Tag Archives: Politica

Salariile ar putea creste, in urmatorii X ani…

Aşa-mi plac ştirile astea, scrise parcă pentru proşti: “Salariul minim ar putea ajunge la 1600 lei în următorii ani“.

E de bine, vom avea salariul de 1600 de lei iar un litru de ulei va costa 20 de lei. Vom da 15 lei pe un kilogram de zahăr iar pâinea o vom economisi, vom cumpăra făină de mălai cu 9 lei kilu’. Deh, şi aşa au spus nişte cercetători că pâinea prosteşte!

Cu ce mă încălzeşte pe mine, salariatul de rând, că peste 10 ani voi avea un salariu dublu/triplu cât e acum? Mai ales dacă preţurile vor creşte în acelaşi ritm. Cât vor valora peste 10 ani cei 1.600 lei?

Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat miercuri seara, la Realitatea TV, ca salariul minim pe economie ar putea ajunge in urmatorii ani la 1.500 – 1.600 lei. [de aici!]
Acum salariul minim e de 600 de lei, parcă. Cât din suma asta îmi acoperă mie cheltuielile zilnice? Mâncarea? Ieşirile în oraş?
În condiţiile în care preţurile au sărit cam prea mult, în ultimele 2-3 luni, salariul minim de 600 de lei abia îţi acoperă hrana zilnică şi întreţinerea. De o pereche nouă de pantaloni sau o bluză nici nu poate fi vorba. Să ieşi în oraş? Eventual economiseşti 2 luni ca să-ţi permiţi o pizza. Dacă mai stai şi în chirie, faci economie şi la mâncare…
Exemplu: în urmă cu 2 luni cumpăram mazăre congelată cu 7 lei. Acum e 12 lei, la acelaşi magazin. Legumele cu orez erau 4 lei, acum sunt 6. În decembrie uleiul era 2,5-3 lei, acum e 5,5-6.
Again, cine mai crede declaraţiile astea? Cine mai crede în poveştile lor?

Zambeste, maine va fi mai rau!

Se poate întâmpla ceva mai rău decât lucrurile care s-au întâmplat anul ăsta? Avem criză economică, credite cu dobânzi imense, preţuri îngrozitor de mari, salarii de mizerie şi, mai nou, un Parlament majoritar PSD+PC!! Oh, vai şi amar!
Românii au dovedit încă odată că le e dor de comunism … trist 🙁
Băsescule, continuă să te cerţi cu Tăriceanu. PSD vine din urmă şi culege roadele veşnicului scandal prezidenţial!

Ce urmează, Dumnezeu cu mila! Ori ne facem stoc de alimente şi strângem cureaua, ori emigrăm!

Vama Veche – Hai sa emigram in America
Asculta mai multe audio Muzica »

Pacat :(

Zilele trecute ziceam de Claudiu Pop şi nefericita sa campanie electorală. Astăzi am citit despre Decana Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţe Ale Comunicării din Oradea, Lia Pop şi Ioan Mang, profesor.

Ambii sunt oameni cu o cultură impresionantă, Lia Pop chiar e o femeie ce mănâncă politică pe pită, vorba ‘ceea. Are o bibliotecă enormă, a citit foarte multe cărţi şi nu vorbeşte prostii.

Despre Ioan Mang am auzit numai de bine de la studenţi. Am avut ocazia o singură dată să-l văd “live” şi mi-a făcut impresie bună. Are oleacă trac de vorbitul în public dar se descurcă.

Păcat că ambii au ales să candideze pentru Senat şi Camera Deputaţilor pe listele PSD! E un partid comunist, aşa a rămas în memoria colectivă şi aşa va rămâne atâta vreme cât Mircea Geoană, Ion Iliescu şi Adrian Năstase vor trăi.

Cu 2 oameni buni, partidul nu se schimbă aşa cum nu se face primăvară cu 2 ghiocei 🙂

Campanie electorala pentru prosti

În acest sfârşit de săptămână mi-a fost dat să n-am parte de linişte. După ce ne-am trezit pe zgomotele clopotelor, somnul ne-a fost perturbat toată după amiaza de campania electorală.

Stai că mă explic! Nenea Claudiu Pop (PSD, partidul sugativelor de demult!) şi-a trimis maşinile pe teren. Şi la fiecare 20-25 de minute auzeam Abba cu The Winner Takes It All şi Queen cu We Are The Champions.

Da, ştiu vei zice că nu are rost să mă enervez, e muzica mea preferată (NOT!). Nasol a fost că nu lăsau toate melodiile, doar refrenul se auzea după care intervenea vocea enervantă a nenelui care a înregistrat mesajul electoral.

The Winner Takes it all = votaţi-mă fraierilor, să-mi fac şi eu vilă! Eu asta înţeleg printr-o campanie care abuzează de melodia celor de la ABBA. Eu voi câştiga şi eu voi avea parte de toate beneficiile!

Plus că e chiar nefericită alegerea melodiilor mai sus menţionate pentru o campanie. Ori eşti om serios care abordezi lucrurile dintr-o manieră serioasă, ori îţi baţi joc de electorat şi defilezi cu aşa ceva pe străzi.

Nenea Claudiu, nu uita că în Oradea cea mai mare parte din electorat ascultă manele sau muzică maghiară! Aţi spus că în noiembrie studenţii de la Ştiinţe Politice vor avea şansa să pună în practică toate cunoştinţele dobândite la cursuri. Nu ştiu la cine aţi apelat, dar campania dvs e o bătaie de joc.

“Fără blat! M-am săturat!” ce slogan e ăsta?! Ori faceţi politică ori adunaţi oile lui Becali.

La începutul anului universitar mi-aţi făcut impresie bună. Păcat …

Biserica promoveaza divortul

Se spune că cea mai simplă cale prin care un cuplu proaspăt căsătorit ajunge la divorţ e să locuiască în acelaşi apartament cu părinţii. (cunosc destule cazuri păţite!)

Ieri, la şedinţa Consiliului Local, consilierii PD-L şi PSD au decis să nu se complice cu anularea unei hotărâri prin care la începutul anului curent fosta administraţie a dat câteva hectare de teren pentru ca 4 instituţii religioase să-şi facă lăcaşe de cult (de parcă n-ar fi destule constuite şi alte câteva în construcţie) pe motiv că n-au chef de procese.

Terenul a fost dat pentru a face investiţii în lăcaşe de cult, iar Biserica Ortodoxă a făcut deja demersuri pentu demararea construcţiei şi a adunat semnături de la locatarii blocurilor din jur. În momentul în care noi vom vota luarea terenului, biserica ne va ataca în contencios, fapt pentru care vor urma şi alte procese din partea celorlalte biserici. Vom ajunge în situaţia că nu vom avea nici blocuri ANL, nici lăcaşe de cult, dar vom avea procese pe rol”, a spus Dorin Corcheş, consilier PD-L. Bihoreanul

Primarul, consilierii PNL şi UDMR au susţinut ideea de a construi pe acele terenuri blocuri ANL, pentru tinerii care nu au o casă. Patru blocuri cu 176 de apartamente s-ar putea construi pe acele terenuri.

Dacă Biserica doreşte cu ardoare noi biserici în defavoarea blocurilor ANL, înseamnă că Biserica susţine tinerii care locuiesc cu părinţii, care inevitabil ajung la divorţ din cauza asta, prin urmare Biserica promovează divorţul în rândul tinerilor.

Eh, noi să fim sănătoşi. Vom face sex pe băncile din biserică, dacă tot nu vom avea apartamente ANL.

p.s: pentru cei care nu s-au dumirit, e totuşi o glumă (oleacă exagerată dar care demonstrează ce vreau să spun) partea cu promovarea divorţului…

Oradea, politică şi … cireşe!

Ieri am apucat să-mi descarc pozele de pe telefonul mobil. Cele mai multe sunt cu mizeria de pe stradă, din care am selectat câteva.

oradea

oradea

Cele două imagini sunt făcute pe str. Vasile Conta. Pe strada asta mergem în fiecare zi la Piaţa Decebal după mâncare. În fiecare zi mirosul de la gunoiul lăsat pe lângă pubele îţi taie respiraţia. Săracii locatari!

raita-trash

În plină campanie electorală pliantele lui Călin Raita împânziseră câteva spaţii verzi din zona Cantemir.

psd

Apropo de campania electorală, toaletele din Lotus Market au fost asediate de inimioare. Nu aş vrea să induc în eroare, dar culoarea roşie şi cei 3 trandafiri nu sunt emblematice pentru PSD? Dacă aşa a ales Dan Matei să-şi câştige electoratul, nu e de mirare că rezultatele au fost pe măsura locaţiei alese pentru campanie, adică de rahat!

stupid

really stupid

Cele două poze sunt haioase. Mă întreb cu cât a fost taxat nenea ce-şi face reclamă.

lilisor.net

Scrisoare către cei dragi! I-am trimis surioarei handsfree-ul telefonului folosind serviciile Poştei Române şi a ajuns intact la destinaţie. Refuz să cred că adresa scrisă la expeditor a avut vreo importanţă pentru curier.

cheries

Primele cireşe din anul 2008 m-au surprins.

Ilie Bolojan – Primarul orădenilor

Adineaori am citit ediţiile online ale principalelor ziare orădene şi aşa cum era de aşteptat, candidatul PNL, Ilie Bolojan a câştigat alegerile locale pentru Primăria Oradea.

Articol din Bihoreanul

Articol de pe Bihon

Se pare că orădenii au fost foarte hotărâţi în privinţa noii conduceri administrative a oraşului, încât s-au prezentat la vot şi l-au ales pe Ilie Bolojan ca primar, încă din primul tur de alegeri.

Din păcate, Mihai Groza a prins încă un mandat de viceprimar.

O surpriză plăcută (cel puţin pentru mine) a fost succesul înregistrat de Radu Tîrle, candidatul PNL la preşedenţia Consiliului Judeţean Bihor. A obţinut mai multe voturi decât fostul prefect, Kiss (UMDR).

Avem un primar nou, asta înseamnă că e musai să avem grijă mai mare de oraşul nostru şi să fim atenţi ca toate proiectele propuse de echipa condusă de Ilie Bolojan să se concretizeze. Dacă nu, îl taxăm!

Lucrurile nu se pot schimba peste noapte dar toate se pot realiza dacă nu o să mai rămânem nepăsători la problemele reale ale oraşului.

Am putea începe cu educarea orădenilor care coboară în staţia de tramvai de la Piaţa Mare, să nu-şi mai arunce gunoiul după balustrada staţiei.

Sau măcar să încercăm să lăsăm la o parte problemele etnice si să acceptăm faptul că trăim într-un oraş european şi că vandalizarea clădirilor cu fostele denumiri maghiare n-are nici un alt scop decât murdărirea unor clădiri.

Cu siguranţă una din marile probleme va fi mentalitatea învechită şi nepăsătoare a multor orădeni, a acelora care preferă să dea din gură decât să pună osul la treabă, care preferă să-şi plângă de milă în loc să muncească.

Despre alegeri şi politică

Azi am terminat de citit cartea lui Giovanni Sartori, Homo Videns. Am citit-o încet întocmai pentru a avea ocazia să aflu şi de argumentele celor care combat teoria scriitorului italian.

Giovanni Sartori descrie video-copilul care devine video-adult incapabil de a lua deciziile importante fără televiziune, fără a avea explicaţia vizuală a lucrurilor.

Argumentele autorului :

Copilul crescut în faţa televizorului, obişnuit cu “entertainment” nu mai are capacitatea de a-şi sintetiza informaţiile. În viaţa sa de adult va prefera emisiunile de divertisment în defavoarea celor culturale, va schimba cartea şi ziarul pe televizor, iar Internetul îi va servi ca o altă sursă de amuzament şi distracţie. Iar mass media şi-a schimbat formatele. Nu se mai adresează publicului de nivel mediu, ci gloatei amuzate de imaginea unui ministru care se scarpină în nas. Jurnalele de televiziune odinioară cuprindeau 15 minute de emisie, astăzi se ajunge până la o oră şi jumătate (cu tot cu sport). O ştire nu ajunge la televizor dacă nu are ceva senzaţional, dacă nu stârneşte reacţii.  Ştirile pe care se pune accent sunt cele despre o babă care a fost violată, iar alta ucisă pentru 2 lei. Cele care prezintă o lansare de carte sau un act de caritate sunt bagatelizate sau exploatate financiar. De parcă telespectatorul ar fi dependent de doza zilnică de şoc, de inedit!

Nu mai există acte sufletiste. Orice donaţie e urmată de un spot publicitar al firmei donatoare sau menţiunea că donaţia a venit din partea firmei X, persoanei Y.

Pe homo-videns (termen format din homo sapiens şi video) nu-l mai interesează viaţa publică, ce se întâmplă în politică sau de ce politicienii reuşesc să le înşele din nou încrederea acordată prin vot. Pentru că homo videns e preocupat de capra vecinului, de noul amant al lui Britney Spears sau de crima comisă de Cioacă. Giovanni Sartori descrie mai mult la societatea italiană într-o oarecare comparaţie cu cea americană, cea mai democratică ţară cu cei mai mulţi oameni ignoranţi.

Oricum observaţiile lui se potrivesc foarte bine şi societăţii româneşti. Câţi părinţi limitează accesul copiilor la televizor?  Câţi copii mai citesc?

O oarecare concluzie …

Dacă s-ar acorda o mai mare atenţie copiilor poate că situri precum Pitzipoanca, Cocălari (situri care  scot în evidenţă prostia şi ignoranţa tineretului) nu ar mai exista. Poate că la vot n-ar mai merge doar pensionarii sau “oile”. Sau poate că dacă ne-ar interesa viaţa publică şi bunăstarea generală am fi mai atenţi la alegeri, am vota cu chibzuinţă şi nu ne-am mai complace în a ne plânge de milă de fiecare dată când la ştiri se anunţă scumpirea pâinii.

Sunt multe de spus referitor la cartea Homo Videns, iar argumentele lui Giovanni Sartori sunt greu de combătut având în vedere că el se referea la societatea din anii ’90, societate care acum, în secolul 21, a ajuns să pună mai mare accent pe Guţă decât pe Cărtărescu. Dacă ar fi să închei postul într-o manieră pesimistă, aş spune că filosoful italian a prevăzut doar începutul unei societăţi depravate.

Dar sunt optimistă şi prefer să mă pierd în iluzia că, poate, într-o zi situaţia se va schimba în mai bine!

Explicaţii de politicieni

Aseară am urmărit o emisiune electorală la TTV, în cadrul căreia Octavian Haragoş şi Hizo Zoltan au dat o şansă fiecărui candidat la Primăria Oradea de a-şi expune planul de bătaie în eventualitatea câştigării alegerilor locale.

I-am urmărit pe toţi candidaţii, am ascultat ce au avut de spus şi ca cetăţean al oraşului Oradea am înţeles următoarele: Continue reading