Încă un post din categoria „Lilişor, narcisista!”. Sunt multe lucruri care-mi plac la nebunie, pe care le ador, despre unele am scris deja, despre altele nu cred că voi scrie. Nu cred că te interesează ce marcă de absorbante prefer sau cum îmi place să dorm. Dar dacă Dani vrea să ştie, atunci să nu-l lăsăm curios că nu e frumos!

Oricum, nu te sfătuiesc să-i spui partenerului de la prima întâlnire ce îţi place să faci, să mănânci, să bei etc. Lasă-l să pună osul la treabă şi să afle, dacă-i interesat.

Bun. Top 20 lucruri pe care le iubesc arată cam aşa:

1. mami, tati, soră-mea, bine, treacă-meargă şi pe frate-meu. să nu spună că l-am lăsat pe nicăieri chiar dacă el e pe nicăieri. adică, e prin „străinezia”, să nu înţelegi alte chestii.
2. laurenţiu. d-aia!
3. animalele. dar nu în sensul ăla sexual sau pervers ci în sensul „Awwwww!” când orice fetişcană face ochii mari şi ar sări să smotocească orice creatură pufoasă i-ar ieşi în cale. şi prin „creatură pufoasă” nu mă refer la un bărbat păros (yuck!) ci la un pisic Scottish Fold, un Beagle, un Bulldog, o tarantulă etc.
4. îngheţata. viaţa ar fi atât de caldă fără îngheţată …
5. vinul roşu demisec. pentru că nu dă dureri de cap şi pişcă puţin limba.
6. bebeii. i’m a sucker for babies!
7. să dorm! aş dormi şi 18 ore pe zi, dacă m-ar lăsa cineva …
8. sarmalele făcute de mami. ştii glumele alea de la negri cu „Yo mamma..”?!. ei bine, la noi era ”Maică-ta nu face sarmale aşa bune cum face maică-mea!”
9. ciorba de burtă pe care o pregăteşte tati şi friptura de miel. mmm, nimeni nu le pregăteşte mai bine decât tati! Da, bărbaţii-s bucătari buni, păcat că al meu Laurenţiu nu ştie găti!
10. Dr. Sheldon Cooper din The Big Bang Theory. Chiar dacă se apropie de 40 de ani . Probabil e o atracţie ciudată faţă de geeks.
11. Johnny Depp. Dar e o iubire d-aia platonică, cum spuneau colegele de clasă în liceu, chiar dacă multe dintre ele nu ştiau sensul cuvântului „platonic”. Era la modă termenul )
12. Lugojul. Că e oraşul unde am copilărit, unde am trecut prin mai multe lucruri bune decât rele, pentru că acolo e acasă! Şi pentru că nimeni nu se uita urât la mine când îmi aruncam sandalele din picioare şi mă cocoţam în dud.
13. Oradea. Pentru că acum aici e casa mea, chiar dacă nu e „acasă”.
14. murăturile. mmm, salivez numai când mă gândesc la aşa ceva. acum visez la un castron plin cu gogonele movulii, ardei copt, castraveciori şi ardei umplut cu varză. Bea o gură de apă şi înghite rapid dacă nici tu n-ai murături în casă la ora asta.
15. casele evreieşti. din motive pe care le-am mai spus deja.
16. pleskăviţa sârbească din Timişoara. nicăieri n-am găsit pleskăviţă mai bună.
17. oamenii sinceri.
18. pantalonii scurţi. nu ştiu de ce se spune că după 20 de ani nu se cade să porţi pantaloni scurţi şi nici că-mi pasă. n-am picioarele Shakirei, dar rău nu-mi stă. n-am celulită, deci nu văd de ce nu aş purta aşa ceva.
19. florile. când voi creşte mare, sper să am casa mea cu o grădină mare unde să pot planta flori, roşii şi gazon unde să se joace 3 pisici şi 2 câini.
20. să studiez clădirile. cineva-mi spunea că-s cu capul în nori pentru că mereu observ florile de la balcoane, ferestrele decorate şi oamenii plictisiţi,  norii senini sau întunecoşi etc. prefer să observ lucruri decât oamenii de pe stradă. în felul ăsta nu judec şi nici nu condamn stilurile vestimentare sau coafurile.

Îţi pasez leapşa asta. Da, tu cel/cea care citeşti postul ăsta.

Într-o zi de 28 iulie a anului 1914 alianţa Austro-Ungară declara război Serbiei în cadrul Primului Război Mondial.

În 1868, tot într-o zi de 28 iulie, în Statele Unite ale Americii s-a aprobat al 14-lea amendament prin care s-au stabilit drepturi şi pentru persoanele Afro-Americane.

În 28 iulie 1929 s-a născut Jacqueline Kennedy Onassis, fosta Prima Doamnă a Statelor Unite Ale Americii. Însă în 1741 a murit Antonio Vivaldi, iar în 1750 a murit Johann Sebastian Bach, două personalităţi marcante în muzica clasică.

Iar în 1986, la 4 luni după explozia de la Cernobîl, am apărut eu. Încă nu ştiu dacă balanţa s-a înclinat pozitiv sau negativ. N-am început vreun război (amu’, nu-s nici Elena din Troia sau Cleopatra), n-am dat drepturi vreunei minorităţi şi nici n-am stilul doamnei Kennedy. Dar am blog, se pune?

Voi sărbători cei 24 de anişori cu un pui delicios la cuptor (că momentan n-am nici curte şi nici grill!) şi un pahar de vin roşu.

Ce altceva aş putea face într-o zi de vară ploioasă şi rece?

De când fac parte din clasa muncitoare, adică de vreo 7 ani şi ceva, tot adun ticuri. Cred că din cauza stresului de la serviciu, cumulat cu oboseală şi prea multe lucruri de făcut în timp scurt.

De la rosul unghiilor, decojitul ojei, ciupitul pieliţelor la unghii, joaca între degete cu şuviţe de păr, zgâriat pe frunte şi învârtit inele pe degete, scârpinat în creştetul capului când nu pricep ceva (bine că n-am chelie!) pe toate le-am adunat şi deja m-am săturat. Ah, da, şi cam vorbeşte gura fără mine expresii urâte de genul „Dumnezo cu mila”. Ticul ăsta l-am dobândit de când lucrez în Oradea, că acasă, în Lugoj, nu ştiu pe cineva să înjure aşe ca un bihorean. Am ajuns să n-am stare, să mă fâţâi pe scaun, să fiu stresată de propriile ticuri ))

Partea cu rosul unghiilor am rezolvat-o: îmi fac unghiile cu ojă mai des. Urăsc mirosul ojei, aşa că numai de ros unghii nu-mi arde.

Tu ce ticuri ai? Şi cum ai scăpat de ele?

*foto

Deja v-am povestit o bună parte din aventurile de săptămâna trecută din Bucureşti, e cazul să vă povestesc şi de oamenii drăguţi care ne-au ţinut companie şi ne-au purtat pe străduţele bucureştene.

Corina e prima. Ne-a „pescuit” din aerogara Băneasa (foarte, foarte aglomerată!!), s-a asigurat că suntem cazaţi la Hotel Stil şi că vom avea parte de un tur al Bucureştiului aşa cum nu ne-am fi imaginat. Mulţumesc încă o dată!

Apoi ne-am întâlnit cu ze one and ze only one … Gogu Kaizer. Sau Kaizer Gogu. Sau Gogu Kaizer. Ne-a dus prin centrul vechi al capitalei, am văzut cetatea şi zona Lipscani (se lucra de zor la restaurări), am studiat imaginile expuse într-un parc (am uitat numele parcului, help please?!) şi după un drum luuuung, cam cât o zi de post, am ajuns la Kopel’s. Aici l-am găsit pe Copolovici, dornic de oaspeţi şi „dotat” cu papa bun. Tot aici am întâlnit-o pe Maddame, o domniţă foarte-foarte simpatică, iar Adrian Ciubotaru m-a iertat că nu l-am pupat de ziua lui. Am o fobie când vine vorba de pupat oameni, iar ziua de vineri mi-a pus la grea încercare răbdarea.
Ah, da, fotografiile realizate de Vlad Petreanu şi Cosmin Tudoran sunt superbe! Iar băieţii de la CasaLoco sunt demenţiali.

Evident că nu mai ţin minte exact toate persoanele cunoscute în prima zi (am o memorie îngrozitoare când vine vorba de nume şi de orientare în spaţiu!), aşa că mai bine citiţi la Andreea rezumatul.

Bun. Repede-repejor către ziua turului #prinbucurestiulmeu. Şi aici am întâlnit şi reîntâlnit mulţi oameni din online, am stresat-o pe Ciupercuţa, am admirat rochia Ancăi N, m-am lăsat fermecată de ochii superbi ai Alinei Constantinescu şi am povestit la plimbare prin Muzeul Satului cu OmFericit. Tudor făcea pe fotograful paparazzi în timp ce-i descriam lui Laurenţiu prin telefon cât de frumoase sunt ţoalele maramureşene.

Seara am petrecut-o-n camera de hotel, Simona se distra cu oamenii de pe Twitter în timp ce încercam să fiu calmă în ciuda fulgerelor ce se vedeau pe fereastră. Da, mi-e frică de furtuni! Nebuloasa şi Andreea au avut parte de evenimente mai interesante, iar Dan sforăia în camera de lângă noi.

Plimbările prin Bucureşti au continuat şi duminică, 20 iunie. Am luat la pas parcul Herăstrău, asta după ce am mers cu metroul o staţie. Eh, am uitat să iau o piatră-n gură la prima călătorie cu metroul *.

Pentru că Sorin mi-a refuzat invitaţia de a mă însoţi în hidrobicicletă pe lac (nu te iert!), am luat vaporaşul şi am făcut câteva poze superbe (pentru o săpunieră, pozele sunt chiar reuşite!). Multă lume în parcul Herăstrău şi multe biciclete.

La îmbarcare ne-am bucurat de compania unei domnişoare de domnişoară, am răsuflat uşurată când am constat că singurul spray care putea fi confiscat în aeroport avea exact 100 ml (în bagajul de mână nu ai voie cu lichide ce depăşesc 100 ml), iar însoţitoarea de bord, ei bine domnişoara a fost tot timpul cu zâmbetul pe buze.

Chiar şi atunci când am trecut prin turbulenţe, avionul a părut să cadă în gol pentru câteva secunde (care au părut ani lumină) însă domnişoara era tot cu zâmbetul pe buze. Evident că şi noi am bufnit în râs la gândul că „gropile din aer nu-s gropile din şosele”, vorba Nebuloasei.

Au mai participat (atenţie, urmează multe, multe linkuri:D) Roxana şi Alex Farca, Ligia Adam, Cezar Dumitru, Alex Ciucă, Alexandra Puşcaşu, Răzvan Pascu, Pyuric, Mihai Lungu, Nicoleta Gavrilă, Petruş Lungu, Valentin Sturzu, Andra Zaharia, Minxieee, Clickio, Andreea Burlacu, Mika Pană, Victor Caraş, Oana şi Ştefan, LupAlb, DeMaio, Ela & Alex şi Maldita.
Şi câteva panorame de la Norc
Read the rest of this entry »

Ai câştiga potul cel mare la loto şi peste 2 săptămâni ai afla că mai ai 6-8 luni de viaţă. Ce ai face?

Primul lucru ar fi să-mi dau demisia, mi-aş face un bagaj cu chiloţi şi şosete şi aş zburda fericită spre pajişti mai … colorate, undeva prin Mauritius sau Insulele Canare.

Apoi aş face tot ce nu am făcut până acum (bre, nu te gândi la prostii!): aş zbura cu parapanta, aş sări cu paraşuta, aş săruta o femeie (depinde ce femeie!), aş merge la măcar un concert al cât mai multor artişti şi formaţii preferate, aş conduce un Mini Cooper, o broscuţă VW şi un Volvo C30, aş face sex într-o toaletă din avion, aş înota cu delfini, ba chiar cu rechini, l-aş săruta pe tipul ăla care m-a fermecat în liceu şi pe care n-am apucat niciodată să-l invit în oraş de proastă ce-am fost!

Aş mânca melci, caracatiţe, furnici cu miere, broaşte (gătite!), aş mângâia un şarpe (dar numai dacă e sătul şi n-are colţi), l-aş suna pe Johnny Depp să-i spun că îl ador, aş urca pe munte şi apoi aş traversa Sahara, l-aş ţuca pe Robbie Williams (chiar dacă mi se pare un bărbat urât!), l-aş hărţui pe Robert Pattinson şi i-aş spune că joacă precum o scândură, păcat că are un zâmbet drăguţ, i-aş face o propunere indecentă lui Orlando Bloom şi aş sta la poveşti cu Monica Bellucci, cea mai frumoasă femeie din lume.

Şi câte şi mai câte aş face … Dar de fapt, de ce spun că aş face când am o viaţă înainte să tot fac prostioare?! Desigur, în limita decenţei impusă de normele societăţii în care trăim.