Tag Archives: pisici

cum arata planta ambrozie?

Telejurnal din România, 15 august 2018

Stimați telespectatori, bună seara!

În prezența tovarășului de viață, inginer de sistem și fan Beatles, am efectuat o vizită de lucru într-o mică, dar bogată comună din România.

În cadrul acestei vizite de lucru am pus bazele unei noi întruniri pentru cea de-a doua Mare Adunare Națională a Băutorilor de Bere în Compania Vacilor, eveniment de mare amploare care va avea loc în Șuncuiuș. Data exactă a acestei întruniri va fi anunțată în perioada următoare.

La sosirea în istorica localitate din Bihor, tovarășul inginer a observat cât de roditor este pământul din această zonă. Locuitorii din Șuncuiuș au fost binecuvântați cu recolte nemaipomenite pe hectar. Pe marginea șoselei și de jur împrejurul gării a rodit și s-a extins minunata plantă numită Ambrozie.

Prin intermediul telejurnalului dorim să mulțumim tovarășilor din administrația locală pentru eforturile depuse în îmbunătățirea condițiilor care-au permis acestei plante numită Ambrozie să se extindă și să prospere în această localitate. Vă dorim doar sentimente de înaltă prețuire și de dragoste, precum a fost și iubirea dintre Traian și Decebal.

 

cum arata ambrozia?

cum arata planta ambrozie?Vizita de lucru s-a încheiat într-o atmosferă entuziastă, plină de însuflețire la vederea reprezentanților din comitetul Tomberonez, care ne-au ghidat cu privirea din mijlocul activității de partid.

Cele mai iubite membre ale acestui comitet acționează cu eroism și exemplară dăruire pentru ridicarea pe noi culmi de progres și civilizație a teritoriului pe care-l patrulează zi și noapte.

pisici-tomberoneze

Trăiască Republica Socialistă.

 

pisica-la-panda

Conspiraţia porumbeilor

De când m-am mutat în garsoniera de la etajul 5, TheMitsi a dezvoltat o relaţie specială cu toate vietăţile dinăuntrul şi din jurul apartamentului. Acceptă străinii umani mult mai uşor şi zilnic ceartă “şobolanii înaripaţi” care se împerechează sub/la fereastră. Dimineţile încep cu un concert simfonic din muzică de pisică isterică acompaniată de porumbei zgomotoşi. Ăia se umflă-n pene-n faţa mâţei, afurisenia păroasă se crizează şi cârâie ca un pesedist ofticat că Johannis a ieşit preşedinte.

Dacă anul trecut pe vremea asta zburau prin faţa ferestrei rândunici şi lilieci, anul acesta am rămas cu porumbei. Care, fie vorba între noi, nu au nimic din graţia rândunicilor şi nici nu-s misterioşi ca liliecii. Şi cu afirmaţia asta sigur columbofilii îmi vor aprinde lumânări la biserică. La morţi!

De ceva vreme s-au înteţit “atacurile” porumbeilor. Devin tot mai tupeişti, mai agresivi şi mai intruzivi. Se aşază pe pervazul exterior al ferestrei şi … se uită în casă. Dacă zăresc pisica, îşi iau zborul rapid. Dacă mâţa doarme-n baie, păsările astea stau şi 10 minute pe pervaz şi se uită la mine.

Ba mai mult, săptămâna trecută, când mâţa dormea mai bine, un porumbel a încercat să intre nepoftit în casă, pe fereastra deschisă pt aerisirea casei. TheMitsi a luat atitudine fără să clipească. Ori să gândească (oare pisicile îşi gândesc mişcările şi manevrele sau sunt doar reflexe?).

Trei secunde mai târziu, mâţa păştea florile, cu tot cu pământ, din curtea blocului. Am ridicat-o cu groază, mi-era doar teamă să n-aibă traume interne, să nu-mi moară chinuită. Veterinarul i-a recomandat un fel de xanax pentru pisici, iar mâţa a dormit 2 zile ca un porc în lanul de cucuruz.

De câteva zile, însă, căpoasa blănoasă nu doar că a uitat cum a zburat 5 etaje fără paraşută, dar cred că a devenit dependentă ori de calmant, ori de senzaţiile tari. Altfel nu-mi explic de ce e şi mai agresivă când vede porumbeii.

Azi dimineaţă m-a speriat când … s-a izbit în fereastră. Încerca să prindă şobolanul care-şi flutura aripile în faţa geamului.

Şi atunci mi-a venit o idee : dacă porumbeii ăştia au pus la cale un plan pentru a-mi omorî mâţa?

pisica-la-panda

pisoi-roscat

Jurnal de catsitter – prima zi

Din motive personale ce implică și acte, finanțe, dar și alte documente destul de importante, voi redeveni lugojeancă pentru câteva zile. Coincidența face că taman în perioada asta am rămas și pisi-doică sau catsitter. Pentru o bestie încăpățânată roșcată. Nu, nu-s propria-mi dădacă. 😀 Așa că dacă nu-mi distrug nervii ăia de la Finanțe, o să mi-i toace mărunt bestia!

Day one!

Casa a rămas a noastră de 2 ore. Lungi. Prea liniștite. Ne ignorăm reciproc. De fapt, amândoi am adormit rapid după ce-am mâncat ca doi purcei, dar dă mai bine, pentru intriga poveștii, să insinuez că ne-am ignora pentru că el nu mă acceptă pe teritoriul lui.

Am descoperit filmul Ex Machina, iar el și-a dat seama că au trecut cam 3 ore de când s-a tăvălit ultima dată pe cimentul din balcon, sub razele călduroase ale soarelui de mai. Așa că ambii ne-am ocupat timpul cu activități plăcute. Pfoai, cum se aude basul sistemului audio în vitrina mobilei 😀 Ajung aproape de jumătatea filmului.

S-a lăsat seara, ceea ce înseamnă că stomacul iarăși a cerut mâncare. Ne-am îmbuibat ambii, din nou. Brusc, motanul și-a adus aminte că lipsesc niște oameni din peisaj. Așa că a început operațiunea „Să dominăm ființele bipede din casă!”. Ceea ce, pentru o mâță nebună, înseamnă: hai să ne urcăm pe cel mai înalt punct din cameră (dulapul), unde știm că n-avem voie, dar ne urcăm pentru că așa fac bestiile, și să miorlăim isteric către oamenii din cameră care ne ceartă că ne-am urcat acolo.

Doar că bestia roșcată nu s-a oprit la miorlăituri. A început să hârâie și să mârâie isteric. După 5 minute și intense de „ieși/afară/jos/nu-i voie” și „cââââh, hââââr, mrrrr”, motanul a coborât singur de pe dulap, aterizând ca un zevzec pe fotoliu. Așa de ratată i-a fost aterizarea, încât a rămas locului vreo 2 minute, pretinzând că a vrut să rateze aterizarea.

S-a retras din cameră cu coada între picioare, ofuscat că n-a reușit să domine decât cei doi ursuleți de pluș, pe care i-a doborât în cădere. O oră mai târziu a reîncercat treaba cu dominanța, refuzând să iasă din bucătărie la rugămințile mele înmiresmate cu gustări de pui. Un minut mai târziu mă urmarea, ca un cățeluș trist, în sufragerie.

Probabil că n-ar fi jucat cartea cu dominanța dacă nu i-aș fi tăiat ghearele la 10 minute după ce-am rămas singuri în apartament. Pe de altă parte, ce bine că i le-am tăiat! Om vedea dacă mă atacă-n somn la noapte sau mai coace la planul său grandios de răzbunare.

Între timp, bestia mea a rămas la Oradea. Sper ca la întoarcere să răspundă și la „Ceau, pisi”, nu doar la „Szia, țiți” 😀

Concluzia primei zile: o zgârietură pe brațul stâng. 

bestie-paroasa-felina

pisoi-roscat

pisica vaneaza din placere

Despre pisici și vânătoarea ca sport

În ultima săptămână în presa internațională au apărut mai multe articole despre pisici și vânătoarea cu sânge rece pe care o practică. Da, felinele sunt vânători feroce, sunt animale care ucid atunci când se joacă (nu vânează pentru supraviețuire ci din plăcere, la fel ca unii oameni) și da, atunci când sunt prea multe feline într-un teritoriu, populația de mamifere mici și păsări e extrem de afectată. Pentru că principalele ținte ale unei mâțe sunt șoarecii, veverițele, vrăbiile și alte necuvântătoare mici.

Păsările au un rol important în polenizare, alături de insecte. O știm asta. Dar și mâțele au un rol important în menținerea sub control a populațiilor de rozătoare care distrug recolte și pot fi purtătoare de diverse boli. Din păcate, oamenii (e greșit să spun românii, pt că și străinii sunt la fel de iresponsabili, din câte am citit) nu realizează la ce responsabilități se înhamă atunci când aleg să crească un animal de companie. Nu, faptul că ai aruncat la tomberon puii de pisică sau câine, înfășurați într-o pungă legată, ca să moară cât mai repede fără aer, nu e o soluție. E o tâmpenie. Nu vrei ca pisica să facă pui? Sterilizeaz-o. Sau dă-i anticoncepționale. Dar nu-i arunca la colțul magazinului alimentar din cartier pentru că din 5 pui, 3 vor supraviețui. Și vor produce alți pui la rândul lor. Pisicile se pot împerechea de la 3-4 luni.

Da, și păsările și rozătoarele se înmulțesc la fel de repede. Dar o pisică ucide mai rapid. Și mai mult. Unde mai pui că păsările sunt adeseori ucise de mașini, sunt izbite-n geamurile clădirilor de vânturile puternice (o pasăre s-a lovit de fereastra din dormitor în timpul unei furtuni de vară și ne-am trezit cu o pată de sânge pe geam), ba chiar sunt decimate de alte păsări și rozătoare. Nu-i nevoie ca mâțele să contribuie și mai mult la distrugerea populațiilor de păsări. Cum se întâmplă în Noua Zeelandă, spre exemplu. Singura specie de papagal care nu zboară, Kakapo, e pe cale de dispariție pentru că oamenii care au ajuns pe insulă au adus pisici și le-au lăsat să se înmulțească.

Să ne înțelegem: nu-s anti-mâțe, anti-câini, anti-porumbei (bine, mi-s oleacă anti-șoareci).

Reiau ce-am scris și pe Facebook, atunci când am postat un link către articolul din NYTImes:

De când m-am mutat în Oradea am locuit în 2 apartamente unde … intrau șoareci. Mâțele din jurul blocurilor mureau pe capete, fiind otrăvite, lovite de mașini sau mâncate de câini (într-o noapte am văzut un câine fugind cu o mâță moartă în gură). Nu mă mir că șoarecii ajungeau până la etajul 2, iar șobolanii mișunau pe casa scării. Am văzut un șobolan atât de mare, încât și câinele maidanez al blocului l-a ocolit.

Dar nici lăsarea mâțelor să se înmulțească fără număr nu-i o soluție, dimpotrivă. Până la urmă totul se reduce la responsabilitatea omului. Acolo unde nu-s pisici, sunt populații mari de porumbei (pentru unii reprezintă o problemă) sau șoareci. Și oamenii le distrug cu otravă. Prefer 2 pisici în locul otrăvii.

Bottom line: în loc de articole alarmiste – așa cum vor fi adaptate în presa românească, mi-ar plăcea să văd articole cu soluții și sublinierea responsabilității pe care fiecare proprietar de animale o are. Vreau educație în loc de pedepse și mustrări.

Și da, The Mitsi e exclusiv pisică de apartament. Admiră păsările de la fereastră, dar de atins n-a atins vreuna. Și nu-i voi permite. Mi-s kitty nazi!

Bonus: o poză cu mâța la vânătoare. De jucării:

pisica vaneaza din placere

scumbag cat

Cum mi-a distrus liniștea schimbarea de oră …

Știți că săptămâna trecută, în 28 octombrie, ora 4 a devenit ora 3, ceasurile s-au dat cu o oră înapoi. Motivul e prelungirea zilei cu o oră, că se întunecă mai repede. Laptopul și-a actualizat singur ora, norocul meu. Ei bine, schimbarea asta de oră mi-a distrus liniștea în casă. Și vă explic de ce:

Mâța noastră s-a învățat să miorlăie după mâncare zi de zi, de la 5 jumate până pe la 6. După amiaza, firește. Că dimineața așteaptă să ne trezim, indiferent de oră. Nu știe ea de echinocțiu sau de prelungirea zilei cu o oră în timpul iernii. Așa cum nu știe că ora 5 jumate, s-a făcut 4 jumate. Și că mai are o oră în plus până-i începe „concertul”. O oră de dormit, de zbenguit, de orice.

Dar nu! La 4 jumate ea-și începe programul de miorlăit. Și face ture între camere: miorlăie constant vreo 2-3 minute când la mine, când la Laurențiu. Se urcă pe noi, ne bate cu lăbuța peste picioare avertizându-ne că îi e foame, mută bolul gol dintr-o parte în cealaltă a băii și, când tot nu obține ce-și dorește, stă și ne privește din pragul ușii. Când ne apropiem de baie, fuge rapid lângă borcanul ei cu mâncare și apoi stă în fund, așa cum am învățat-o să facă dacă vrea mâncare.

Dacă înainte de schimbarea ceasului TheMitsi miorlăia maximum o jumătate de oră, acum ar fi în stare să miorlăie o oră întreagă.

Din fericire, i-am găsit și leacul: dacă o ignorăm amândoi vreme de 10 minute, se oftică și se culcă. Dacă nici asta nu funcționează, o droghez cu niște iarba mâței.

 Pam-pam!

scumbag cat

pisica in atac

poza in oglinda

Pozele din oglinzile toaletelor

De-o vreme observ, cu o sprânceană ridicată și cu una strâmbă, că e la modă să-ți faci poze în oglindă. Și nu în orice oglindă, ci într-una din toaleta unui club. De regulă cu telefoane deștepte. Dar na, io-s mai săracă și n-am bani nici de umblat în cluburi și nici de un telefon cu o memorie mai mare de 150 MB, să-mi pot instala, ca tot hipsteru’, tradiționalul Instagram. Așa că am apelat la bătrânul 400D cu al său 50 mm. Prost aparat, știu! M-am închis în baie, m-am proptit de litiera curată a mâței și-am făcut o poză. Să văd și io care-i farmecul.

După ce mi-am sucit gâtul încercând să prind unghiul bun, să-mi arăt partea aia frumoasă, pe care apoi s-o scot în evidență cu photoshop piratat, mi-am dat seama că nu „face sens” treaba asta cu pozatul în oglindă. Dintr-un singur motiv: io nu știu să folosesc PhotoShop! Am încercat să modific cu XnConvert, dar nu se compară cu fotoșopu! Uite:

poza in oglinda

Sau poate n-o fi fotoșopu’ de vină, ci modelul inexpresiv. Adică io! Așa că am pozat mâța în timp ce se uita în oglindă. Mândră-i, nu-i așa?! Cum i se citește istețimea și agerimea din privirea ochiului! Ptiu, să n-o deochi! Ptiu, ptiu să n-o deochi nici tu!

Acum înțeleg de ce pozele în oglindele buzilor face sens!

poza de pisi in oglinda

p.s: mai trebuie să menționez că-s sarcastică și ironică în articolul ăsta? 🙂

Pisicile din centrul de adopţii Prietenii Pisicilor Oradea

Săptămâna trecută am fost pe la centrul de adopţii de pisici Prietenii Pisicilor. Cred că e singurul centru din România care funcţionează exclusiv pentru îngrijirea şi plasarea spre adopţie a felinelor.

Am stat vreo 2 ore cu cele 17 pisici, una mai simpatică decât cealaltă şi mai aveam puţin până plecam acasă cu o tigrată frumoasă foc. Rar mi-a fost dat să mă bucur de drăgălăşenia unei feline atât de ataşată de oameni. Ei, tigrata asta mică m-a văzut de la geam, înainte să deschid uşa. M-a plăcut instant, mai ales că aveam pantaloni de bumbac, excelenţi pentru a practica binecunoscutul obicei al frecatului obrajorilor.

Nu cred că are mai mult de 5-6 luni, e sterilizată, foarte drăgăstoasă, stă la mângâiat şi are un fetiş pentru picioare: îi place să lingă picioarele oamenilor. De fiecare dată când încercam să mă apropii şi de celelalte feline, să mă împrietenesc cu ele, tigroaica asta mică venea şi-şi freca obrăjorii de pantalonii mei, îmi sărea în braţe, doar-doar o voi mângâia şi pe ea.

N-am fost cu mâna goală la pisici, le-am dus câteva conserve de hrană umedă. Centrul de adopţii are nevoie de fonduri şi de ajutor, fireşte. Momentan sunt doar 17 pisici, dar vine toamna, vine sezonul de împerechere şi din nou vor apărea o mulţime de pui de pisică părăsiţi sau aruncaţi pe străzi. Dacă vrei să ajuţi centrul, poţi dona şi tu câte 3-4 conserve mari. 3 de la mine, 3 de la tine, 3 de la vecina etc. şi aşa se strânge hrana pentru mâţele astea haioase.

În două ore de stat printre pisici, mi-am încărcat bateriile pentru următoarea lună!

Şi-acum, poze:

Cat’s crash test

Pentru că sper să mă îmbogăţesc peste noapte cu blogul ăsta, mai pun un video de pe youtube. Cum arată un accident cu pisici? Uber cute!

Nici Ţiţic nu putea fi mai adorabilă decât pisicile astea, nici măcar după ce-a lins cablurile date cu ardei iute (avea prostul obicei să roadă cablurile) şi-a început să se strâmbe şi să ţopăie în viteză prin casă :))

Cartea Pisica – Ghid Complet de Claire Bessant

Cartea Pisici – Ghid Complet, apărută la Editura Aquila ’93, e un fel de manual care cuprinde atât informaţii despre originea pisicii, câteva cuvine despre felinele sălbatice, dar şi descrieri pe scurt ale raselor de pisici din lumea întreagă. De asemenea, este explicată anatomia unei pisici de casă şi îngrijirea unui puiuţ. E chiar un ghid complet pe care orice posesor de feline de casă ar trebui să-l aibă.

Dacă ai o pisică şi vrei să-i înţelegi anumite comportamente, îţi recomand să citeşti cartea, dar în limba engleză. Se explică ce vrea felina să facă atunci când îşi ţine urechile într-un fel sau altul, despre rolul mustăţilor, cum îţi dai seama că e bolnavă sau ba etc.

Spre exemplu, ştiai că atunci când o pisică dă din coadă nu e fericită, precum un câine, ci de fapt te avertizează că începi să o enervezi? E primul semn care-ţi dă de înţeles că nu e bine să continui să o mai mângâi. Iar când dă urechile pe spate şi ţine privirea în jos, evitând contactul vizual cu tine, e supusă, dar e şi fricoasă.  Am regăsit-o pe Ţiţic în multe descrieri.

Repet, informaţia e bună (deşi veterinarul mi-a spus să nu cred orice scrie în cărţi sau pe net), dar nu m-aş baza doar pe ceea ceea ce scrie în carte. Pentru a înţelege comportamentul unei pisici, cartea e excelentă, dar pentru probleme de sănătate mai bine discuţi direct cu veterinarul.

Am cumpărat cartea tocmai pentru a-i înţelege mai bine comportamentul lui Ţiţic, pentru a o ajuta să se adapteze mai uşor cu noi şi viceversa.  A costat vreo 60 de lei, o sumă prea mare pentru greşelile de traducere pe care le-am găsit. Printre altele, am găsit „cel/ce-l” scris greşit într-un context, cuvinte despărţite incorect sau expresii traduse mot a mot şi propoziţii îmbârligate formulate după topica limbii engleze.

Ce m-a îndemnat să cumpăr tocmai cartea asta, dintre toate cărţuliile despre pisici? Faptul că a fost scrisă de Claire Bessant, una dintre persoanele experte în comportamentul felin. Aş fi preferat versiunea în limba engleză, dar din păcate n-am găsit-o în librăriile din România.

Nu ştiu ce anume se cere unui traducător din partea unei edituri. Dar cartea asta e tradusă într-un mod nu prea profesional. Adaptarea lasă de dorit, sunt destule greşeli gramaticale pentru a-mi pierde orice interes în a o mai citi. Sigur, imaginile sunt drăguţe (mai ales cele realizate de Jane Burton), însă nu asta mă interesa. Pot să caut şi singură poze cu pisici pe internet. Nu aş vrea să fie o critică adusă doar traducătorilor, în fond editura e cea care iese în evidenţă, iar atâtea greşeli apărute într-o singură carte denotă lipsa de interes a conducerii faţă de traducătorii pe care-i are pe nota de plată.

Traducerile proaste m-au determinat să cumpăr cărţi în limba engleză, pentru a nu le pierde esenţa. De exemplu, până şi cărţile Twilight au fost traduse execrabil în limba română, motiv pentru care pe ultimele 3 le-am citit în engleză, precum am făcut cu Black Swan (nu ştiu dacă a fost tradusă în Ro), dar şi câteva opere semnate de Anne Rice.