar eşti dat cu mascara, fard roşu pe pleoape şi gloss roz pe buze?!
Piesa e ok, dar de fiecare dată când îl văd pe Ville mă gândesc că arată ca un ghei, mai ales când îşi ţuguie buzele ca o piţipoancă…