Uneori sunt momente în viaţă când nu mai ai curajul de a spune ceva. Ţi-e teamă să nu cumva să spui ceva ce ar înrăutăţi lucrurile, pentru că orice ai zice se întoarce împotriva ta (cum zice poliţaiul american). Tot ce poţi face e să te conformezi poziţiei de condamnat la moarte resemnat cu soarta sa. Stai drept, calm, nu scoţi un cuvânt şi când ţi se cere părerea, aprobi. E singurul lucru la care mai ai dreptul în anumite situaţii.
Lucrurile dor cu atât mai tare cu cât nu ţi se dă dreptul la replică, eşti etichetat automat doar pentru că altcineva a avut grijă să-ţi pună o emblemă pe ceea ce reprezinţi.
Deşi ştii că ai avut cele mai bune intenţii, din păcate acum realizezi că ar fi fost mai bine dacă ai fi tăcut naibii şi ai fi lăsat oamenii să se scalde în continuare în inconştienţa lor.
Viaţa ne învaţă multe lucruri. Recent am învăţat că până şi în cea mai amabilă persoană se ascunde o doză mare de răutate. Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă şi se văd tot mai neîmpliniţi, simt nevoia de a-şi vărsa frustrările pe ceilalţi, fără să ţină cont că niciodată nu au avut intenţia de a face rău, dimpotrivă.
Pentru unii e mai uşor să arunce pisica în curtea celuilalt, fără să se gândească la faptul că suntem oameni şi nu suntem perfecţi. Nu există un singur vinovat. Întotdeauna ambele părţi sunt vinovate, diferă însă gradul de vinovăţie. Chiar şi o privire încărcată de ură sau o vorbă spusă pe un ton urâcios schimbă lucrurile.
Încă o lovitură dată de viaţă, un şut în fund, un pas înainte.
Paradoxal, deşi simţeam că îmi voi pierde încrederea în cei din jur, am ajuns să cunosc mai bine tipurile de oameni. Încet-încet învăţ să nu mai pun la suflet orice persoană care sub amabilitatea exagerată urmăreşte interese ascunse.
Am învăţat că orice ai face, niciodată nu e deajuns pentru unii. Oricât de mult ai încerca să ajuţi, lucrurile se vor întoarce împotriva ta, pentru că ai îndrăznit să spui sau să faci ceva. Da, e trist dar nu e nici prima şi nici ultima dată când vei auzi de aşa ceva.
Cel mai bine e să stai naibii în banca ta şi să-ţi vezi de treabă! Ignoră orice problemă care nu te afectează în mod direct.
Asa, si ce ai patit? 😛
Aaah…bear hug for you…i am evil too, you know?! Astept sa imbatranesc sa fiu si mai rea!:))
Gheorghe, citeste printre randuri!
Falcuta mica: io sper sa mor decat sa ajung o baba frustrata!!! :))
Nu e asta un defect, sa ai prea multa incredere in oameni. Eu m-am ars de n ori.. Si tot nu ma invat minte. Numai ca acum clar doza mea de rautate a crescut si stiu cum sa le-o intorc.
Si am uitat.. Treci la storcosit ! (hug!)
Vai vai 🙁 imi pare rau pentru voi.
Batranii astia …
mai bine nu zik nimic online 🙂 ne intalnim odata poate si mai discutam tot am zis ca mergem la pizza dar cine stie cand (vine bebe)
Be strong, in fond si la urma urmei conteaza sa fii tu fericita si sa fii cu EL.