If we take man as he is, we make him worse but if we take man as he should be, we make him capable of becoming what he can be.

via Cristina

Printre multele lucruri fascinante pe care le-am aflat la #timisoaranoastra (no, amu io scriu pe măsură ce-mi aduc aminte) a fost şi definiţia timişoreanului adevărat.

Întrucât Timişoara e un oraş multicultural, locul unde 3 naţionalităţi care nu aveau prea multe lucruri în comun s-au întâlnit, s-au plăcut şi au decis că pot convieţui în oraşul contrastelor. Cele 3 naţionalităţi sunt: germană, maghiară şi sârbă. Cu tot cu religii şi confesiuni diferite, cu tradiţii specifice, oamenii s-au împăcat de-a lungul secolelor. Ba chiar au ajuns să se placă atât de mult încât să se şi iubească între ei (oamenii în general, nu bărbaţii în particular!)

Iar locuitorii oraşului Timişoara s-au adaptat traiului, au învăţat tradiţiile, le-au împrumutat din obiceiuri, au ajutat la construirea de diverse monumente şi au învăţat limbile (ah, ce pervers sună!).

De aceea se spune că timişoreanul adevărat cunoaşte 3 limbi străine: germană, maghiară şi sârbă.  Cred că Piaţa Unirii, cea mai veche piaţă din Timişoara, e locul unde întâlnim mărturiile celor 3 popoare: aici avem Catedrala Ortodoxă Sârbă, Palatul Brück, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” etc.

Totodată, în cadrul Operei din Timişoara se organizează periodic concerte şi piese de teatru în limbile maghiară, germană şi română, o sală fiind destinată reprezentaţiilor în limba română, iar cealaltă reprezentaţiilor în germană şi maghiară. Sau era sârbă?! Poate-şi mai aminteşte vreun participant şi-mi reîmprospătează memoria. Ba chiar în Timişoara există prima trupă de teatru în limba germană cu stagiu permanent, lucru unic în România.

De câteva luni mă tot cheamă Fălcuţa mică în Timişoara în Scârţ, într-un loc lejer, discret şi „bestial”, ca s-o citez! Nu ştiu din ce raţionamente n-am dat curs invitaţiei, cred că oricum nu mai contează, acum mi se par cam stupide.

Dar la #timisoaranoastra am ajuns şi prin Scârţ, casa trupei de teatru Aualeu. Locul e aşa cum e descris de slogan: Scârţ, loc lejer. Fiecare cameră e decorată cu anumite accesorii şi după o anumită tematică din artă, umbrele pe tavan în camera cu barul, inscripţii mişto şi măzgălituri aiurite, o toaletă incredibil de parfumată şi o grădină, eee, o grădină care m-a dus cu gândul la opera lui Eliade, „La Ţigănci”. Doar că lipseau labirinturile, ţigăncile şi ielele.

Hamacuri, mese din buturugi şi bobine uriaşe, multă verdeaţă şi vegetaţie, buburuze şi bondari, pitici de grădină şi cocoşi care se găsesc pe acoperişurile americanilor în filmele western şi multă linişte.

Grădina Scârţ era plină de oameni (numai noi am fost vreo 40), dar totuşi puteai sta la o limonadă şi să savurezi o poveste demult uitată şi readusă la viaţă de te miri ce.

Vreau un astfel de loc şi-n Oradea. Nu vreau să mai văd parada modei piţipoancelor de pe terasa din Columbus de vineri seară, nu vreau muzica asurzitoare a cluburilor de sub Pasajul Vulturul Negru, vreau un loc unde să simt că timpul chiar stă în loc. La Cafeneux nu sunt hamacuri iar curtea e mică şi la drumul mare, că-n rest atmosfera e senzaţională ….

N-am fost primii din Bihor care au ajuns în Scârţ, au fost alţii care-au însemnat locul înaintea noastră. Toate imaginile din Scârţ le găseşti aici!

p.s: păcat că n-am găsit pisica…

Timişoara, asemenea multor oraşe care au fost odinioară sub stăpânirea imperiului Austro-Ungar, e locul unde stilurile arhitecturale, confesiunile şi popoarele s-au întâlnit şi „convieţuiesc” în mod paşnic.
Am început turul #timisoaranoastra de la Catedrala Metropolitană, simbolul revoluţiei din 1989. Catedrala poartă hramul „Trei Ierarhi” şi a fost construită între 1936 şi 1940, arhitectul şef al edificiului fiind Ion Traianescu. A fost construită pentru a readuce ortodoxismul în statul român, un stat unde religia impusă de regimul vremii era cea catolică. De altfel, din poveştile lui Dan am aflat că orice persoană care se convertea la catolicism avea anumite avantaje faţă de un agnostic sau un ortodox. (apropo, Banatul s-a unit cu România într-o zi de 28 iulie )

De la Catedrala Mitropolitană am colindat în ritm de plimbare vechiul Corso al Timişoarei: Piaţa Operei. Aleea de pe partea stângă (privind de la Catedrală înspre Operă) era aleea destinată bogaţilor, nobilimii, iar cea de pe partea dreaptă era destinată servitorilor, fiind „aleea surogat”. Paradoxal, astăzi partea destinată nobilimii e plină de terase, cealaltă fiind mai liberă circulaţiei per pedes.

Tot în Piaţa Operei poţi admira unele dintre cele mai frumoase palate din Timişoara centrală: palatul familiei Merge, al familiei Weiss etc. Din păcate, am o memorie teribilă când vine vorba de nume, mai ales dacă e vorba de cele nemţeşti.

După Piaţa Operei am luat-o cătinel înspre Muzeul Banatului (Castelul Huniade de la faptul că Iancu de Hunedoara a trăit acolo). Am aflat istoria clădirii, cum a ars în întregime, construindu-se una nouă, fiind proclamată cea mai veche clădire din Timişoara. Dan a ţinut să precizeze că mai degrabă spitalului construit de călugării franciscani între 1735 şi 1737 (ulterior preluat de către popii negri), ar fi cea mai veche clădire din oraş. Spitalul funcţionează şi azi însă am înţeles că e un loc deprimant, interiorul rămânând în secolul în care a fost construit. În secolul 18 a izbucnit o epidemie de ciumă care a ucis o bună parte din populaţia oraşului, drept urmare în Piaţa Unirii se află o statuie numită Statuia Sfintei Treimi, unul din cele două monumente ale ciumei din Timişoara.

Totodată, am aflat că fabrica de bere a fost construită din motive de … sănătate. Zona oraşului Timişoara era împânzită de mlaştini, canalul Bega neexistând iar apele nu aveau un curs stabil (lucru ce s-a schimbat odată cu aducerea unui arhitect strălucit care a muncit 30 de ani la construirea reţelei de canale).

Apa trebuia filtrată înainte de a fi consumată aşa că s-a decis construirea fabricii de bere. Nu ştiu exact detaliile, poate cineva de la Timişoreana ştie mai multe despre istoria fabricii şi se îndură de noi să ne lase un comentariu.

Multe alte informaţii preţioase am reuşit să aflăm de la Dan Caramidariu, aşa că în cazul în care aveţi chef să vedeţi oraşul prin ochii unui turist, vi-l recomand ca ghid. Evenimentul a fost iniţiat de BlogDeTurism şi a fost sponsorizat de Hotel Timisoara, Porsche Timisoara, KFC, Blue Air, Trabucuri.com şi a fost susţinut de StartUpDays.

Alte articole mişto găsiţi la Nebuloasa, Andreea, Richie,  Gheorghe (mult mai detaliate informaţiile despre clădiri), Adeline (cu informaţii despre clădirile vizitate), Sîrb, Phoenix (în curs de update)

Restul imaginilor aici!

Anne Rice este una dintre cele mai citite scriitoare americane din vremurile noastre. Operele sale erotico-fantastice, ba chiar religioase, au fost traduse în sute de limbi şi au fost vândute în peste 100 de milioane de copii. Cred că am mai scris undeva pe blog că e una dintre scriitoarele mele preferate.

Acum vreo 2 săptămâni Anne Rice a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că renunţă la religie, renunţă la a fi creştin. Deşi acum 10 ani a revenit la Catolicism, religia în care a fost botezată, Anne Rice a decis să renunţe complet la a fi catolic. Motivele invocate:

Today I quit being a Christian. I’m out. I remain committed to Christ as always but not to being ‘Christian’ or to being part of Christianity. It’s simply impossible for me to ‘belong’ to this quarrelsome, hostile, disputatious and deservedly infamous group. For 10 years, I’ve tried. I’ve failed. I’m an outsider. My conscience will allow nothing else…. In the name of Christ, I refuse to be anti-gay. I refuse to be anti-feminist. I refuse to be anti-artificial birth control. I refuse to be anti-Democrat. I refuse to be anti-secular humanism. I refuse to be anti-science. I refuse to be anti-life. In the name of Christ, I quit Christianity and being Christian. Amen.”

Aş putea să dau exemple de preoţi care au abuzat copii, preoţi care au ajutat la moartea unor oameni deoarece au refuzat serviciile medicale, preoţi care au ucis prunci în timpul botezului şi lista poate continua la nesfârşit.

Dar cred că decizia de a fi ortodox, catolic, penticostal, baptist, reformat, martor al iehovei, scientolog (ce oficial sună!) şi orice alt cult şi religie o mai exista, e o decizie personală pe care fiecare dintre noi o facem la un moment dat în viaţă. Indiferent de religia în care părinţii ne-au botezat, uneori (sau unii) vom fi capabili să alegem credinţa care se apropie de principiile după care ne ghidăm.

Oricât de multe saituri şi biserici vor apărea, saituri care vor promova „cuvântul” lui Dumnezeu, decizia de a urma o anumită religie îmi va aparţine. Şi cred că fiecare om ar trebui să fie în stare să decidă în ce alege să creadă. Şi eu condamn avortul, dar nu sunt împotriva metodelor contraceptive precum prezervativul. Condamn infidelitatea, pedofilia şi incestul, dar nu condamn căsătoriile între rase (ex. african şi asiatic) sau între persoane de religii diferite.

Spun cele de mai sus pentru că nu înţeleg revolta fanaticilor religioşi de a o blama pe Anne Rice, de a o blestema şi denigra. În definitiv, orice om e liber să creadă în ce vrea atâta vreme cât nu atinge libertatea de a trăi şi de a se exprima a celui de lângă el.