Tag Archives: stiri

reclame-scarboase

Cine intră pe astfel de reclame?

Citeam un articol și inevitabil mi-au atras atenția reclamele scârboase de sub articol. Abia apoi am văzut reclama cu puța mică, din dreapta articolului.

Cine dă click pe astfel de reclame? Serios, ce te-ar motiva, în afară de o curiozitate profesională, să dai vezi unde te duce dacă intri pe „Ai un penis mic?”(câh, iar o să am rezultate porcoase-n analytics la termenii căutați …).

La fel și cu reclamele cu imagini scârboase. Ce te-ar convinge să intri pe asemenea reclame? Că eu am închis pagina de îndată ce-am terminat de citit articolul, pentru mine-s grețoase pozele alea.

Dar cel mai mult m-ar interesa să știu cât e CTR-ul pentru asemenea reclame. Bine, și „influence”, că tot e la modă. 😀

reclame-scarboase

Despre altruism și solidaritate – Exploziile din Boston

Azi dimineață când am deschis tweetdeck-ul am dat peste articolul lui Subiectiv de cel puțin 10 ori. Apoi am văzut imaginea asta pe

boston

TheBigPicture de la Boston (atenție! sunt și fotografii cu sânge și răni). Ieri m-am refugiat în lumea lui Murakami, despre biologul care căuta să elimine sunetul din lume.

Abia azi dimineață am văzut zecile de imagini și clipuri cu tragedia din Boston. Alt atentat terorist?  În majoritatea imaginilor răniții sunt îngrijiți de oameni care participau la maraton sau de către trecători. Dacă vă uitați pe filmări veți vedea că imediat după prima explozie, oamenii încearcă să ajute răniții, deși nu știau ce se întâmplă, dacă e vreun alt pericol de explozie.

Nu știu de ce m-am oprit la imaginea asta. Mă gândeam că omul ăsta cu hainele spintecate va rămâne marcat de tragica întâmplare, fiind atât de aproape de una dintre explozii. E părintele, fiul și/sau soțul cuiva.

Probabil mergea pe stradă sau ieșea dintr-un magazin când a fost surprins de explozie. Sau poate-și încuraja prietenii care alergau în maraton și, dintr-o dată, lumea s-a zguduit, atmosfera s-a umplut de fum, aerul părea greu de respirat și impactul exploziei l-a trântit la pământ.

Inevitabil mă pun în situația americanului de rând, analizând evenimentul prin prisma experienței proprii – ce nu include explozii, firește. Pentru că e la mintea cocoșului că nu aș putea vreodată să știu cum percepe lumea din jur un om ce trăiește în SUA. Cum să mai ai încredere să participi la evenimente publice – unde ești doar o altă persoană într-o mulțime, un om oarecare ce merge pe stradă -, când oricând te poți afla în mijlocul unei explozii? E șocant să constați că un subiect din blockbustere (de ex. Speed, cu Sandra Bullock și Keanu Reeves), poate deveni realitate.

În filme bomba e o acțiune improvizată, fără riscuri pentru public, o cascadorie ce nu e realitate. În filme victimele nu au importanță, dar se amplifică ura maniacului (cu care unii empatizează) pentru o instituție/persoană publică. Și când ceva similar se întâmplă în realitate, șocul intervine atunci când vedem victimele. Cine-ar fi crezut că exploziile în locuri publice lasă în urma lor capete sparte, mâini și picioare spulberate?

Nu știu de ce subiectul ăsta m-a șocat mai mult decât alte evenimente tragice similare din SUA. Poate pentru că asociez evenimentele publice și mulțimile cu un confort psihologic al anonimatului, iar exploziile astea au distrus ideea de siguranță în public?

Cât de bolnav trebuie să fii ca să detonezi bombe într-un loc public, unde sunt mulți tineri? Statistic vorbind, atentatele cu bombe sunt operele bărbaților, femeile bolnave psihic preferă incendierea și otrava.

Așa cum zicea și Subiectiv, e uimitor cât de solidari și de săritori sunt americanii în astfel de cazuri extreme. Poate mi se pare ceva extraordinar pentru că în ultimele luni m-am lovit prea mult de egoismul și răutatea românului …

Oamenii de știință au calculat cât de cald e în Iad și-n Rai

Oamenii de știință – acele ființe raționale, pragmatice și adeseori agnostice – au calculat temperatura din 2 medii despre care nu avem vreo dovadă că ar exista – Rai și Iad. Țin minte cum mă dojenea preotul care ne-a predat religie în clasele primare, că dacă nu fac semnul crucii când trec pe lângă biserică și nu spun rugăciunea voi ajunge în Iad.

Ferească-mă Sfinții să ajung tocmai în Purgatoriu, mă gândeam speriată! Dar uite că mi-am făcut griji inutile, că oamenii de știință au ajuns la concluzia că-n Iad – unde-s +444,6 grade Celsius e mai răcoare decât în Rai – unde-s +526 grade Celsius. Prin urmare, e de preferat să ajungi în Purgatoriu decât în căldura infernală din Rai.

Pe de altă parte, teoria oamenilor de știință dovedește că în Rai într-adevăr nu se bea bere…

Articolul e aici!

autoritasile typo gandul.info

Diacriticele, muniţia de la Cugir şi Gândul :)

Ori un coleg i-a făcut o farsă editorului online şi i-a inversat tastele “ş” şi “ţ”, ori s-a blocat tasta “ţ” şi s-a folosit “ş” pentru că … asta era la îndemână.
Sau textul a fost scris fără diacritice şi, pentru a-l modifica rapid, s-a folosit funcţia find/replace din word sau adminul saitului şi s-a greşit o tastă.
Indiferent de situaţie, e amuzant să citeşti despre autorităşile, munişia lor şi gloanşe în edişia online a ziarului Gândul!

În altă ordine de idei, un mexican a avut o armă făcută în România, armă pe care, spun americanii, ar fi vrut să o folosească pentru a-l împuşca pe Barack Obama. Voi vă daţi seama ce PR de ţară ne-am făcut cu ocazia asta?

“Bă, românii, săracii ăia, au arme!”
“Da’, bă, da’ n-au rezerve de petrol!”

Click pe imagine pentru detalii.

autoritasile typo gandul.info

blue sea slug

Scurte @ 29 martie

Un articol care pune accent pe cursa între ţări în domeniul cercetării. Anglia şi Statele Unite ale Americii pierd teren în favoarea unor state precum Brazilia, China, Turcia sau chiar Iran.

blue sea slugfoto: flickr.com

Tu urmăreşti programele televiziunii locale?

Să tot fie vreun an şi jumătate de când noi nu mai avem televizor, însă şi atunci când îl aveam, cred că pot număra pe degetele de la o mână de câte ori am urmărit un program al vreunei televiziuni locale.

Cred că-n majoritatea oraşelor televiziunile au cam acelaşi format: câteva ore de emisie locală, o domniţă drăguţă care prezintă ştirile, câţiva redactori, vreo 2 editori şi aceleaşi formate neatrăgătoare cu sigle învechite sau prea lucioase, cu sunet execrabil (zici că filmează din beci sau de sub pământ).

Serios, în afară de ştirile locale şi vreo 2 emisiuni mai de Doamne-Ajută, ce poţi vedea la posturile tv locale? De fapt, eu nici pentru ştirile locale nu porneam televizorul, îmi ajung zecile de saituri care au grijă să bombardeze din greu cu tot felul de informaţii, una mai senzaţională şi exclusivistă decât cealaltă.

Deci, tu urmăreşti vreun program TV local?

@ 21 august 2010

Unii dau vina pe recesiune, alţii pe terorism şi legătura locuitorilor din Pakistan cu teroriştii. Totuşi, e vorba de câteva milioane de copii care au rămas orfani …

Take 2 by Robin Holler (RitterRunkel) on 500px.com

Take 2 by Robin Holler

2 august 2010

  • A fost şi Lecturi Urbane Oradea. Am rămas uimită de primirea călduroasă a orădenilor, de energia pozitivă ce mi-au transmis-o venind într-un număr atât de mare la eveniment şi fiind atât de încântaţi de iniţiativă. Sigur că vom încerca să revenim cu o nouă ediţie cât mai curând! Numai să facem rost de cărţi.

broscuta

Scurte de miercuri

Aveam un coleg de serviciu care, în fiecare miercuri, folosea un clişeu: miercuri e ziua când nici iarba nu creşte. Cam aşa pare să fie când ajungi dimineaţa la birou şi îţi dai seama că s-ar putea să nu ai pauză de masă azi din cauza lucrurilor ce nu suferă amânare (ah, ce expresie comunistă!)
Aşa că azi citim să ne relaxam puţin:

Gata, spor la muncă!

America la un an dupa uraganul Ike

Odată cu venirea toamnei, au început televiziunile să difuzeze ştiri despre ploile de sezon. Prăpădul ce se năpusteşte asupra unui sat e mană cerească pentru jurnalişti. Negreşit, astfel de catastrofe naturale reprezintă un subiect prea bun pentru a fi ratat pentru orice ziarist, fie el român sau american.

Uraganul Ike şi americanii

Statele Unite ale Americii e o ţară cotropită de uragane şi tornade, în fiecare an. În momentul în care s-a anunţat formarea lui Ike, toată mass media vuia de ştiri despre periculosul uragan. Unii s-au protejat cât au putut, alţii mai puţin. Cert e că Ike, cel mai costisitor dezastru natural, a devastat o bună parte din Texas, ucigând 72 de americani.

Pagubele s-au ridicat la peste 29 de miliarde de dolari, sumă deloc de neglijat, chiar şi pentru economia Statelor Unite.

Dar ce au făcut sărmanii oameni afectaţi de tornadă? Au plecat capul? S-au sinucis în grup de frica altor uragane? S-au mutat în alte oraşe? Posibil.

Investitorii n-au aşteptat cu mâna în sân şi nici nu şi-au plâns prea mult de milă. Mai mult de 75% din afacerile din zonă s-au redeschis, s-au creeat noi locuri de muncă, aproape toate zonele afectate de uragan au fost curăţate, reparate şi date în folosinţă iar oamenii au revenit la casele lor, chiar dacă au fost scuturate bine de tot de Ike.

Ştii cumva dacă există vreun fotoreportaj asemănător celui din Texas, dar cu imagini din satele inundate din România? Un before and after, ceva? Sunt curioasă cum arată multe din localităţile “luate de ape”.

ike+before+after 12 sept. 2008 şi 16 aug. 2009.

foto: AP photo/The Houston Chronicle, Smiley N. Pool

ike+strada+08Stradă, după uraganul Ike. foto: AP Photo/Houston Chronicle, Johnny Hanson

ike+strada09
După uragan, un an mai târziu, aceeaşi stradă.

ike+082008

ike+092009
foto: AP Photo/Houston Chronicle, Smiley N. Pool

mai multe imagini poţi vedea în ediţia online a The Boston.