Tag Archives: se poate

nadia-amigurumi

Ba se poate, ba merită!

Povesteam despre proiectul pe care l-am început pe cont propriu, fără să am un loc de muncă stabil ori o companie care să mă sprijine dpdv al cunoștințelor, tehnicii și financiar. Pe la finalul acestei veri îmi lipseau 2 vorbe descurajatoare și eram gata să renunț la proiect. Mi-era prea greu să fac față volumului de muncă, nu aveam cu cine să împart sarcinile, aveam și am zeci de idei de promovare, texte, dar insuficient timp pentru a le pune pe toate în aplicare. Și intervenea frustrarea că pot face multe, dar … n-am oameni pe care mă pot baza.

Colega Ariadna, care s-a implicat în proiect de la bun început și chiar mai mult decât m-am așteptat, născuse, bebe cere atenție, eu deveneam frustrată că n-o pot ajuta pentru că aveam foarte mult de lucru. Și mă gândeam la cum voi reuși să scot munca la capăt până-n primăvară. Chiar nu credeam că voi găsi un om care să lucreze bine, cu pasiune și pe care mă pot baza. Mi-e greu să lucrez cu o persoană care nu e pasionată de acea activitate, nu am răbdare cu un om care se așteaptă să-i pice totul mură-n gură fără a încerca să găsească o soluție pe cont propriu.

Am continuat pentru că mi-am promis că voi acorda 2 ani proiectului, chiar dacă asta înseamnă că ziua mea de muncă are 16 ore. Nu cred în proiecte care se nasc și cresc mari într-o săptămână, mai ales în era social media. Mi-am promis că voi avea răbdare, că voi munci cât pot de mult pentru a ne bucura de rezultate într-un an. Și drept e că nu mă așteptam să am rezultate bune încă din primele luni. Dar, mai ales, nu mă așteptam să am clienți care-mi trimit mesaje pozitive, încurajatoare, clienți care revin periodic pentru alte cadouri.

De câteva luni proiectul de croșetat crește ca un Făt Frumos și-s recunoscătoare tuturor celor ce contribuie la evoluția acestuia. Dar mai ales, sunt foarte recunoscătoare că am descoperit o cale să împac toate proiectele în care sunt implicată: am găsit o mamă tânără care lucrează foarte bine, cu care îmi împart munca până când Ariadna va reuși să strecoare și proiectul acesta între timpul acordat pruncilor.

Am povestit toate lucrurile astea nu pentru a mă lăuda cu ceea ce fac (deși, mă pot lăuda cu ale mele colege de atelier, nu-i ușor să fii mamă și să muncești în același timp), ci pentru a scoate în evidență că se poate să pornești un proiect și să găsești modalitățile pentru a-l crește, chiar dacă cei din jur nu te înțeleg pe deplin. Pe mine m-a ajutat mult, dpdv psihic și Seth Godin cu a sa carte The Icarus Deception. Pe cât de simple și de logice sunt afirmațiile sale referitoare la cum să o pornești pe un alt drum, pe atât de mult contează să le auzi atunci când ai nevoie de susținere morală.

Dacă ești la început de drum cu un proiect sau pur și simplu, dacă ai nevoie să schimbi mentalitatea negativă cu una pozitivă și realistă, aruncă o privire peste proiectul Țara lui Andrei. Poți discuta cu alți oameni care au crezut că multe „nu se pot” rezolva, dar când s-au aflat în impas au aflat că, de fapt, există o cale, se poate face. Poți schimba în bine ceva în jurul tău, chiar dacă nu tot universul conspiră la asta.

fire de crosetat

„Pfoai, dar nu se merităăă!”

Când am început Atelierul, am mers pe ideea: „make it and keep it fun”. Dacă lucrez la ceva ce-mi place, nu renunț ușor și mă zbat să reușesc. Însă tot atunci când am început proiectul mai multe voci mi-au spus „nu se merită, munca manuală nu-i nici apreciată și nici răsplătită în România”. Românii nu apreciază calitatea, românii vor doar ieftin, rapid și excelent, românii-s așa și pe dincolo. De parcă românii ar fi cei mai mari zmei de pe lumea asta …

Acum vreo 2-3 săptămâni mă „miorlăiam” pe Facebook despre cât de mult mă irită mentalitatea de tipul „Nu/Nu se poate/Nu pot/Sper că nu/Nu se merită” etc.  Probabil pentru că-s foarte încăpățânată de fiecare dată când cineva-mi spune „nu se poate”, eu încerc să găsesc o cale pentru a demonstra opusul. E mai greu să schimbi mentalitatea negativă a omului decât să dresezi o pisică!

Am continuat proiectul și m-am bucurat de fiecare mică victorie: o comandă, un mesaj de încurajare, o întrebare din partea unui client curios, un comentariu pe site, un link de la un necunoscut. Din 5 oameni câți eram inițial în proiect, am rămas cu o singură colegă pe care mă puteam baza pentru a ne împărți munca.

Am auzit de atâtea ori „Nu se merită” încât am ajuns să-mi pun întrebări: Dar dacă, într-adevăr, nu merită să-mi bat capul cu asta? Dacă munca noastră nu va avea rezultatele pe care le urmăresc? Dacă n-o să reușim vreodată să creștem proiectul ăsta așa cum îmi doresc?

La un moment dat mi-era din ce în ce mai greu să fac față atât volumului imens de muncă pentru clienții care mă angajaseră pentru comunicare/SEO, cât  și proiectului de croșetat. Colega era în ultimele luni de sarcină, eu mă simțeam copleșită de muncă, ai mei mă întrebau ocazional „și, ia zi, mai croșetezi sau te-ai convins că nu merită?”.

Revin mâine cu detalii și vă povestesc ce-am făcut, momentan sunt la un curs de marketing online …

fire de crosetat