Pentru mine și vecina, Festivalul Internațional de Teatru Oradea a început duminică, în 21, când am fost la premiera „Life Sequence Profiles”. De vreo 4 ani mi-am făcut un obicei din a-mi cumpăra bilet la prima piesă a stagiunii și asta pentru că mi-e teamă că dacă nu va fi pe gustul orădenilor pudici și cu prejudecăți, nu voi avea ocazia de a mai vedea piesa. Așa s-a întâmplat cu Equus, un spectacol foarte bun, pe care n-am apucat să-l văd a doua oară. Și am înțeles că n-a prea fost pe gustul orădenilor scandalizați de ideea unui tânăr care duce o obsesie la extrem.

Mă rog, detalii, detalii …

1. Life Sequence Profiles – Există SMURD pentru suflete?!

În timp ce veneam acasă de la un spectacol am realizat că de la fiecare piesă rămân cu câte-o replică ce nu-mi dă pace. Chiar și de  la Life Sequence Profiles (de Florin Fieroiu), care-i un „pestacol” fără cuvinte. „Există SMURD pentru suflete?” mi-a rămas în cap, se repetă într-o buclă pe Hurt, varianta Nine Inch Nails. E genul de spectacol fără cuvinte, fără o poveste centrală, fără un povestitor ori un erou, care-ți rămâne în minte și te face să te tot întrebi de ce unii oameni sunt așa sau altfel. Totul se petrece în 5 cupluri (planuri) diferite, din profil, în fugă – așa cum par să fie tot mai multe activități moderne -, relațiile evoluează rapid și ies în evidență dorințele pasionale neînfrânate, orgoliile care distrug oamenii, ipocrizia, imaturitatea, nevoia de dominanță ori sadismul. „Life Sequence Profiles” îți oferă șansa, ca spectator desigur, să observi comportamentul uman. Deși-i o piesă non verbală, cere mai multă atenție decât o poveste cu tâlc și simboluri ascunse. Mi-au atras atenția în mod deosebit Andreea Gabor și Mihaela Gherdan, e ceva fascinant la femeile înalte, suple și privirile lor seducătoare.

Știi care-i singura bubă a piesei? Că nu știu dacă va fi gustată de orădenii plătitori de bilet, de oamenii care vin la teatru pentru povești cu și despre moravuri, pentru râsete despre miniștri și dansuri din buric. Dar poate mă înșel, în definitiv, orădeanul iese din tipare și statistici când vine vorba de cultură.

foto: defoto, desigur!

2. HAI IU IU, NU HEY YOU YOU

Observ că apar tot mai multe proiecte care îmbină tradiționalul cu modernul, acordurile de vioară cu bass-ul dubstep-ului. Din păcate, întoarcerea la rădăcini, îndemnurile la naționalism și la unire au fost preluate și de păcălici din sfera politică, murdărind nițel tradiția românească.

„HAI IU IU, NU HEY YOU YOU”, conceptul lui Radu Afrim (tot al lui e și conceptul piesei „În curând vine timpul …”) e un spectacol pe care chiar trebuie să-l vezi, să-l simți și să te abții să nu țopăi în sală. Maia Morgenstern (apare doar la început și la final) predă ștafeta actrițelor și actorilor tineri, care se dezlănțuie pe scenă într-o scenetă din care n-au lipsit ghidușiile. Cel mai mult mi-a plăcut interpretarea Ruxandrei Maniu,  zglobie și veselă, cred că e momentul care transformă tot spectacolul.  Aș vrea s-o văd și-n alte roluri la Oradea, ceva-mi spune că s-ar potrivi cu zvăpăiații de la Regina Maria.

Mi-a plăcut repertoriul Mariei Tănase pus pe ritmuri de rock, pop, electro și dubstep. Dar la fel de mult mi-a plăcut coregrafia spectacolului, de Andrea Gavriliu.

Și replica ce mi-a rămas de la spectacolul acesta: „Iepuroaica-i de friptură/ Mândra-i de țucat pe gură”

3. Tartuffe sau impostorul – „plăcere fără teamă, amor fără scandal”

Spectacolul pus în scenă de trupa teatrului Metropolis din București, în regia lui Victor Ioan Frunză, m-a surprins în mod plăcut. Puține piese din București mi-au plăcut în ultimii ani (să mai aduc aminte de bancurile misogine din Câte-n lună și-n stele?!). Tartuffe sau Impostorul de Moliere atinge o coardă sensibilă oricărui om pragmatic, ce trăiește în lumea unde habotnicul e ridicat pe-un piedestal. Și servește o lecție, cui vrea s-o vadă desigur, despre cât de nociv e să pui un străin înaintea familiei.

O piesă bine pusă-n scenă și la fel de bine descrisă-n versuri de către Lulu Cremeneanu.

Și replica din Tartuffe: „plăcere fără teamă, amor fără scandal”.

Voi ce piese din FITO 2014 ați urmărit?