Tag Archives: turism

cai frizieni kingsland ineu

Taxi aerian în Bihor

Știu, titlul v-a atras atenția. Dar are legătură cu articolul și nici nu v-am atras cu „click aici”, „vezi aici”, „like&share”, practici atât de populare în presă.

Informația e cât se poate de adevărată: în Kings Land, Ineu, există servicii de taxi aerian pentru vacanțe la mare. Că-i marea românească ori marea Adriatică, piloții te duc unde vrei. Ai bani, vrei să mergi la mare, dar n-ai răbdare să traversezi țara pe șosea? Cu 250 euro/oră ai ajuns la Marea Neagră. Drumul durează cam 2 ore și jumătate, iar în avionul ușor intră 3 oameni pe lângă pilot.

Și dacă tot suntem la capitolul sporturi aeriene, în Ineu se poate sări cu parașuta în ultimul sfârșit de săptămână al fiecărei luni. În tandem, firește. Pentru cei cu bani există cursuri de pilotaj cu 3-4 ore de teorie și apoi practică-n zbor. Oricine poate fi pilot pentru o zi, pilotând un avion cu dublă comandă.

N-am mai fost de anul trecut la Ineu, când am mers cu bicicletele, însă ieri am văzut îmbunătățiri considerabile. Jilțul aurit a dispărut (ce bine!), și au apărut statui inedite realizate de artiști din Cehia.

Iar frizienii, ah, frizienii sunt cel mai bun motiv pentru a vizita măcar o dată centrul de agrement. Maria Tereza, o iapă frumoasă și docilă, s-a lăsat mângâiată și fotografiată, iar lipițanul românesc cere atenție precum un prunc răsfățat.

Un aspect foarte interesant la Kings Land e că aici am văzut mai multe coșuri de gunoi decât în unele zone din Oradea. Vezi poza de mai jos pentru o dovadă. Banca și coșul de gunoi.

Pozele sunt prelucrate cu filtru Agfa în PhotoScape, încercând să ofer acel suflu vechi, cum erau și fotografiile pe film odinioară. Îmi place ideea de a readuce în prim plan obiective și obiceiuri vechi, acele detalii care mi(ne)-au făcut copilăria mai frumoasă.

cai frizieni kingsland ineu

Kings Land din Ineu a fost prima destinație din excursia organizată de EuroMaidec Touring pentru presă și blogări. Scopul excursiei e evidențierea câtorva obiective turistice din Bihor care merită vizitate. Spre exemplu, de primăvara și până toamna stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai sunt pline ochi de turiști, iar între sesiunile de tratament nu ai ce face. Dacă nu ești genul de persoană care stă la soare ca mâța, te plictisești după 2-3 plimbări prin stațiune.

Să stai la terasă? Să mănânci vată pe băț lângă bazinul cu nuferi, minunându-te de țestoasele care cerșesc mâncare? Să petreci în discoteci? Mă rog, eu nu mi-aș petrece vacanța pe șezlonguri, ci aș căuta să văd cât mai multe obiective turistice, că tot sunt aproape. Așa că excursiile organizate în diverse locuri turistice bihorene sunt binevenite.

Vă povestesc mai încolo despre peștera Meziad și o pensiune bio din Remetea.

teren golf ineu

Păcat, totuși, că șoselele județene sunt vraiște. 

Clădirile istorice din Timişoara

Timişoara, asemenea multor oraşe care au fost odinioară sub stăpânirea imperiului Austro-Ungar, e locul unde stilurile arhitecturale, confesiunile şi popoarele s-au întâlnit şi „convieţuiesc” în mod paşnic.catedrala mitropolitana timisoara
Am început turul #timisoaranoastra de la Catedrala Metropolitană, simbolul revoluţiei din 1989. Catedrala poartă hramul „Trei Ierarhi” şi a fost construită între 1936 şi 1940, arhitectul şef al edificiului fiind Ion Traianescu. A fost construită pentru a readuce ortodoxismul în statul român, un stat unde religia impusă de regimul vremii era cea catolică. De altfel, din poveştile lui Dan am aflat că orice persoană care se convertea la catolicism avea anumite avantaje faţă de un agnostic sau un ortodox. (apropo, Banatul s-a unit cu România într-o zi de 28 iulie :D)

De la Catedrala Mitropolitană am colindat în ritm de plimbare vechiul Corso al Timişoarei: Piaţa Operei. Aleea de pe partea stângă (privind de la Catedrală înspre Operă) era aleea destinată bogaţilor, nobilimii, iar cea de pe partea dreaptă era destinată servitorilor, fiind „aleea surogat”. Paradoxal, astăzi partea destinată nobilimii e plină de terase, cealaltă fiind mai liberă circulaţiei per pedes. piata operei timisoara

Tot în Piaţa Operei poţi admira unele dintre cele mai frumoase palate din Timişoara centrală: palatul familiei Merge, al familiei Weiss etc. Din păcate, am o memorie teribilă când vine vorba de nume, mai ales dacă e vorba de cele nemţeşti.

După Piaţa Operei am luat-o cătinel înspre Muzeul Banatului (Castelul Huniade de la faptul că Iancu de Hunedoara a trăit acolo). Am aflat istoria clădirii, cum a ars în întregime, construindu-se una nouă, fiind proclamată cea mai veche clădire din Timişoara. Dan a ţinut să precizeze că mai degrabă spitalului construit de călugării franciscani între 1735 şi 1737 (ulterior preluat de către popii negri), ar fi cea mai veche clădire din oraş. Spitalul funcţionează şi azi însă am înţeles că e un loc deprimant, interiorul rămânând în secolul în care a fost construit. În secolul 18 a izbucnit o epidemie de ciumă care a ucis o bună parte din populaţia oraşului, drept urmare în Piaţa Unirii se află o statuie numită Statuia Sfintei Treimi, unul din cele două monumente ale ciumei din Timişoara.

Totodată, am aflat că fabrica de bere a fost construită din motive de … sănătate. Zona oraşului Timişoara era împânzită de mlaştini, canalul Bega neexistând iar apele nu aveau un curs stabil (lucru ce s-a schimbat odată cu aducerea unui arhitect strălucit care a muncit 30 de ani la construirea reţelei de canale). piata unirii timisoara

Apa trebuia filtrată înainte de a fi consumată aşa că s-a decis construirea fabricii de bere. Nu ştiu exact detaliile, poate cineva de la Timişoreana ştie mai multe despre istoria fabricii şi se îndură de noi să ne lase un comentariu.

Multe alte informaţii preţioase am reuşit să aflăm de la Dan Caramidariu, aşa că în cazul în care aveţi chef să vedeţi oraşul prin ochii unui turist, vi-l recomand ca ghid. Evenimentul a fost iniţiat de BlogDeTurism şi a fost sponsorizat de Hotel Timisoara, Porsche Timisoara, KFC, Blue Air, Trabucuri.com şi a fost susţinut de StartUpDays.

Alte articole mişto găsiţi la Nebuloasa, Andreea, RichieGheorghe (mult mai detaliate informaţiile despre clădiri), Adeline (cu informaţii despre clădirile vizitate), Sîrb, Phoenix (în curs de update)

Restul imaginilor aici!

Si-am vazut si capitala…

Normal că am avut ceva emoții, mai ales că am fost singură.

ORADEA – Angajații din aeroportul Oradea purtau măști chirurgicale, cei din București n-aveau treabă, pesemne că nu le e frică de celebra și controversata gripă porcină. De ce le-ar fi?!

Casa Presei din Bucuresti

Casa Presei din Bucuresti

Revenind la Oradea, am așteptat mult în aeroport. La ora 6 și 15 trebuia să decoleze avionul. Am decolat la 8 fără 20. Motivul: vizibilitate extrem de redusă pe Otopeni. Dar nimeni n-a venit să ne anunțe. Pe la 7 a venit o angajată a aeroportului Oradea și ne-a spus că are vești bune: ne îmbarcăm în 10 minute, piloții cred că pot să aterizeze chiar dacă tot e ceață în București. Alea 10 minute s-au transformat în jumătate de oră.

Cel mai rău îmi pare că n-am dormit cât am tot așteptat. Nu de alta, dar mă trezisem la ora 3 jumate să ajung la timp, cu o oră înainte de decolare. Continue reading

Seara buna, ostasii mei!

No, tocmai ce ne-am întors cu bine acasă aşe că ne-am năpustit, atât io da’ şi Bruta mică, asupra calculatoarelor să descărcăm sutele de poze şi filmuleţe făcute la Arsenal Park.

Arsenal Park

A fost cel mai grozav weekend petrecut anul ăsta. După cum bine ştiţi, oştenii mei, io n-am avut concediu normal anu’ ăsta aşa că aventura de la Orăştie mi-a prins bine.

Ne-am plimbat cu maşinuţele de golf, cu boogie-urile, cu John Deer-urile (sau giondirurile, cum au fost românizate), m-am dat cu tiroliana, am sărit în trambulina pentru copii de era să sar peste plasă, am admirat un splendid apus de soare peste zona Orăştiei şi azi am urlat cât pentru următorii 2 ani când ne-am dat cu transportorul cu şenile prin dâmpuri.

Mâncarea a fost grozavă şi deloc puţină, compania plăcută iar patul, ah! patul de pe tun a fost mega-bestial (expresie pe care am preluat-o de la nu ştiu cine din cei prezenţi la Arsenal Park). M-am pierdut prin pat, atât era de mare! (nici n-a fost prea greu, la cât sunt de mică)

Momentan doar o poză de grup, mâine apuc să prelucrez oleacă restul pozelor şi să instalez un plugin ca să le vedeţi sub formă de galerie. Şi vă povestesc mai multe despre prostiile făcute pe acolo şi mai ales cine cu cine! Doar oţâră răbdare, oştenii mei, răbdare!

Oricum, a fost o experienţă de vis! Merită să încercaţi experienţa “militară” de la Arsenal Park.

Arsenal Park – prima zi

Dupa ce m-au luat transpiratiile pe serpentine, curbe, urcusuri si coborasuri pe drumul Cluj-Orastie, am ajuns cu bine la Arsenal Park. Palida si cu o stare de voma in gat. Deh, femeie cu rau de curbe.
– Arsenal Park e uimitor! Cred ca s-a investit vreo duzina de carute cu bani aici, avand in vedere toate facilitatile oferite.
– Am descoperit ca habar nu am sa joc mini-golf, de unde concluzia ca nici golf nu stiu sa joc. Sotia lui Casini ne-a salvat tagma si le-a cam dat clasa barbatilor cu care am jucat. 😀
– Piscina ma tenteaza. Mai astept sa se incalzeasca afara, sa pot sa ma balacesc putin.
– Parcul e atat de mare incat e nevoie de masinute de golf pentru a te plimba dintr-o parte in cealalta.
– Camerele din tunuri sunt spatioase, au toaleta si dus la fiecare camera iat patul e imens!! Avem semnal la telefoane si modem. Stau in patul facut pe un tun, scriu pe MSI Wind-ul lui Laurentiu folosind netul de la Vodafone.
– Ah, si am mai descoperit ceva: viespile sunt carnivore. La micul dejun 2 viespi s-au adunat pe o felie de sunca si au decupat bucatele micute pe care le-au dus, probabil in cuib. Ne-am minunat vreo 5 minute la vederea unei astfel de “grozavii”.
Cam atat pentru azi. Imediat plecam la o partida de airsoft si diverse alte sporturi.
Sper ca si voi va distrati in weekendul asta.
Over and out!

p.s: revin cu linkuri si poze mai tarziu, maine sau luni. am prea multe de vazut pe aici pentru a pierde vremea pe net. am vrut doar sa-mi anunt parintii si prietenii ca inca sunt teafara si nevatamata 😀

La ataaaccccc!!

În seara aceasta vom lua cu asalt o bază deghizată în parc, ale cărei coordonate sunt top secrete, unde spionii noştri super-inteligenţi ar fi aflat că o grupare separatistă din Banat a pus la cale un plan de distrugere a planetei prin râs, jocuri şi relaxare în mijlocul naturii.

Planul nostru constă în infiltrarea în unitate, pentru a nu trezi suspiciuni. Dacă vom fi desconspiraţi, vom fi obligaţi să bem! (hint: am 1,65m, slăbuţă şi port ochelari!). Doamne ajută! 😀

Printre membrii echipei- atent selecţionate- ce are menirea de a salva Pământul de la distrugere, se află Andrei Crivăţ, Visurât, Cassini, Ovi Sârb cu â din i, Laurenţiu, Groparu, Denisa, Corina, Nebuloasa şi doamna Cassini.


p.s: acest mesaj se va autodistruge în următoarele 4 milioane de secunde. vă rugăm să beţi o bere rece pentru a dezamorsa bomba!

Stiu, babele-s ok, eu sunt nebuna!

Am ajuns astăzi la Lugoj. Acceleratul Oradea-Timişoara a fost aproape gol. Un puştiulică, nu cred că avea mai mult de un an jumate, ne-a “încântat” dimineaţa cu urlete, de parcă cineva l-ar fi tăiat. Adio somn în tren! Dar per total, drumul a fost liniştit.

În trenul personal Lugoj-Timişoara, lucrurile n-au fost atât de simple. Pe lângă faptul că CFR-ul şi-a bătut joc de noi cu trenul cu etaj, jegos, pe care l-au tras la linia 6 (trenul personal de la ora 13:03 ce duce la Dr. Turnu Severin, care trece prin Lugoj), am rămas şocată de putoarea ce venea din compartimente. Babete jegoase se întindeau pe toată bancheta, scotându-şi burţile supradimensionate la înaintare.

Cele care nu se lungeau pe banchete, îşi odihneau bagajele. Deh, de ce să aibă loc şi alţii? Dă-i în plasa mea, sunt tineri, lasă-i să călătorească o oră, 2, în picioare.

Tren mai jegos ca ăla n-am mai văzut de multă vreme! Cam de anul trecut, când am fost ultima oară la Lugoj!

Nu se rentează să mergi cu acceleratul, nu de alta dar în afară de diferenţa de preţ, condiţiile sunt asemănătoare.

Din păcate, n-am avut inspiraţia de a face poze. Eram prea obosită şi nervoasă pe situaţie.

Mijloace de transport din Viena

Nu sunt o mare amatoare de maşini, preferata mea e micuta Mini Cooper. Dar în Viena am văzut multe maşini interesante, de la foarte noi la foarte vechi.

Mi-au plăcut bicicletele. Bagi fisa, ai luat bicicleta şi ai ce da la pedale prin oraş. Din fericire, am văzut destule piste pentru biciclişti, doh! Oricum e super tare ideea.

Tramvaiele vechi circulă în paralel cu cele noi, asemenea celor orădene. Eh, doar că tramvaiele austriece vechi arată foarte bine şi te poţi înţelege pe stradă cu cineva, dacă trece tramvaiul. Apropo, mi s-a părut cel puţin ciudat: reclamele de pe tramvaiele vechi nu trec de linia care delimitează geamul. Cine i-o fi învăţat pe UDMR-işti că reclama trebuie să reducă total vizibilitatea călătorului, nu ştiu.

În schimb tramvaiele Siemens din Viena sunt mai lungi şi, cineva spunea, au scaune căptuşite.

Praga, Viena – frumoasele Europei

N-am văzut Bucureştiul dar am văzut Praga, Viena şi Budapesta. N-am văzut Dunărea la noi, dar am văzut-o în Viena.

Duminică, profitând de vremea nu prea frumoasă de la Hradec Kralove, ne-am urcat în maşină cu destinaţia Praga.

Am mers direct la cetate, de unde se poate vedea o bună parte din capitala cehă. Continue reading

Back to Romania … :(

Azi dimineaţă, pe la ora 10, intram în ţară pe la vama Borş. N-am reuşit să dorm prea mult pe drum, l-am lăsat o bună bucată de drum pe bruta mică să doarmă în braţele mele. De fapt, vreme îndelungată nu mi-am mai simţit picioarele, aşa de incomod stăteam pe banchetă. Deh, prea multe bagaje şi prea multă bere …

În 4 zile am vizitat 2 capitale europene şi am trecut pe lângă alte 2.

De pe autobandă am văzut Budapesta şi Bratislava. Capitala Ungariei e imensă, cel puţin din cate am apucat să văd. Mi-au plăcut pădurile din jurul uriaşului oraş. Faţă de Bratislava, nu am văzut blocuri “comuniste”, aşa cum le numesc eu. Mă refer bineînţeles la blocurile de 10 etaje, neapărat gri şi ordonate parcă unul lângă celălalt, paralele.

Autobanda ungurilor e mai bună decât cea slovacă sau cehă. Nici nu simţi că mergi cu 160/h. Am rămas uimită când am văzut că, în afară de Borş, nici o altă vamă nu avea vameşi. Am trecut nestingheriţi prin Slovacia şi apoi prin Cehia. Bineînţeles că ne-am cumpărat vigniete pentru toate cele 4 ţări străbătute.

Apropo de autostradă şi maşini, ungurii sunt foarte disciplinaţi în trafic. Plus că n-am văzut multe Jeep-uri sau Tuareguri la unguri. Dimpotrivă, am văzut o Lada, poate mai bătrână decât mine, care rula liniştit cu 100 la oră. Ba mai mult, am văzut o Dacia papuc ce se ţinea al naibii de bine la 120 la oră. În Ungaria am văzut multe Swift-uri iar în Cehia (aşa cum era de aşteptat) multe Skoda-uri.

Satele din Ungaria par atât de aranjate, că ţi-e mai mare dragul să treci pe acolo cu maşina. În Slovacia deja se schimbă treaba. De la autostradă până la blocurile gri şi clădirile uriaşe ale fostelor fabrici comuniste, toate ar trebui să descrie un peisaj întunecat şi puţin prietenos. Dar totul arată altfel, schimbat. Parcă cineva a şters cu buretele o bună parte din cenuşiul comunist. Ei bine, slovacii (asemenea românilor) se pot mândri cu peisaje incredibile. Mă refer la pădurile de conifere şi dealurile verzi. Diferenţa faţă de români e că aproape peste tot am văzut câmpii arate sau cultivate cu porumb şi floarea soarelui.

La cehi, câteva sate mi-au amintit de România, cu şosele peticite şi case părăsite. N-aş vrea să generalizez, pentru că nu e aşa peste tot. Înspre Hradec Kralove panoramele sunt superbe: văi abrupte împădurite de foioase şi conifere. Apropo, nu prea am văzut cimitire la şosea sau cruci pe marginea drumului, nici la cehi, unguri sau slovaci.

Satele austriece m-au fermecat. Da, cel mai mult mi-a plăcut Austria. Peisajele au fost incredibile. Lanuri de floarea soarelui peste tot, podgorii de viţă de vie sau lanuri pe porumb. Oamenii de pe acolo chiar muncesc. La şantierul de la autostradă se muncea de zor. La ora 7 p.m lumea încă trebăluia pe şantier.

Când am intrat în ţară, azi dimineaţă, am rămas uimită să observ diferenţele uriaşe între români şi civilizaţie. Gunoiul de pe marginea drumului, chiar la intrarea în ţară, maşinile parcate aiurea, iarba ce creşte nestingherită peste tot, liniile albe de pe şosea par atât de şterse în comparaţie cu ce am văzut în Ungaria … Uf, ar fi multe de spus.

Mai multe despre oraşele vizitate în postul următor.