Aripioare de pui la Grill Gaz

Cine spune că bărbaţii nu au intuiţie? Cine ar fi ştiut că dacă îl voi lăsa la cumpărături singur pe bruta mică, azi voi savura nişte delicioase aripioare făcute pe grill?

Check list: grill cu capac pentru aragaz – 30 de lei, aripioare de pui – 11 lei, condimente de pui Fuchs – 1,7 lei, o masă copioasă – priceless!

De dimineaţă am decongelat aripioarele. Condimentele Fuchs le-am amestecat cu ulei si am dat aripioarele prin amestec. Musai fiecare aripioară în parte, să intre bine condimentele în ele. În cazul pulpelor e bine să le crestezi puţin.
aripioare in condimente fuchs

Am lăsat deoparte aripioarele în condimente, să se pătrundă ÅŸi am curăţat grill-ul. Orice produs nou trebuie curăţat înainte de folosire, nu? 😛

Am aşezat folie de aluminiu pe partea de jos a grill-ului şi l-am pus la foc să se încălzească. După vreo 3-4 minute am aşezat şi aripioarele. Le-am lăsat pe foc aproximativ 45 de minute, la foc mic. Între timp am curăţat 2 morcovi, am spălat nişte orez pentru o garnitură sănătoasă.
aripioare grill

De 2 ori am luat capacul să ne uităm la cărniţă. Fiind prima dată când folosim aşa ceva, nu ştiam exact la ce să ne aşteptăm. Se prepară foarte bine mâncarea la grill iar condimentele Fuchs sunt extraordinar de bune. Nu mai e nevoie să pui sare sau piper!

După ce am terminat cu cărniţa, am pus un ardei gras, o roşie şi 2 cepe tăiate la copt. Aromele sunt de nedescris!

Din imagini nu reiese gustul delicios al aripioarelor sau miresmele ce ne-au încântat simţul olfactiv pe durata preparării.
aripioare gatite

Atenţionări speciale: grill-ul se pune la mijlocul flacării fără ca aceasta să atingă partea de jos a grill-ului, căldura circulă astfel uniform. Noi am preferat folia de aluminiu în loc de apă. Nu s-au făcut aburi în bucătărie, nu s-a ars nimic. Doar mirosurile ce ieşeau trădau faptul că ceva se gătea.

Poftă mare să ai!

P.S: da, ştiu, aragazul nu e cel mai curat. Mi-era prea lene azi dimineaţă să-l curăţ special pentru şedinţa foto.

21 thoughts on “Aripioare de pui la Grill Gaz

  • Sa va fie de bine 😀 (heh` 1st-1 :P)

    buna idee 😀 am grill din`ala de ani de zile dar l-am folosit doar de cateva ori pentru mici … si poate ceva pulpe daca bine tin minte dar sa stii ca trebuie cat mai curand sa`l incerc 😀 cred ca o ceafa sanatoasa la gratar ar iesi destul de bine dar si niste pulpe cu condimente-le fusch care le-ai recomandat 😀

    La mai multe articole cu retete deastea 😀 poate in cazul meu ma multumesc cu ideea =) pentru ca nu prea`mi bat capul cu gatitul :)) dar sunt sigur ca sunt o gramada care trec la actiune cand citesc un articol de genul asta 😀

  • Cu un pahar de vin sau tuica fiarta si un pic de zapada trebuia sa iesiti la “iarba verde”. Gratarele facute in zapada sunt bestiale, mult mai “aromate” decat cele din vara.

  • Scuze ca scriu iar dar tocmai ce am terminat de mancat o portie de aripioare cu cartofi prajiti. Au fost superbe la gust. Bine, eu am gresit lasandu-le cam mult la foc si s-au ars putin de tot dar is foarte bune. Multumesc de reteta :).

  • Scorojit: nu, nu le intorci. Lasa-le asa, ca aerul circula in interiorul grill-ului.
    Sa-ti fie de bine 🙂 Inseamna ca postul meu a avut rezultate 😀 Ai avut condimente Fuchs pentru pui?

  • Felicitari si la multi ani si daca tot se apropie trecerea dintre ani atunci incercati sa faceti pe el si niste peste o sa iasa minunat. Vorbesc din experienta si nu in ultimul rand sa aveti pofta buna.

  • Valentin: sa stii ca vom incerca. Ne place pestele doar ca urasc sa-l curat. Cred ca dupa Revelion vom da o fuga pana-n Real sa cumparam peste gata curatat. An Nou Fericit!

    Georgica: deci propui sa nu mai mancam carne? Acum serios vorbind, eu nu am curte sa cresc gaini si rate, de unde sa cumpar carne? Vegetariana nu ma fac, nu sunt o mancatoare inraita de carne dar numai cu legume nu rezist. Am nevoie si de carne in alimentatie. Ce pot face eu in legatura cu cele prezentate pe situl ala? Daca eu nu mai mananc deloc carne crezi ca animalele alea vor fi ucise cu mai putina bestialitate? Hai sa fim logici. La Multi Ani si un An Nou Fericit sa ai 🙂

    • Sarut miinile
      La curatarea pestelui e un secret…
      Umpli chiuveta cu apa si cureti pestele sub apa
      Nu sar solzii
      Am un detergent care scoate mirosul de peste , verdeturi etc din miini
      0770 331 883, daca esti interesata de detergent

  • si eu mananc carne, deci nu voi fi ipocrit sa recomand altora ceva ce eu nu fac; dar ce mancam reflecta o mentalitate, asa am fost educati, in familie, scoala, prieteni, societate; in viata facem o suma de alegeri, ne alegem profesia, etc., asa putem sa reflectam si daca nu ar fi mai bine sa fim vegetarieni; exista o frica, tot asa indusa, ca ne-ar afecta sanatatea, dar asta e bineinteles nejustificata; uita-te putin pe wikipedia despre vegetarianism, http://ro.wikipedia.org/wiki/Vegetarianism; si in final sa nu ma lungesc prea mult, ce putem face? din cate stiu eu pe un blog ne putem exprima o parere 🙂 macar atat
    Un an nou fericit! 🙂

  • Adica daca mananc aripioare de pui inseamna ca si eu omor cu bestialitate gaini si pui? Eu mananc destul de putina carne, de fapt daca nu e facuta pe grill sau prajita anume, eu nu mananc deloc carne. Am fixurile mele. Fara proteinele din carne e greu sa rezisti la efort. Soia e o optiune dar serios ca nu poate substitui complet carnea. Sa ne amintim de food chain: gainile, puii, porcii, viteii, etc sunt animale care fac parte din lantul trofic.
    Ca sunt unii oameni imbecili care le chinuie intai si apoi le omoara e partea a doua.

  • Food chain, lantul trofic… da, asa e, suntem toti parte a lantului trofic; si totusi, parca omul are unele caracteristici in plus fata de celelalte animale (nu multe e adevarat), precum morala, alegerea in functie de valori ; de exemplu nu mancam caini, pisici, serpi, noi romanii, chiar daca fac parte din lantul trofic, pe cand chinezii de exemplu n-au nici o problema in privinta asta ; de ce ? este o alegere morala diferita ; la fel, cred este pana la urma si cu omoratul animalelor ; este o alegere morala ; daca te deranjeaza uciderea unui animal probabil, daca il califici ca un act de cruzime, nu vei manca carne ; astfel pana la urma e o optiune individuala subiectiva

  • si maica`mea are un gratar din asta, e foarte bun pentru ca poti face carne la gratar fara fum si miros prea mare in casa.
    am mai facut “sandwich`uri” de legume pe el, o felie vanata, una de ceapa, una de gogosar, etc ce ai prin casa.

Leave a Reply to Florin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.