Tag Archives: poze cu pisici

2017 în câteva poze

De obicei la început de an îmi curăț telefonul de imagini. Nu înțeleg abilitatea galeriei foto a telefonului de a se înmulți pe nesimțite. De s-ar transmite abilitatea asta și contului bancar, zău că n-aș mai face curățenie în galerie.

2017 a fost un an ciudat, per total mai bun decât 2016, dar tot ciudat. Am învățat multe, am râs mult și-am plâns, am dansat și-am socializat cu oameni diverși, oameni cu alte valori față de mine. Și-am învățat că pot trăi excelent fără aplicația de FB, fără nevoia de a vorbi non stop la telefon, că sunt fericită cu ceea ce am, nu sunt frustrată pe ceea ce nu am obținut. Și mai presus de toate sunt tare mulțumită de ceea ce am reușit să fac cu mâinile mele în ceea ce privește pasiunea pt tricotat și croșetat – mi-am tricotat prima rochie!!!

From the sea…

În top 10 experiențe de neuitat pentru 2017 se regăsește prima întâlnire cu marea. În UK, la Aberystwyth. Pe același loc a fost nunta soră-mii. A fost singura nuntă la care chiar m-am distrat și m-am simțit bine, în ciuda nenumăratelor întrebări stupide de tipul “și la tine când venim?!”.

… to Berlin

Apoi excursia la Berlin, la festivalul de fire de tricotat, unde-am învățat despre mine că pot socializa foarte ușor cu străini în jurul unei pasiuni comune. M-am așezat pe o bancă, în curtea interioară a clădirii și în 5 minute mi s-au alăturat alte 4 doamne. Pentru o ființă stupid de timidă cum pot fi de multe ori, am fost fascinată de cât de ușor mi-a fost să intru în vorbă cu străinii. Și totul a pornit de la un salut : “oh, hello!”

Music

În 2017 am văzut și-am țopăit la câteva concerte excelente: Depeche Mode la Cluj, Sting la Budapesta, JazzyBit la Filarmonică, jazz într-un mic club din Budapesta. Și GoGoPenguins la Smida, în Beliș. Sper ca în 2018 să fie reluată seria de concerte de jazz la Posticum.

Șezătoarea din Cetatea Oradea a rămas refugiul meu săptămânal în ceea ce privește tricotatul. Doare de fiecare dată când oamenii mă tratează ca pe un prost doar pentru că tricotez, dar îmi trece rapid când mă pierd în proiect și-n cărțile pe care le ascult.

Books

Și dacă am ajuns la cărți, în 2017 mi-a plăcut nespus de mult seria Mr Mercedes a lui Stephen King, mi-a plăcut și Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King. Cu “Cel care cheamă câinii” de Lucian Dan Teodorovici am petrecut un weekend excelent la munte, în cort. Anne Applebaum și “Cortina de Fier” m-au ajutat să înțeleg mai bine cum se repetă istoria sovietică în Europa de Est, iar cu Paul Kalanithi am plâns ca un prunc în timp ce citeam “When Breath Becomes Air“.

Spuneam că 2017 a fost un an ciudat pentru că în ciuda experiențelor memorabile, organismul mi-a demonstrat că nu-s eu cea care deține controlul.

Cred că provocarea lui 2018 va fi să reușesc să gestionez toate cărțile pe care mi le-am propus spre lecturare și proiectele pe care aș vrea să le fac. Și probabil cea mai la îndemână soluție va fi să-mi stabilesc obiective mici, de tipul “citesc doar 12 cărți anul acesta, lucrez doar 12 proiecte mari”. Pentru a evita senzația de copleșire. În definitiv, cine știe ce surprize pregătește 2018.

Trabant in Berlin Prin Berlin Berlin Berlin Dom Berlin Apus in Berlin

Knitting in Budapest

Fântâna pe strada in Berlin Stâlp Budapesta Pod Budapesta La plimbare prin Budapesta Pozând baloane de sapun Tricotand la Smida Echilibru la Belis Prima dată când am văzut marea Wales Peisaj din Wales Restaurant de Michelin Pietre de la mare Marea în Aberyswyth Marea în Wales Apus pe malul marii Mesaj stradal Size 37 vs 47 Prima rochie tricotata Canicula din 2017 Suncuius Șezătoare la cetate Pui de pisica salvati La munte Valea boiului Fluturas

pisica-in-copac

O lume minunată

În care totul pare să clocotească. Care formează o presiune incredibilă pe psihicul uman. Azi dimineață am descoperit un comentariu agresiv în moderare, la un articol de acum 5 ani. O agresivitate pe care n-am mai văzut-o pe blog de mult timp. L-am dezbătut cu prieteni apropiați și l-am ignorat. Probabil e cea mai sănătoasă abordare, uneori ignorance is bliss.

Apoi am descoperit o rețea de socializare unde rusoaicele distribuie gratuit și fără jenă tutoriale plătite, create de designeri de renume din domeniul croșetatului. Ce drepturi de autor? Ce bun simț? M-am întrebat dacă mai are vreun sens să mai fac ceva, dacă mai are vreun rost să mai creez ceva. Apoi am văzut știrea cu accidentul patronului Hexi Pharma.

Mă țin departe de teoria conspirației – în definitiv, nu-s criminalist, nici măcar nu cunosc informațiile de la sursă, ci prin prisma filtrului mass media – însă uneori lucrurile se așază într-un fel. Ironic, nu cred în zei și religii, dar consider că există un fel de karma, o modalitate prin care universul are grijă să așeze cumva lucrurile. Cred că am văzut prea mult Fringe. :))

Aș crede că oamenii sunt din ce în ce mai agresivi și mai răi, dar cred că-i doar o idee de moment. Fiecare simte presiunea într-un fel sau altul și răbufnește în felul său. Unii răbufnesc prin agresivitate, alții prin pasivitate sau miorlăindu-se pe „interneți”.

În ceea ce mă privește, contracarez răutatea cu poze. Spre exemplu, sâmbătă am văzut un cuplu ce-și plimba pisica prin parc. Firește că n-am rezistat tentației și-am fotografiat felina. Iar azi dimineață, când am prelucrat câteva imagini, am descoperit macii și mâța. Și parcă presiunea aceea, cauzată de agresivitatea din jur, s-a mai domolit.

Ce-aș fi vrut să înțelegi citind articolul e că dacă n-ai cum să aduci un ton pozitiv discuției, mai bine uită-te la poze cu pisici. Pentru că uneori pisicile-s mai interesante decât teoriile și conspirațiile de care te lovești pe internet.

cetatea-oradea

floare-de-mac

pisica-in-copac

pisoi-in-copac

pisoi

Poze cu pisici

Am spus-o de multe ori: când sunt foarte stresată, singurul lucru care mă ajută să nu-mi pierd cumpătul, e să-mi fotografiez mâța. Mă foiesc prin casă pentru a prinde cadrul care-mi place și care pare a spune ceva, o momesc uneori cu gustări pentru a sta într-un loc. Și nu pot rezista tentației de a o smotoci pe burta mare și albă. Mai ales când parcă se oferă pe tavă, tăvălindu-se și expunându-și blana în toată splendoarea-i. Un posesor de mâțe știe bine la ce mă refer.

 Da, acum 15 ani detestam pisicile …

pisic

TheMitsi, pisică unguroaică de Oradea. În vis prinde toți porumbeii care-și fac veacul pe lângă fereastra de la etajul 5.

 

motan dragastos

Un motan curajos din Brănești, jud. Timiș – s-a luptat cu un câine și a rămas fără un ochi. Câinele nu a mai fost văzut de atunci 😀

 

pisoi

Gimmy, un pisoi acrobat din Lugoj. A sărit de la etajul 2 după o vrabie, și-a rupt un picior și acum are fobie de balustrada balconului.

 

caine si pisica dragastosi

Un motan și-un câine mic, alintându-se în Românești, jud. Timiș. Motanul se luptă cu șobolani aproape cât el de mari. Și le vine mereu de hac.

 

pisoi roscovan

Un pisoi mic și nepăsător din Oradea. Not a single f*ck was given that day. Stătea la poză ca un manechin pe scaunul stilistului…

 

Bonus: început de toamnă într-o pădure din Românești, Timiș 🙂

in romanesti

podul intelectualilor

Poze din Oradea

Oradea e un oraș fantomă, mi-a spus aseară șoferul de taxi. A așteptat să intru în bloc înainte de a pleca după următorul client. „Sunteți o domnișoară drăguță, nu mă costă nimic să aștept până intrați în scară”, mi-a zis zâmbind înainte să închid ușa mașinii.

Oradea e un oraș ciudat. Mulți intelectuali și-au jurat dragoste eternă, scrijelindu-și numele în vopseaua de pe podul pietonal din centrul orașului. Probabil la ceas se seară iubirea pare eternă, iar scrijelitul e o formă de artă prin care îndrăgostiții-și demonstrează afecțiunea. Doar că la lumina zilei scrijeliturile își pierd farmecul. Măzgăliturile-s doar niște … măzgălituri. Un kitch urban atât de frecvent întâlnit în viețile noastre.

Pozele-s făcute și editate cu un Nokia Lumia 800, cu Windows 8. Se mișcă rapid și ecranul e mult mai senzitiv decât cel al telefonului meu uzual.

Detaliile tehnice și recenzii despre telefon veți găsi în proiectul acesta. Să vă spun cum mi s-a părut mie, ca om atehnic, telefonul?

curtea cu pisici

Știți unde în Oradea e „curtea cu pisici”?

podul intelectualilor

Declarații de iubire pe Podul Intelectualilor

malul crisului oradea

Odinioară hainele rupte și spintecate erau averea unor oameni. Acum sunt doar rămășițe care incomodează vizual.

malul crisului si podul intelectualilor

Pisicile din centrul de adopţii Prietenii Pisicilor Oradea

Săptămâna trecută am fost pe la centrul de adopţii de pisici Prietenii Pisicilor. Cred că e singurul centru din România care funcţionează exclusiv pentru îngrijirea şi plasarea spre adopţie a felinelor.

Am stat vreo 2 ore cu cele 17 pisici, una mai simpatică decât cealaltă şi mai aveam puţin până plecam acasă cu o tigrată frumoasă foc. Rar mi-a fost dat să mă bucur de drăgălăşenia unei feline atât de ataşată de oameni. Ei, tigrata asta mică m-a văzut de la geam, înainte să deschid uşa. M-a plăcut instant, mai ales că aveam pantaloni de bumbac, excelenţi pentru a practica binecunoscutul obicei al frecatului obrajorilor.

Nu cred că are mai mult de 5-6 luni, e sterilizată, foarte drăgăstoasă, stă la mângâiat şi are un fetiş pentru picioare: îi place să lingă picioarele oamenilor. De fiecare dată când încercam să mă apropii şi de celelalte feline, să mă împrietenesc cu ele, tigroaica asta mică venea şi-şi freca obrăjorii de pantalonii mei, îmi sărea în braţe, doar-doar o voi mângâia şi pe ea.

N-am fost cu mâna goală la pisici, le-am dus câteva conserve de hrană umedă. Centrul de adopţii are nevoie de fonduri şi de ajutor, fireşte. Momentan sunt doar 17 pisici, dar vine toamna, vine sezonul de împerechere şi din nou vor apărea o mulţime de pui de pisică părăsiţi sau aruncaţi pe străzi. Dacă vrei să ajuţi centrul, poţi dona şi tu câte 3-4 conserve mari. 3 de la mine, 3 de la tine, 3 de la vecina etc. şi aşa se strânge hrana pentru mâţele astea haioase.

În două ore de stat printre pisici, mi-am încărcat bateriile pentru următoarea lună!

Şi-acum, poze: