Tag Archives: personale

Vreau să dorm!

De vreo 3 zile nu mai dorm bine motiv pentru care îmi sare ţandăra foarte uşor, n-am stare nici la lucru, obosesc repede, mă doare spatele şi mi s-au umflat picioarele din senin.

Nu e vorba de acea perioadă a lunii (cel puţin la mine nu se manifestă în halul ăsta!). Am ajuns să mă trezesc de vreo 3-4 ori pe noapte şi să mă învârt prin pat ca nebuna. Mi-e aşa de ciudă când văd că bruta mică n-are probleme şi doarme dus. În momentele alea mi-aş dori să dorm şi eu adânc, poate chiar să sforăi. Poate măcar aş dormi şi eu câteva ore liniştită.

Partea cea mai proastă e că dimineaţa mă trezesc mai obosită decât atunci când m-am pus la culcare. M-am tot gândit de ce nu mă odihnesc: stres, preocupări, schimbarea vremii, schimbarea temperaturii, au înflorit copacii, câinii de pe stradă etc. Din păcate, pentru somnul meu, de vreo 3 zile câinii din spatele blocului nu mai tac, parcă au dat startul unui maraton de lătrat. Ştiam că pisicile sunt animale nocturne, nu câinii.

Am încercat să beau mai mult ceai, am schimbat cafeaua pe cappuccino, nu mănânc decât foarte puţin înainte de culcare (cât să nu-mi chiorlăie maţele) iar ceaiul îl îndulcesc cu miere. Nu cred că e o chestie medicală, având în vedere că în fiecare primăvară sau vară trec prin asta. Doar că acum vreau să scap mai repede de “insomnia şi nervozitatea de primăvară”.

Soluţii anyone?

La plimbare prin Oradea

Ieri am simţit că într-adevăr e primăvară. Vreme frumoasă (cel puţin până pe la vreo 3), soare, vântul adia uşor, lume multă pe stradă, parcurile vuiau de copii … semne că iarna e pe ducă! Ducă-se! M-am săturat de iarna asta fără zăpadă, fără îngheţ sau vijelii. Iarna asta am stat mai mult în casă, ca o ursoaică ce nu-şi părăseşte bârlogul pentru nimic în lume!

Venind de la şcoală (mai dau pe la facultate, măcar de vreo 2 ori pe săptămână) mi-am adus aminte de perioada liceului când cutreieram parcurile din Lugoj cu prietenele. Bătăi cu frunze, cu petale de flori, alergam ca nebunele unele după altele. Deh, adolescenţă!

Ieri am surprins în poze câţiva copaci înfloriţi. Ce contrast! E aşa de ciudat să vezi câte un pom înflorit între clădirile cenuşii, deloc primitoare.

flori flori_2.jpg flori_3.jpg

Cel mai mult m-am bucurat la vederea unui Beagle. Doamne, cât de frumoşi pot fi câinii ăstia!

beagle_1.jpg beagle_2.jpg

Aş fi făcut mai multe poze, dar bruta mică n-a avut chef.

Richard Marx all time songs

Pe cei care nu suprta melodiile siropoase si melancolice ii rog sa inchida pagina. Right Here Waiting e piesa mea preferata de la Richard Marx, un necunoscut pentru majoritatea romanilor dar unul dintre artistii mei dragi. Piesa se regaseste pe albumul Repeat Offender si are vreo 19 ani vechime. In toata cariera sa, Richard Marx a lansat numai 8 albume de studio dar a realizat piese pentru multi interpreti, cum ar fi LeAnn Rimes, 98 Degrees, Keith Urban, Barry Manilow, Chicago, John Farnham, Kenny Rogers etc. Poate parea ciudat dar asta seara am vazut si eu pentru prima data videoclipul acestei piese si tot astazi l-am vazut si pe artist. De mai bine de 8 ani, de cand il ascult n-am stiut cum arata, de unde e, cati ani are etc. Stiam doar ca are o voce calda care ma vrajea de fiecare data cand o auzeam.

Piesa Right Here Waiting a fost scrisa in 20 de minute, dupa spusele lui Richard si a fost dedicata sotiei sale, Cynthia, plecata prin Africa de Sud. Dorul de cei dragi a dus la una dintre cele mai frumoase piese de dragoste.

O alta melodie lenta si superba pentru publicul feminin e Angelia.

Si ultima piesa de la Richard Marx pe care v-o recomand e Hazard, de pe albumul Rush Street. Intriga si crima, reteta unei melodii reusite de la inceputul anilor ’90.

Remember, remember …

Dintr-un blog intr-altul, am dat de groapacuprosti.ro unde am vazut un video cu interviuri stradale din anii ’90. Mi-am amintit de un episod din copilarie. Aveam 7 sau 8 ani (era ori in ’93 ori in ’94) si ma uitam la stiri, ca in fiecare seara, cu tati meu. Dupa stiri eram obisnuita cu filmul serii (pe atunci nu aveam cablu ci o antena urcata pe bloc) de la TVR dar taica-meu a preferat sa se uite la o emisiune, nu mai stiu cum ii spunea, unde niste nenei batrani discutau de tranzitie, politica etc.
La un moment dat a fost difuzat un clip cu interviuri stradale iar subiectul era “anul bisect“. Intrebarea reporterului era ceva de genul “Credeti ca in anul bisect recoltele vor fi mai bogate?”. Pe atunci nu stiam ce e un an bisect, am urmarit curioasa clipul si raspunsurile oamenilor.
In afara de vreo 2 persoane, toti au crezut ca anul bisect e o chestie satanica sau ca anul bisect inseamna un an mai bogat dar datorita divinitatii. Bineinteles ca am inceput sa-l iau la intrebari pe taica-meu “ce e anul bisect?”, “de ce ii spune asa” etc. Intrebarile unui copil curios.
Dupa ce mi-a povestit tati ce e cu anul bisect m-am tot intrebat de ce oamenii cred ca e rodul Diavolului?!
Ce legatura au 24 de ore in plus cu recolta? Cu politica?
Am gasit pe youtube un episod pilot, care nu tin minte sa fi avut vreo continuitate, al unui show marca ProTv. Apropo interviurile stradale ale lui Viorel Gaita le gasiti la groapacuprosti.ro sau pe Youtube.
Enjoy!

P.S : anul asta e an bisect, azi a fost ziua aceea in plus. Probabil bloggeri spammeri stiu mai bine chestia asta! 😛

Upgrade

Azi, 29 februarie 2008 laptopul meu a primit inca o placuta de 512 MB rami.

Puiutul meu are acum 1 Gb ram. Merge mai bine, nu-mi mai fac griji ca Firefox imi mananca toate resursele. Pana anul viitor nu cred ca o sa-mi doresc inca un Giga de ram, oricum n-am ce face cu un super calculator …

lilisor hp laptop

Pacat ca nu pot face upgrade si la capsor, nu de alta dar asa as vrea acum sa-l schimb cu unul care nu doare. Fir-ar medicamentele sa fie!
Sau macar unul dintre rinichii cu nisip sa-l schimb cu unul plin de bere.

Uf …

Timişul a îngheţat

Adineaori am primit de la un prieten 2 poze din Lugoj, ce înfăţişează râul Timiş îngheţat.

Lugoj nocturna

În poza de mai sus se poate vedea Timişul de pe pasarela din Cotu’ Mic. Vara nu ai loc să-ţi întinzi un prosop. Apa e mai adâncă şi mulţi sar de pe pasarelă. Nu şi eu; înot doar ca toporul.

podul de fier lugoj


Aici se poate vedea gheaţa de pe Timiş în apropiere de Podul de Fier.

Poate pentru unii nu reprezintă mare lucru cele 2 poze, dar pe mine mă duc cu gândul acasă, la nopţile pe care le-am petrecut pe malul Timişului mâncând îngheţată sau spunând bancuri cu prietenii. Sau de serenadele din clasa a 12 a.

Pozele sunt făcute de Arthur cu un 9600z Fuji.

Lucky number

Lilisor.net a ajuns la comentariul cu numărul 666. Ciudat e că până şi numărul meu de telefon conţine cifra 6, tot în formula 666.

Într-un un an şi vreo 3 luni am reuşit să strâng 666 de comentarii la 271 de postări. Puţin pentru unii, destul pentru mine. Mi-e ciudă doar că Akismetul a reuşit să strângă mai multe comentarii spam decât comentariile non spam.

Hehe … să fie numărul meu norocos?

devil number 666

Din ciclul “Tati, de ce …”

… de ce fetele merg la toaletă însoţite de o altă fată? Mai ales dacă sunt la restaurant. Dacă e vorba de toaleta de la facultă (uşile nu au încuietori şi există o mare posibilitate ca cineva să dea buzna peste tine, dacă nu ştie să bată la uşă) e ok, dar la restaurant e musai să meargă câte 2 la baie? E nevoie de 2 pentru a schimba un absorbant sau un tampon?

… de ce bătrânii miros aşa de ciudat dimineaţa când merg cu tramvaiul? După o anumită vârstă nu mai ai voie să foloseşti un deodorant? Sau pastă de dinţi?

… de ce femeile de 40+ îşi fac parul creţ folosind soluţia aia greţoasă de permanent? Chiar nu vede nimeni că acei cârlionţi nu arată bine în capul oricărei tanti? Chiar nu se uită în oglindă?

… dacă îi dai libertate totală bărbatului, nu e bine. Se simte neglijat. Dacă îl întrebi unde a fost, înseamnă că îl controlezi. Dacă îi spui să vină mai devreme acasă înseamnă că îi impui ceva şi îi restricţionezi dreptul la libertate. Of, de ce sunt bărbaţii atât de complicaţi? (concluzie la care am ajuns împreună cu Axi)

… de ce bărbaţii bârfesc mai mult ca femeile?

… de ce după o anumită vârstă oamenii nu mai citesc vreo carte şi preferă să se uite la emisiuni de genul “Curat Murdar” sau “Schimb de mame” ?? Eu aş da orice să am timp liber să mai citesc oleacă. Sau să fac un puzzle. Sau să mă plimb prin oraş.

… de ce unele tanti nu ştiu să-şi arunce tampoanele la gunoi după ce în prealabil le-au înfăşurat în hârtie igienică?

… de ce unele puştoaice se îmbracă în haine cât mai scurte în talie, pentru a scoate la iveala buricul deşi afară sunt doar vreo 2-3 grade celsius? Şi eu de ce am răcit la rinichi deşi port haine cât mai lungi pentru a ţine de cald la spate? Puştoaicele alea de ce nu răcesc?! Frustrant!

… de ce câinii de ţin după mine, nu mă muşcă ci mă apără, până ajung în faţa blocului?

… de ce se înghesuie unii la tramvai şi nu te lasă nici măcar să cobori?

… de ce se construiesc atâtea biserici şi catedrale? De ce nu se folosesc banii pentru a construi case sociale? Sau pentru modernizarea spitalelor? Sau pentru azile de bătrâni? Sau grădiniţe noi, că tot e criză de grădiniţe?! Dar de ce nu se îngrijesc spaţiile verzi din oraş?

… de ce unii se simt mai bărbaţi sau altele mai femei dacă măzgălesc pereţii clădirilor? Sunt de acord cu graffiti dar nu cu măzgălelile ce au împânzit pereţii muzeului.

… de ce ţiganii care primesc locuinţe sociale preferă să locuiască tot în colibe? De ce ţiganii îşi construiesc ditamai viloacele în care nu locuieşte cineva şi preferă să trăiască într-un bordei din spatele vilei? Eu de ce nu primesc locuinţă socială gratis?

… de ce maghiarii sunt atât de naivi şi cred discursurile patetico-demagogice ale extremiştilor de la UDMR? Sau ale lui Tokes? Chiar nu se pot observa interesele deloc nobile ale extremiştilor?

Uf, prea multe întrebări.

Apple beer

Pentru că nu mai am voie să consum bere din pricina antibioticelor am găsit o soluţie : Bavaria de mere verzi.

Are gust oleacă acidulat, aromă de bere şi e fără alcool. Nu mă aştept să daţi năvală la magazine după Bavaria Apple beer dar merită să încercaţi şi sortimentul ăsta de bere, mai ales dacă nu aveţi de ales. În orice caz berea Bavaria Apple e mult mai bună decât orice alt sortiment de bere fără alcool. Efes-ul de lângă e al brutei mici.

bavaria apple beer

Păpica săptămânii

Dacă săptămâna trecută spuneam că a trebuit să renunţăm la frigărui din lipsă de beţişoare, ei bine am scăpat de lenea ce ne-a cuprins o săptămână întreagă şi am dat o fugă până prin Real după beţişoare şi legume pentru Frigărui la cuptor.

Da, ştiu frigăruile au un gust mai bun şi mai deosebit dacă sunt gătite pe grătar dar iarnă fiind am ales varianta la cuptor. Să ştiţi că sunt bune.

ingrediente frigarui

Ai nevoie de piept de pui dezosat, vreo 3 ardei mari roşii sau verzi, 3 roşii, 3-4 cepe roşii (au gust mai bun cele roşii decât cele albe atunci când sunt fripte), ciuperci-vreo jumate de kilogram, câteva bucăţi de cârnaţi afumat, câteva bucâţi de slănină (merge şi şuncă sau costiţă fără os, dau o aromă deosebită), sare, piper, condimente pentru grătar sau d-alea pentru porc (chiar daca e carne de pui, prinde un gust apetisant) şi un pahar de vin.

Taie ingredientele în bucăţi; mai mici sau mai mari, nu contează. Important e să le poţi pune apoi pe beţişoare. După ce le-ai curăţat şi tăiat le condimentezi şi pui puţin ulei (fie de floarea soarelui fie de măsline).

frigarui la cuptor

Aşa. Acum treci la etapa în care le tragi în beţigaşe. Le aranjezi cum îţi vine ţie, cum ai chef şi înainte de a le da la cuptor recomand să stropeşti frigăruile cu vin. Când le întorci de pe o parte pe cealaltă, le mai stropeşti oleacă.

Rezultatul final ar trebui să arate cam aşa :

frigarui scoase de la cuptor aburinde