Tag Archives: Oradea

vedere-pietrele-boghii

Petele albe de pe trotuar

Mă pierd în gânduri și-n idei. Des. Când merg pe stradă, când tricotez, când ascult muzica potrivită. Plecasem de la șezătoarea din cetate, eram undeva în jurul parcului 1 decembrie. Și cum mergeam agale spre stația de tramvai din centru, într-o seară de miercuri, pierdută-n gânduri despre te miri ce, observ un șablon pe jos. O mulțime de pete albe, de diverse dimensiuni și grosimi. Pac, am călcat o pată albă. Pac, încă una. E distractiv, acum când mă gândesc la asta. Dar în seara aceea mă frustra senzația pentru că pe măsură ce le călcam, tot încercam să-mi dau seama ce sunt. Și le călcam cu scopul de a simți, cumva, prin talpa cizmei, consistența. Cam ca atunci când calci pe o piesă de lego, doar că punctele astea albe sunt una cu asfaltul.

Dar ce-or fi, că par așa de interesante?! Aranjate-n grupuri și grupulețe, în funcție cum a fost asfaltat trotuarul. Lângă un ghioșc unde se vinde mâncare par să se fi aglomerat cele mai multe, în toate formele și culorile. Am văzut chiar și puncte roz! Ha, ce ciudat arată rozul pe asfaltul gri închis.

Să fie mostre că există o altă civilizație care se ascunde printre noi, niște oameni mici, drăguți și buni? Niște ființe care, atunci când sunt în public, arată și se comportă ca noi, oamenii, dar care abia așteaptă să ajungă acasă, să se ascundă după draperii grele și să scape de masca de om? Să fie ei înșiși?

Am urmat punctele albe de pe trotuar până s-au risipit, undeva spre strada Independenței. Apoi le-am regăsit, tot în grupuri și grupulețe la intrarea în pasajul Vulturul Negru. Aha! Deci omuleții aceia stau undeva lângă chioșcul de mâncare de lângă parcul 1 Decembrie și-n fața intrării  din pasaj. Dar dacă sunt deghizați ca oameni, cum îi voi putea recunoaște vreodată?

Și-apoi s-a întâmplat minunea! Am văzut omulețul. Doar că nu era nici mic, nici drăguț și nici bun. Avea o coadă d-aia prinsă în vârful capului, niște blugi rupți pe lungimea coapsei și un cardigan lung, cât un pardesiu. Vorbea la telefon, grăbit și agitat. De-odată-l văd că scuipă pe jos și pleacă mai departe, urlând-i cuiva la telefon. Complicate-s uneori iubirile tinereții …

Lumea mea s-a ruinat.

Vreau să cred că printre noi se ascunde o altă civilizație, dar una care a învățat că guma de mestecat se aruncă la tomberon, nu pe trotuar!

drumul-crucii-barbare-oradea-2017

Drumul Crucii-n Oradea din 2017!

Oradea, orașul minune al României, care pare să renască din fiecare articol din presa online, din fiecare studiu realizat pe intuiție și „misepărerism”, devine o atracție turistică pentru sado-maso. Sau, na, pentru creștinii care-și simt credința mai potentă atunci când văd oameni biciuiți pe stradă.

 

Vezi, nea Bolojan, de aveam Ciupercă, altul era spectacolul. Îți dai seama câți creștini fericeai c-un spectacol de biciuit pe dealul Ciupercii? Și câți orădeni s-ar fi mas … ahm, liniștit la văzul unui Cristi plin de sânge care-și cară crucea pe treptele renovate de pe deal?

„Drumul Crucii și-a propus pt fiecare dintre dumneavostră să reîmprospăteze în mintea și-n inima dumneavoastră, ceea ce înseamnă cu adevărat Paștele. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, de la fiecare, să reîmprospătăm în mintea noastră semnificația acestor sărbători. Și anume faptul că omul a căzut în păcat, s-a depărtat de Dumnezeu și a fost nevoie de o jertfă răscumpărătoare să-l aducă înapoi”.

Și-acum copii, să facem analiza acestui text recitat în timp ce-n centrul orădean un om era bătut cu biciul, apoi urcat pe-o cruce și lăsat să atârne în văzul lumii.

Practic din acest text aflăm că de nu mergem la biserică, ne bate Dumniezo cu biciul, iar dacă nu fac ce vrea Dumniezo, trebuie să-ți bați pruncii ca să revină pe calea cea dreaptă.

În ton cu discursul coaliției pentru familie …

Fokonalt și fügefa! 

drumul-crucii-barbare-oradea-2017

recolta-de-cultura-oradeana

Senzațional! Oradea va avea cea mai mare recoltă de cultură filarmonică!

România e o țară bogată și frumoasă. Economic vorbind, țara crește văzând cu ochii, salariile cresc, pensiile cresc, impozitele scad, poate și investițiile cresc pe ici, pe colo, prin zonele neesențiale. Dar ce mai contează, când țara duduie de creștere economică?! Zău că-i adevărat, a zis-o tatucul Liviu și o tot moflăie pe la TV alde Tăricean și alți bătrânei culți care se ocupă de creșterea asta fulminantă a țării.

După ce tataie Bolojan a decis că Oradea n-are nevoie de cultură, desființând singura casă de cultură care aducea bani la buget, apoi investind masiv într-o cetate cu care încă nu știm ce facem (dar am vrea să vină lumea s-o vadă), și mutând toate evenimentele în piața publică, că doar avem un centru cu care ne lăudăm, ei bine, acum vine tătucul de la CJ și ne spune că e musai să cultivăm mai multă cultură. Că n-avem suficientă recoltă pe tona de cultură orădeană.

Și pentru că nu ne plac îngrășămintele chimice, tătucul CJ-ului ar vrea să facă asta într-un mod bio și eco: prin declarații în presa locală, arătând cu degetul către artiștii Filarmonicii care, vezi doamne, au salarii prea mari pentru ceea ce fac. Așa-i când ești bugetar, când șefu mârâie „sari!”, tu-ntrebi: „cu arcuș sau doar cu trompeta?”.

Cine-a zis că talentul n-are preț? Cum adică nu poți pune un tarif pe munca asiduă?! Iaca vă învață tătucul ALDE cum stă treaba cu recolta de cultură pe metrul pătrat orădean.

Hai, rapid, să vedem filarmonica-n stradă, cu straiele colorate și viorile din dotare, că doar nu le-ați primit degeaba! Ce credeați, că aici suntem în Zimbabwe să ascultăm cântăreți nomazi?! Și-n plus, orădenii trebuie să se cultive cu Filarmonica, nu cu te miri ce rockăr nespălat care-a învățat să cânte Shine on you crazy diamond la chitară. Ferească-ne sfinții de concerte de jazz ori de rock, că poate ne trăznește necuratul cu vreun uragan și iaca pierdem recolta de cultură …

Bravo, tătucule, așa se face cultura în Oradea! Chapeau!

 

p.s: poate-am visat sau poate nu, dar azi noapte – 4 aprilie – am auzit, la 40 de minute după miezul nopții, începutul marșului lui Iancu. Mi s-a părut sau a mai auzit cineva? O fi fost antrenament pentru prima recoltă de cultură orădeană?!

recolta-de-cultura-oradeana

flori-mov

Ia mâna de pe claxon la nuntă!

Dragi miri și nuntași,

sigur că ne bucurăm că v-ați luat de mânuță și că v-ați semnat certificatele de căsătorie. Felicitări, casă de piatră, mulți prunci sănătoși și cu cei 7 ani de acasă s-aveți! Dar nu-i musai să treziți tot orașul doar pentru că v-ați căsătorit. Ați închiriat un local pentru a sărbători cununia? Perfect, urlați acolo cât vă țin plămânii, claxonați în curtea localului. Dar lăsați-ne liniștea-n pace în oraș!

Locuiesc pe-un bulevard circulat, Dacia, în fiecare sfârșit de săptămână când sunt acasă aud claxoanele de la cel puțin 5 nunți. Pentru că, ghinionul meu, locuiesc între 2 biserici. Și când mi-e somnul mai drag, hop bat clopotele.  Apoi vin nuntașii, care nu știu să ia mâna de pe claxon, nici măcar când așteaptă în parcare!

Știți cum e când în curtea blocului e ecou și taman acolo e biserica, de unde bat clopotele și unde opresc nuntașii? No, imaginați-vă că io aud nunțile din toate blocurile din jur. Higheghe, goarnă, alaiuri, urlete, tot tacâmul. Știu când s-a măritat fata din blocul de peste drum. Sau când s-a însurat tipul din blocul din spate. Sau când s-au luat cei doi care locuiesc la 3 scări distanță. Am pierdut șirul nunților care-au trecut pe bulevard, cu tot zgomotul aferent.

Știți de ce claxonatul la nuntă e un obicei urban disprețuit de toți oamenii cu bun simț? Pentru că există unii care n-au învățat că după ce claxonezi o dată, iei mâna de pe claxonul vieții! Mai ales când ești în intersecție, aștepți la semafor sau în curtea blocului. Pe lângă voi doi, în aceeași zi se mai căsătoresc încă 10 cupluri. Și toate trec pe marile bulevarde cu alaiurile lor cu tot. Toți sărbătoresc ziua specială, toți sunt speciali în universul lor.

Dacă-n Ardeal se claxonează la nunți, în sud se claxonează la înmormântări. Așa că pică argumentul că-i tradiție. Vrei nuntă cu alai, claxoane și urlete? Mergi la țară, unde încă-i valabilă tradiția de a petrece pe jos mireasa de acasă până la biserică, în strigăte și urări de bine. E suficientă gălăgie în oraș, chiar e musai să contribuiți la poluarea fonică săptămână de săptămână? Trebuie să faceți zgomot și-n puținele zile când nu-i trafic, iar orașul pare așa de liniștit?

Așa că, mai ușor cu claxonatul la nunți. Restul orădenilor, care nu-s interesați de nunta voastră, s-ar odihni. Petreceți în voie și urlați cât vreți în restaurant, dar nu pe străzi. Că nu-i Vestul Sălbatic!

pisica-adormita

Activistul de feisbuc

Anul trecut, când am vizitat cealaltă capitală taman de ziua lor, în 20 august, am văzut că nici ungurii nu-s prinți ce râgâie lavandă și nici nu vomită iasomie. Au petrecut ca porcii pe străzi, cu vin spumant, bere și alte băuturi pe care, probabil, io nici nu le-am mirosit vreodată. Apartamentul unde-am stat în sejur e aproape de o stație mare de metrou, prima după Parlament. Și-a fost o înghesuială și-o mizerie pe tot malul Dunării, până la metrou, de ziceai că-i zonă de război cu sticle și doze.

A doua zi era curat, nicio urmă de petrecere. Oamenii de la salubritate au venit, au curățat și-au plecat cândva când noi dormeam. Ne-am trezit pe la 7 dimineața, că-i mai bună cafeaua băută pe balcon în timp ce privești vasele de pe Dunăre. Și n-am văzut nici mizerie, dar nici angajați de la salubritate.

Tot în perioada aceea a fost organizat IronMan Budapesta, unde-au participat foarte mulți oameni. Seara mizerie pe străzile din jurul competiției, dimineața curat. Iar pe străzi organizatorii se plimbau și strângeau după cicliștii din competiție care aruncau din mers sticle sau ambalaje. ‘Om vedea-n septembrie dacă vor face curățenie la fel de repede și după Red Hot Chilli Peppers 😀

Ei bine, la Oradea au apărut activiștii de feisbuc. Oameni care consideră că, dacă pozează sticlele de bere și cojile de semințe care apar în piața Unirii după un eveniment, și le pun pe Feisbuc, cu texte precum: „orădenii-s jegoși și nesimțiți”, cumva vor reuși să stârnească rușinea, iar orădenii petrecăreți vor strânge după ei. Toți cei 5-6-10 mii de oameni care participă la evenimente, își vor lua sticla de bere și-o vor îndesa în tomberonul sufocat de alte sute de doze de bere.

În loc să-i faceți de rușine pe orădenii care ies din casă la evenimente, n-ar fi mai bine să-i bateți obrazul șefului RER? Că e de datoria lui să se asigure că se face curățenie după un eveniment organizat în centrul orașului. Sau chiar primarului, dacă evenimentul e organizat de Primărie.

Și dacă suntem la capitolul bătut obrazul, nenea șefu de la RER, curățăm și foișoarele de pe malul Crișului măcar o dată pe săptămână? O fi greu ca angajații salubrității să dea cu mătura și pe acolo? În unele foișoare încep să încolțească semințele care-au scăpat de maxilarele orădenilor.

Sigur că discuția-i mai lungă și că e de datoria noastră de cetățeni să strângem după noi, dar serios, la evenimente e greu să strângi și ultimul ciob după tine, când te înghesui lângă alte mii de oameni.

Numa’ zic!

budapesta

Cel mai sigur pariu

Ar fi fost alegerile locale din Oradea. Serios! Aș fi câștigat un pariu pe tema: așa-i că iese Bolojan primar în Oradea? Pentru că, în opinia mea (reflex dobândit după The Good Wife), n-a existat un alt candidat puternic, unul care să i se opună, cu argumente, idei etc.

Știu că-s discuții pe tema Bolojan vs. Oradea, ba că-i primar bun, ba că nu-i așa, că-i vândut Selina și RER și așa mai departe. Dar toate discuțiile astea au făcut un lucru: l-au ținut pe Bolojan în gura lumii. Oriunde-am ieșit din casă, am auzit de Bolojan. La coadă la oficiul poștal, la supermarket (o tanti voia să fie ironică la adresa unui prunc, de față cu vânzătoarea și-i spusese că-i dă Bolojan înghețată numai să se miște din loc), la piață, pe interneți. Bolojan parcă a fost acea celebritate a momentului care a murit și de care toată lumea-și amintește dintr-o dată. Ok, nu-i cea mai potrivită comparație, dar subliniază exact ideea.

În afară de Vușcan, care fie vorba-ntre noi ar face carieră-n București, unde-i plin de păcălici cu gura mare, de niciun alt candidat la Primăria Oradea n-am auzit. Am văzut ceva știri despre Nadia Pal, care miza foarte mult pe combaterea mirosurilor îngrozitoare care vin când de la ferma de porci, când de la Zahărul. Și zău că i-aș fi acordat votul dacă ar fi avut vreo șansă. Pentru că problema asta a mirosului pestilențial mă afectează și pe mine, chiar mai mult decât parcările sau ecranul uriaș din centrul orașului unde poți vedea meciuri de fotbal.

Adelina de la PSD a trecut neobservată, am aflat că există cu vreo 2 săptămâni înainte de ziua votului. Pe internet a fost inexistentă pentru mine. La fel și cu ceilalți candidați. Am aflat de ei în ziua votului, de pe buletin. Așa am văzut că și Alexandrinuța cea naivă și-ar fi dorit un fotoliu de consilier. Cu câteva zile înainte de vot am dat peste promisiunile unuia de la PSD care vrea internet gratuit pentru studenți. În condițiile în care în Oradea nu sunt suficiente locuri în cămine, unde mâncarea e proastă pentru că-i asigurată de o firmă ce face catering la majoritatea instituțiilor de stat orădene, unde cursurile nu-s deloc aliniate cu ceea ce se cere pe piața muncii, ei promit internet gratuit. De parcă n-ar exista internet gratuit în aproape tot orașul!

Poate trăiesc într-o bulă, de fapt nu poate ci sigur trăiesc în propria-mi bulă, unde primesc doar informațiile pentru care mi-am setat niște filtre destul de bune, dar pe internet n-am văzut mai nimic despre vreun alt candidat la Primăria Oradea. Și-o spun din prisma omului simplu, care consumă știri pe internet, iese-n oraș și mai aruncă un ochi pe pliante.

În timpul ăsta, io încă aștept un răspuns de la Primăria Oradea despre strada pe care locuiesc

miting_usl_oradea_iulie_2012.1

poza-i de la mitingul organizat de roșii în centrul orașului.

pisica-in-copac

O lume minunată

În care totul pare să clocotească. Care formează o presiune incredibilă pe psihicul uman. Azi dimineață am descoperit un comentariu agresiv în moderare, la un articol de acum 5 ani. O agresivitate pe care n-am mai văzut-o pe blog de mult timp. L-am dezbătut cu prieteni apropiați și l-am ignorat. Probabil e cea mai sănătoasă abordare, uneori ignorance is bliss.

Apoi am descoperit o rețea de socializare unde rusoaicele distribuie gratuit și fără jenă tutoriale plătite, create de designeri de renume din domeniul croșetatului. Ce drepturi de autor? Ce bun simț? M-am întrebat dacă mai are vreun sens să mai fac ceva, dacă mai are vreun rost să mai creez ceva. Apoi am văzut știrea cu accidentul patronului Hexi Pharma.

Mă țin departe de teoria conspirației – în definitiv, nu-s criminalist, nici măcar nu cunosc informațiile de la sursă, ci prin prisma filtrului mass media – însă uneori lucrurile se așază într-un fel. Ironic, nu cred în zei și religii, dar consider că există un fel de karma, o modalitate prin care universul are grijă să așeze cumva lucrurile. Cred că am văzut prea mult Fringe. :))

Aș crede că oamenii sunt din ce în ce mai agresivi și mai răi, dar cred că-i doar o idee de moment. Fiecare simte presiunea într-un fel sau altul și răbufnește în felul său. Unii răbufnesc prin agresivitate, alții prin pasivitate sau miorlăindu-se pe „interneți”.

În ceea ce mă privește, contracarez răutatea cu poze. Spre exemplu, sâmbătă am văzut un cuplu ce-și plimba pisica prin parc. Firește că n-am rezistat tentației și-am fotografiat felina. Iar azi dimineață, când am prelucrat câteva imagini, am descoperit macii și mâța. Și parcă presiunea aceea, cauzată de agresivitatea din jur, s-a mai domolit.

Ce-aș fi vrut să înțelegi citind articolul e că dacă n-ai cum să aduci un ton pozitiv discuției, mai bine uită-te la poze cu pisici. Pentru că uneori pisicile-s mai interesante decât teoriile și conspirațiile de care te lovești pe internet.

cetatea-oradea

floare-de-mac

pisica-in-copac

pisoi-in-copac

iar-se-sparge-strada

Da’ cu strada mea ce aveți?

Am amânat mult timp să scriu articolul ăsta, pentru că nu-s genul de om care se plânge când lucrările incomodează. Pentru simplul fapt că-s conștientă că n-ai cum să construiești fără praf ori mizerie. DAR!

Un pic de context: în campania electorală de acum 8 ani, Ilie Bolojan a organizat o întâlnire cu blogării. Și, pe lângă subiectul care ardea la momentul respectiv – construirea unei mostruozități de cruce pe Ciuperca, a menționat că nu vor mai exista lucrări făcute fără un plan. Practic, dacă o stradă va fi spartă pentru schimbarea canalizării, în aceeași perioadă se vor face și restul lucrărilor adiacente, pentru a nu sparge aceeași stradă de 10 ori.

Tranșeele de pe Bd. Dacia

Ei bine, de 2 ani de zile strada pe care locuiesc e spartă constant. La fiecare 4-5 luni se sparge strada. Nu exagerez! E bulevardul Dacia, partea din spatele blocurilor, nu spre bulevard. Acum mai bine de un an a venit RDS care-a tras fibra pe sub pământ – cred că au făcut și infrastructura pt curent electric, dar nu-s sigură, că era doar un zvon auzit de la asociație. Cei de la RDS au aranjat strada, au asfaltat frumos în urma lor. Pe bune, am rămas impresionată că au lăsat curat în urma lor.

3 săptămâni mai târziu au venit niște muncitori – nu erau de la RDS, ci de la Compania de Apă sau CIAC, nu mai știu exact – și-au spart intersecția. Au săpat jumătate din stradă și, după alte 3 săptămâni de spart, săpat, praf, mizerie, au lăsat strada vraiște. Nu vreți să știți ce jeg a fost în fața blocului.

Buuun. Astă toamnă au venit cei de la CIAC să lucreze la canalizare. Vreo 2 sau 3 luni au durat lucrările. Jeg, mizerie, au mai lăsat strada semiacoperită cu pământ vreo 3 săptămâni, că probabil n-aveau fonduri ca să termine lucrarea. Au terminat, într-un final prin noiembrie. Și-au turnat beton pe stradă. Fiind sezon rece și pentru că ploua, au acoperit betonul cu o folie de plastic pe care, pentru a nu o lua vântul, au fixat-o cu bolovani. Care bolovani au lăsat ditamai gropile pe stradă. Inclusiv în mijloc de intersecție!

A venit primăvara. Cu noi lucrări!

Acum nici o lună au revenit muncitorii și-au spart betonul acela, dar doar pe partea care includea intersecția, și-au asfaltat. Restul gropilor au primit câte o lopată de asfalt. Oricine le poate vedea.

Bun, acum câteva zile au revenit muncitorii și-au tăiat în jurul gurilor de canalizare. Iar azi au venit să spargă cu mașinăria aia mare, extrem de zgomotoasă. Când am coborât la o cafea, am dat peste un nene simpatic de la CIAC:

“- Ziua bună! Știți cumva de ce se sparge, iarăși, strada? Că v-am văzut și acum 2 săptămâni.
– Apăi, nu se mai asfaltează strada asta. Nu anu’ ăsta, și acu’ tre să aducem gurile de canal la nivelul străzii.
– Deci nu se amenajează parcarea? Că muncitorii cu parcările imediat ajung la colțul străzii, dar ziceți că nu trec strada să vină și aici?
– Nu anu’ ăsta. Amu, domniță dragă, io ce și fac? Așe le-or gândit, că zîci că ș-or folosît curu’. Noi în toamnă am lăsat gurile de canal mai sus, că trebuiau să asfalteze frumos, c-așe o fost vorba. Amu ne-or zîs că tre și le aliniem că nu mai asfaltează anul ăsta.”

Nea Bolojan, mi-ești drag, dar imaginează-ți că oamenii ăștia vin și sparg periodic strada pe care locuiești matale. Așa, la fiecare 6 luni, cum e la mine. Și că, așa cum a fost aici în toamnă, trebuie să lucrezi câteva luni ascultând zgomotul din clip. De praf nu mai vorbesc. Și, colac peste pupăză, strada matale să fie în continuare spartă și fără parcări, după 2 ani de lucrări.
Cum era aia cu spartul străzilor după un plan bine gândit? Muncitorii cu parcările sunt la colțul străzii, dar nu asfaltează și pe Bd. Dacia în spatele blocurilor pentru că ….? Biserica vieții din curte nu-i gata și nu poate binecuvânta asfaltul? Sau or să vină muncitorii peste alte 6 luni să spargă din nou strada, ca locuitorii să vadă că se fac lucrări?

Am tăcut din gură când am rămas fără apă caldă și căldură, că am înțeles situația cu CET-ul, dar serios că nu pot înțelege planul după care se sparge periodic strada pe care locuiesc. Parcă era vorba că atunci când se fac lucrări, se fac până la capăt, pentru a fi mai ușor pentru toată lumea.

Ce păcat că locuiesc pe Bd. Dacia și nu în piața Unirii …

iar-se-sparge-strada

Cursuri interesante în Oradea : gătit şi foto

Două pasiuni mari am: a mânca şi a face poze. Cu toate astea, încă n-am trecut de la a face poze la fotografii, iar mâncarea pare să nu vrea să-mi dea forme oricât aş înfuleca-o.

Şi dacă vorbeam despre mâncare, ei bine, acum 2 săptămâni am fost la primul curs de gătit cu chef Attila Nagy de la Graf, iar sâmbăta asta – în 2 aprilie – va avea loc al doilea curs. E cu peşte şi fructe de mare, yuuum!

La primul curs am învăţat să fac gnocchi de cartofi şi zilele trecute am făcut acasă, ca să-i arăt domnului Ungur că io când vreau să gătesc, gătesc bine! :)) Mi-a ieşit o mâncare bună, mai ales că am folosit ouă de la ţară şi legumele au fost proaspete. De vreme ce domnu’ nu s-a plâns şi a mâncat tot din farfurie, presupun că şi lui i-a plăcut.

La curs îl urmăream fascinată pe chef Attila, cât de uşor şi de repede se desfăşoară lucrurile când găteşte, dar când ajung eu în bucătărie totul pare să dureze o veşnicie. În poză e chef Attila, când explica despre avocado – pe care cineva încearcă să i-l ia din mână -, cum îl alegem pe cel copt, de ce e bine să-l tăiem chiar înainte de a-l servi etc.

Sunt curioasă de al doilea curs, mai ales că va începe cu o sesiune de cumpărături de legume în Piaţa Mare. Detaliile le găsiţi pagina de Facebook a restaurantului Graf.

chef-attila-nagy

Al doilea curs interesant care se va desfăşura în Oradea e ţinut de Radu Badoiu – în 15,16,17 Aprilie 2016 la Hotel Continental. L-am cunoscut pe Radu când a făcut fotografii biroului (și oamenilor, desigur) e-spres-oh din Oradea. Două zile a stat prin birou şi de multe ori uitam că e acolo. Ca mulţi alţi oameni, şi eu urăsc să stau la poze. E un efort prea mare să-mi caut faţa aia bună de pozat dintre zecile de mutre şi strâmbături pe care le afişez „on a daily basis”. Așa că apreciez cel mai mult fotografii care-s discreți și știu să-și aleagă momentul fotografierii fără a te forța să afișezi zâmbetul tâmp de pozat „I woke up looking fabulous like this”.

De altfel, Radu are câteva proiecte faine, printre care Working People. Mno, detaliile despre curs le găsiți la Radu pe site.

[e-spres-oh]_WP_Oradea-2227

ochelari-noi-2016

Un film bun și o faptă bună

De ieri a început să ruleze la Cinema Palace (Oradea, pentru cei ce-ați scăpat cursorul pentru prima dată pe aici) un film pe care-am pus ochii de-o juma’  de an: Zootopia. E cu vulpi, iepuri (ha!) și leneși. Și multe animale ce formează fauna urbană. Și pare atât de fain, încât e musai să merg să-l văd.

Mno, Orange are promoția cu 2 bilete la preț de 1 bilet dacă trimiți SMS la 241. Și sunt sigură că mulți ați mers la cinema în zilele de miercuri pentru că există promoția asta.

Ei bine, puteți face o faptă bună. Puteți dona un bilet din promoție unui copil dintr-un mediu social defavorizat. Iar în 6 aprilie veți vedea un film împreună. Drăguț! Tot ce trebuie să faceți e să vă înscrieți folosind formularul de pe site, unde găsiți și restul detaliilor despre campania Orange.