Tag Archives: retrospectiva

flori-lacul-bucura

Rollercoaster 2019

Mă străduiesc să găsesc un termen mai potrivit pentru a descrie anul 2019. „Rollercoaster” e, probabil, cel mai potrivit termen. Deși nu e un cuvânt românesc, exact așa simt că a fost anul ce tocmai se încheie. O avalanșă de evenimente și emoții, pozitive și negaive, care s-au lovit constant, lună de lună, în toate aspectele vieții. N-am avut parte de perioade de respiro, de plictiseală sau de lenevit. Nici acum nu-s sigură dacă e un lucru negativ faptul că am fost mereu activă, în gardă.

Top 5 momente extraordinare din 2019:

  • l-am văzut și auzit pe Eric Clapton în concert, în Berlin. De 20 de ani îmi doream să-l văd în concert, iar în 2019 mi-am împlinit dorința. În timpul pieselor unplugged nu înțelegeam de ce, brusc, plouă în sală și pe obrajii mei. Senzația de calm, de mulțumire și de liniște pe care am simțit-o în timpul concertului m-a menținut pe linia de plutire în lunile când multe lucruri au mers prost. Când m-am lovit din plin de burnout și de senzația că pe umerii mei duc o greutate mult prea mare.
  • împreună am decis că e vremea să ne concentrăm pe noi și pe ceea ce ne dorim să facem mai departe. Adică am început să nu mai amânăm planurile pentru noi din diverse motive pe care nu le putem controla. Așa că, și din punct de vedere legal, în 2020 vom deveni familia K.
  • l-am văzut și auzit pe Elton John în concert, în Praga. Și a fost un concert extraordinar, am plecat de acolo cu un zâmbet până la urechi, țopăind pe stradă. Atât de mult optimism și mulțumire poate transmite un eveniment precum e concertul unui artist cu a cărui muzică am crescut.
  • am făcut școala de șoferi și-am obținut carnetul. Am descoperit că-mi place să conduc mașina, că tot procesul e foarte logic. A fost activitatea care mi-a marcat ultima jumătate de an, când s-a suprapus peste oboseala cronică și sentimentul de singurătate. Experiența cu primul examinator, un individ care a făcut abuz de putere doar pentru că poate, m-a șocat și m-a aruncat într-o stare pentru care nu eram pregătită și nu știam cum s-o gestionez dpdv emoțional. Am realizat, încă o dată, că a trăi într-o bulă nu e ok și că încă nu sunt pregătită pentru a face față măgarilor din sistemul de stat. Din fericire, există și examinatori corecți, care nu-și bat joc de viitorii șoferi doar pentru a se simți superiori. Partea pozitivă din toată experiența cu examenul auto a fost că am avut ocazia de a exersa de 2 ori mai mult pentru a deprinde reflexele necesare șoferiei. Am avut un instructor calm, care a avut grijă să-mi explice pas cu pas tot ce nu știam despre condus și trafic. Datorită lui sunt liniștită la volan, indiferent cât de mult claxonează un șofer nerăbdător. Și consider că, în loc de 30 de ore de condus, cât e minimum în România, ar trebui să fie cel puțin 60 de ore.
  • marea mutare în alt oraș, un nou loc de muncă, 2 nepoți. Sunt 4 momente comasate într-unul pentru că toate sunt la fel de importante și de fericite. Singurătatea din 2019 a fost cauzată, în mare parte, de faptul că am trăit la distanță unul de celălalt. Relațiile la distanță sună romantic în filmele americane, dar sunt foarte greu de dus în viața reală. Iar obținerea unui nou loc de muncă pentru a trăi din nou în aceeași casă, a fost un moment foarte satisfăcător. Procesul de mutare (cu tot ce presupune: sortare, împachetare, aranjare) a fost mai dificil, dar mai ușor de tolerat știind că în sfârșit se încheie un capitol greu din viața noastră. Iar apariția primului nepot, apoi vestea celui de-al doilea, au completat gama de evenimente fericite.

Evenimentele mai puțin pozitive care mi-au marcat anul m-au învățat să găsesc mici supape pentru a le gestiona, sub o formă sau alta. Am reușit să găsesc energia necesară pentru a trece peste o oboseală cronică care risca să mă transforme într-o persoană străină și ciudată, mult mai ciudată de cea care sunt eu, zi de zi.

Cărți care au marcat anul 2019:

  1. Flow, de Mihaly Csikszentmihalyi

Menționată în Sapiens a lui Harari și-n Quiet de Susan Cain. Despre cum să găsești mulțumirea în viața de zi cu zi fără a depinde de factori externi. Mă rog, recitind cele 5 momente frumoase din 2019 pentru mine, ai zice că n-am învățat nimic din carte, cu 1 excepție, toate fiind cauzate de factori pe care nu-i pot controla. Dar nu-i chiar așa. Am învățat că pot fi mulțumită cu ceea ce fac, chiar dacă nu lucrez în condiții ideale. Mi-am găsit ritmul și structura stabilă în zgomotul din jur, fără a fi distrasă. Și cred că asta m-a ajutat să depășesc mai repede oboseala cronică. Faptul că mereu am găsit o anumită satisfacție în activitate și-n rezultatele muncii. Datorită acestei cărți am început să aplic, la alt nivel, principiul de amânare a sentimentului de satisfacție imediată (delayed gratification). Și e motivul pentru care am început să reduc foarte mult consumul de social media, am scăpat de factorii toxici dpdv mental din jur. Mi-am dstrat atenția cu activități care-mi fac plăcere și cu oameni care nu reprezintă o sursă constantă de stres.

 “But having a portable set of rules that the mind can work with is of great benefit even to normal life. People without an internalized symbolic system can all too easily become captives of the media.”

2. Imaginary Friend, de Stephen Chbosky

Mno, cartea asta a fost un adevărat rollercoaster de evenimente. O ficțiune care s-a întins pe zeci de ore de audiobook, cu o sumedenie de aventuri în centrul cărora a fost micuțul Christopher (o referință la Iisus, probabil?). Sunt câteva lucruri care mi-au ridicat semne de întrebare (vorbea prea cursiv pentru un copil de 7 ani, avea o gândire mult prea pragmatică și avansată pentru un copil în clasa 1), dar mi-a plăcut cum a reușit să mă țină-n suspans 90% din carte. Pe cînd credeam că gata, acum se întâmplă minunea, acum se sfârșește lumea, se întâmpla altceva. Un alt personaj își făcea apariția și situația se schimba. Iar concluzia e că aceia care pretind a fi oameni buni pot fi, de fapt, întruchiparea răului. Când am ascultat capitolul despre prima vizită a lui Christopher pe lumea cealaltă, descrierea a fost atât de reușită încât mi s-a făcut pielea de găină.

Imaginary Friend e un amalgam între Stranger Things, nuvelele lui Stephen King și oleacă de C.J Tudor (The Chalk Man e foarte ok, dar se termină ca pixu’ baltă). E cartea de ficțiune a anului pentru mine.

3. Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, de Elena Stancu, Cosmin Bumbut

Pentru anul acesta mi-am propus să citesc mai mult în limba română, pe care am ajuns s-o îmbin prea mult cu limba engleză. Așa că am citit 3 cărți despre poveștile altor oameni. Cireșe Amare de Liliana Nechita, care nu m-a impresionat prin scriitură, dar a reușit să-mi transmită sentimentul de deznădejte în care a trăit; Privind Înăuntru de Petronela Rotar – în care am regăsit atât de multe obiceiuri toxice înrădăcinate în societatea românească. Și Acasă, pe drum. O carte pe care aș recomanda-o oricărui om care consideră că viața e nedreaptă pentru că nu-și permite ultimul model de iPhone / Samsung.

Când am cumpărat-o, nu știam prea multe despre Teleleu. M-a convins descrierea: doi oameni cu experiență în jurnalism scriu despre viața oamenilor așa cum e, călătorind și trăind într-o autorulotă.
Am trecut prin fiecare poveste simțindu-mi stomacul cât un purice. Poveștile sunt relatate cu o simplitate și sinceritate pentru care n-am fost pregătită. Pe care n-o regăsesc în presă. Și care provoacä empatie, furie, înțelegere, apoi nedumerire. Și iar furie. Atât de multe sentimente contradictorii stârnite de poveștile unor oameni pe care nu-i văd în lumea mea de zi cu zi. E atât de ușor să crezi că, aruncând într-o bulă cealaltă parte a societății, nu există. Deci nu te afectează. Și nu are de ce să-ți pese de ea. Că viața, aici în România, bună sau rea, cu plusuri și cu minusuri, la un moment dat, se echilibrează. Dar lucrurile niciodată nu se așază pentru toți, așa cum fiecare și-ar dori. Din poveștile unor oameni obișnuiți am realizat, încă o dată, că suntem ființe care ne lăsăm pradă instinctelor și emoțiilor. Că neîncrederea și optimismul toxic de tipul “trebuie să fie mai bine”, “oriunde e mai bine decât aici”, “așa e obiceiul pe la noi”, atitudinea asta de a spera până la absurd fără a schimba ceva, nu modifică în mai bine o situație grea.

“Acasă, pe drum” e o carte excelentă pentru a observa, de la distanță, cealaltă parte a societății. Cea de care ne e teamă, jenă ori scârbă, uneori, să recunoaștem că există.

4. Nine Pints, de Rose George

Am cumpărat cartea după ce am regăsit-o pe o listă recomandată de Bill Gates, era pusă laolaltă cu Bad Blood, pe care am devorat-o în 2 zile într-o delegație. Pentru că am prostul obicei de a nu citi recenzii despre cărți, inițial am crezut că e o altă carte despre cine știe ce companie care a vrut să dețină monopol pe sânge. Dar m-a surprins cu o istorie fascinantă a prelucrării sângelui, cu preconcepțiile pe care toate societățile le au despre acest lichid vital.

M-a marcat capitolul dedicat sângelui și menstruației. Am aflat că-n multe țări sărace femeile nu-și permit nici măcar un pachet de absorbante sau de vată. Că sunt marginalizate și obligate să trăiască pentru 5 zile între 4 scânduri pentru că sunt considerate murdare. Și-am realizat cât de puține lucruri cunoaștem despre corpul uman, la nivel de societate. Cum ne scandalizăm din orice nimic (cancel culture), dar nici astăzi n-am reușit să producem o soluție eficientă, sănătoasă și economă pentru a ajuta femeile în timpul menstruației. Cât de puține lucruri știam despre transfuzii și sânge, despre legătura dintre boli incurabile și schimbul de fluide.

Recomand cartea dacă vrei să înveți mai multe despre sânge, alte culturi și cum au evoluat societățile moderne în ceea ce privește medicina.

5. Bad Blood, de John Carreyrou

Am găsit-o în aeroport, la o ofertă de 2 cărți la 5 lire, și m-a prins din primele pagini. M-am învârtit prin librărie vreo 15 minute, căutând o altă carte pe care s-o iau pentru a beneficia de ofertă. Am găsit Hello World, despre algoritmi, și-am plecat fericită spre tren. Până am ajuns la destinație, devorasem deja jumătate din Bad Blood. E atât de bine scrisă, ca un reportaj cursiv,  bine scris și documentat. E ca și cum ai ține în mână un ziar din care nu-ți poți dezlipi ochii pentru că mereu intervine ceva în acțiune.

Bad Blood e despre dezastrul Theranos, despre cum deciziile umflate de ego pot pune în pericol viețile a milioane de oameni. Pentru că Theranos trebuia să fie o companie globală, care ar fi oferit analize de sânge oricărei persoane dornice a fi la curent cu starea de sănătate.

Doar că Theranos a fost un miraj susținut de ego și de decizii proaste, de oameni care investesc fără a-și pune semne de întrebare. De avocați agresivi și angajați care nu și-au pus semne de întrebare decât prea târziu. E foarte bună cartea.

2020

Pentru anul 2020 mi-am făcut o listă provizorie de cărți. Voi începe cu When the Body Says No, de Mate Gabor și voi continua cu Behave a lui Robert Sapolsky. Sigur, după ce termin de citit Predictably Irrational de Dan Ariely. Care e o carte foarte bună și foarte utilă pentru cineva care activează în marketing / PR sau publicitate.

Ce-mi doresc de la 2020? Mai multă cumpătare și mai puține isterii în masă. Mai puține scandaluri din nimic și mai multe momente de speranță.

flori-lacul-bucura