Tag Archives: twitter

Social media gone bad

sarcasm hat

În Anglia huliganii (ah, ce termen ceauşist) se folosesc de twitter, facebook, mesageria instant de la BlackBerry şi de diverse alte reţele de socializare pentru a  plănui când să se întâlnească şi când să iasă în stradă.

Dacă în Egipt, Libia şi Republica Moldova oameni au folosit reţelele sociale pentru a scăpa de un guvern autoritar sau comunist, în Londra tinerii au folosit internetul pentru a răzbuna moartea unui gangster, nepotul unui alt gangster şi mai mare care conducea lumea interlopă din Londra.

În urmă cu doar câteva săptămâni publicaţia News of the World s-a închis după ce au ieşit la iveală câteva cazuri în care jurnalişti sau detectivi particulari ascultaseră telefoanele unor personalităţi.

Acum reprezentanţii guvernului britanic se chinuie să găsească o soluţie prin care să intercepteze apelurile şi mesajele tinerilor care instigă şi săvârşesc acte de violenţă. Mai bine plăteau detectivul jurnaliştilor şi treaba era ca şi rezolvată. Oh, stai, că detectivul ăla e mort…

Concluzia, dacă mai era nevoie să o precizez, e că şi internetul e un instrument puternic de manipulare a maselor şi social media e o armă periculoasă. Mai ales în mâinile unor derbedei.

Twitter a omorat starul de cinema?

evil+twitterÎn afară de Transformers II şi Ice Age 3, sunt puţine alte filme de anul acesta care m-au impresionat.

Aici menţionez The Taking of Pelham 123 cu Danzel Washington, remake după filmul din ’74 şi State of Play, cu Russell Crowe şi Ben Affleck.
În 2008 am aşteptat cu sufletul la gură să apară The Dark Knight la Hollywood Multiplex, apoi 7 Pounds (excelent film!) sau Hancock (marketingul a făcut minuni pentru filmul ăsta!) cu Will Smith. Au fost multe alte producţii cinematografice pentru care ne făceam timp să mergem la cinema.

Filme bune în 2009?

Anul acesta a fost cam sărac în ceea ce priveşte producţia de filme. Chiar dacă tehnologia 3D a ajuns şi la noi, parcă e tot degeaba. Ce rost are să dai 10-12 lei pe un bilet pentru a vedea un film prost?!

Brooks Barnes, un jurnalist de la New York Times, scrie un articol excelent despre cum “reuşesc” starurile de cinema să nu mai atragă audienţe record.

Barnes compară situaţia de anul acesta cu cea de la începutul anilor 2000, atunci când Tom Cruise şi Russel Crowe făceau furori în cinematografe cu Mission Impossible şi Gladiator. Ce filme! Mă rog, M.I nu mi-a plăcut în mod special dar Gladiator a fost filmul anilor ’00!

Twitter şi filmele…

Desigur, pe atunci internetul nu cunoscuse amploarea de acum iar Twitter nici nu exista. Şi atunci pe ce mă bazez atunci când spun că “Ciripitorul” a omorât starul de cinema? Aşa cum spune şi Barnes, spectatorii au la dispoziţie un canal media prin intermediul căruia îşi pot trimite instant părerile referitoare la filmul pe care îl urmăresc.

Cât poţi spune în 140 de caractere? Destul cât să-l convingi pe om să nu meargă la cinema! Sau să meargă! Dacă tot mai multe persoane vor scrie pe twitter despre un film că e prost (iar mesajul va fi preluat- prin retweet- de mulţi alţii), cu atât mai multe alte persoane vor lua de bună părerea şi nu vor urmări producţia. Pentru că puterea opiniei, ridicată la rang de părere universală, e fenomenală! Totuşi e un cuţit cu 2 tăişuri…

Casele de producţie au început să observe acest fenomen. Poate se vor pune de acord cu cinematografele pentru a interzice intrarea în sala de cinema cu telefonul mobil. În esenţă, n-ar fi o idee rea întrucât prea mulţi nesimţiti nu-şi închid mobilul atunci când se află în sala de cinema sau vorbesc la telefon în timpul filmului.

Anul acesta am rămas stupefiată când am aflat că cel mai prost film al anului, Twilight, a câştigat o mulţime de premii. Ce-i drept, toate au fost obţinute în urma milioanelor de voturi primite de la adolescenţi îndrăgostiţi de Edward şi Bella. Păcat că Bella joacă execrabil iar filmul a fost un mare eşec cinematografic. Nici măcar nu se ridică la standardul Harry Potter!

Cât de mult te influenţează părerea unui blogger despre un film?

[image credit]