Tag Archives: povestiri

bula-sapun

Vecinul Dexter

De vreo lună încoace mă trezește aproape-n fiecare dimineață un zgomot de mașină mare și-o înjurătură ardelenească de bulevard. „Tulai, Doamnie, ce-i aci!” ori „*tu-i dumniezăii …” au devenit noile forme de salut cu muncitorii care operează pe vidanjă.

Da, în ultima perioadă vidanja a devenit parte din decorul urban al micuței comunități dintre blocurile cu 9 etaje. Într-o dimineață geroasă, de pe la început de martie, aud obișnuitul salut de bulivard „pfoai, de *ula me, ce-i aici …!”. Atunci am realizat că prea des apare vidanja în gura canalizării blocului în care locuiesc.

Mă gândeam apoi că poate în bloc trăiește un nene pe cât de inteligent, pe atât de sociopat. Așa cum există oamenii nebuni, care vorbesc și urlă din senin pe stradă, tot așa există și sociopații care locuiesc în apartamente de bloc. Și de ce n-ar exista unul la mine-n bloc?!

Ca un român veritabil, a improvizat cât a putut de mult pentru a ajunge la soluția optimă de a scăpa de victime: după ce le tranșează, le scufundă în cadă, într-un cocktail molotov de acid sulfuric, oțet balsamic (e ofertă la Lidl), pune niște lime pentru a masca mirosul de piele descompusă și niște leșie, ca să nu trezească suspiciuni. În Crișul Târziu ar fi prea bătătoare la ochi pungile cu părți anatomice umane, așa că sociopatul nostru s-a adaptat situației.

Și uite așa vidanja trebuie să vină aproape zilnic pentru a scoate din canalizare o grămadă uriașă semi putrezită, puturoasă și grețoasă.

Care grămadă puturoasă rămâne-n mijlocul străzii până vin oamenii de la curățenia stradală să o arunce.

Și-am încălecat pe-o vidanjă și-am inventat o poveste-n grabă.

Pam-pam!

bula-sapun

Păcală şi Tândală @Târgul Meşterilor Populari

De fapt, sunt Păcală şi Tândală alături de nevestele lor. Guralive, rele şi foarte enervante, aşa par să fie doamnele Păcală şi Tândală. Dar noi ştim mai bine că în spatele aparenţelor se ascund suflete nobile, oameni buni şi iertători. Aşa cum în spatele oricărui zâmbet se ascunde un om rău şi prefăcut.

În copilărie am citit Aventurile lui Păcală de zeci de ori, însă niciodată n-am reuşit să-mi formez o imagine a năzdrăvanului. Niciodată nu mi-am imaginat faţa lui, cutele şi ridurile, părul sau înălţimea. Era un om oarecare, un tânăr care mereu găsea o soluţie isteaţă de a ieşi din încurcături. Ar putea foarte bine să fie un model în viaţă.

Cu siguranţă că ar fi un model mai bun decât cele promovate atât de intens de mass media din lume, că nu doar românii se prostituează.

pacala si tandala

Şi bonus: câteva imagini cu alte statuete absolut fascinante.

Continue reading

Si cu mine cum ramane?

“Gata, nu mai pot”, isi zise.

“Trebuie sa merg mai departe, trebuie sa ma rup de locul asta.”, isi repeta intruna, de parca asta ii dadea mai multa incredere in ceea ce avea sa faca.

In ciuda momentelor fericite, au fost multe clipe in care se simtea in plus, ca un fel de a treia roata la bicicleta, o straina. Orice incercare de a se desprinde de acele locuri si persoane, esua in momentul in care i se faceau promisiuni si soarele parea sa iasa iarasi pe aleea intunecata.

Pentru o persoana ambitioasa, orgolioasa si cu niste principii bine alese, era o fire moale. Nu suporta gandul sa se certe, sa ridice tonul si mai ales, regreta de fiecare data cand isi pierdea cumpatul si spunea ce-i trecea prin cap in acele momente tensionate. Dar orgoliul nu o lasa sa-si ceara scuze, era prea mult pentru mandria unei persoane ca ea.

“Vreau sa fiu respectata, da, asta am sa-i spun! Vreau sa ma accepte asa cum sunt, cu bune cu rele”, se gandea pe masura ce inainta pe drumul pustiu.

Punea prea mare pret pe parerea celorlalti. De multe ori entuziasmul specific varstei o coplesea si isi dadea frau liber ideilor si fanteziilor. Toate se sfaramau in momentul in care se loveau de raceala si indiferenta celor din jur.

“De data asta nu mai tac, am sa le spun tot ce am pe suflet. Sunt si eu o persoana, am dreptul sa fiu respectata.”, se trezi murmurand in mijlocul strazii slab iluminate.

“De ce nu pot sa vada? De ce sunt atat de frustrati si invidiosi? De ce nu vor sa faca ceva, orice care sa schimbe starea jalnica in care se afla?”… Uf, atat de multe intrebari si nimeni sa-i raspunda.

“De fapt, mai simplu ar fi sa-i spun ca m-am saturat si plec. Mai simplu ar fi sa-i spun ca e pentru ultima oara cand ma vede. Dar … uf, dar-ul asta nu ma lasa in pace. O sa fie bine, o sa trec si peste asta si o sa fie bine. Da, o sa fie mult mai bine. Cred! Sper …”

Din pacate n-a mai apucat sa-si puna ideile in aplicare. Pentru ca atunci cand a ajuns, n-a mai avut cui sa spuna. Toata lumea disparuse, parca inghitita de un diavol tacut.

Totul in jurul ei parea pustiu, de parca odata cu gandurile ei, se sfarsise lumea …

Si cu mine cum ramane?“, indrazni sa rosteasca printre buzele amutite pana atunci de spaima si uimire.