Tocmai ce am vizionat şi noi Max Payne. Mark Walhberg joacă bine, însă parcă a avut şi roluri mai reuşite, printre care Planeta Maimuţelor sau The Italian Job. Desigur, sunt roluri diferite, dar parcă îi dădeau mai multă credibilitate.
Oricum, Max Payne e un film ce merită vizionat. Nu ştiu cum e jocul, nu sunt o gamer-iţă.
Atenţie, urmează detalii despre film!
Filmul începe cu prezentarea eroului în apele îngheţate ale unui râu. Scena următoare arată ce s-a întâmplat cu Payne de a ajuns acolo.
Pe scurt: soţia şi bebeul lui Max au fost ucişi cu sânge rece. A reuşit să omoare 2 dintre atacatori dar al treilea a scăpat ca prin urechile acului. Timp de 3 ani se chinuie să afle cine a fost al treilea ucigaş, de fapt cel care a comis crimele pentru a ascunde secretul Valkyrie.
Max are un informator prin care ajunge să o cunoască pe Natasha, bunăciune de femeie. Din păcate, drogată. Eroul o ia acasă (curios de semnul de pe mâna ei), ea se dezbracă, se aşează senzual pe pat, îl invită la una mică dar nenea eroul refuză. Evident, după 3 ani, încă ţine la soţia sa.
Max o dă afară din casă, tipa umblă pe străzi şi ajunge victima lui Lupino, un soldat american care reacţionează diferit la Valkyrie. Oamenii slabi vedeau îngeri ai morţii, demoni cu aripi iar cei puternici se simţeau invincibili.
Fireşte, Max e suspectat că are legătură cu moartea fetei, din moment ce portofelul său e găsit lângă cadavrul ciopârţit al fetei. Sora sa, ceva mafioată, află şi urmăreşte să-l omoare. Fostul partener al lui Max găseşte legătura dintre moartea soţiei eroului şi moartea Natashei dar până să ajungă să-i dea detalii, este omorât în casa lui Max.
Eroul nostru e atacat, ajunge în spital, toată lumea îl învinuieÅŸte de moartea partenerului său, nimeni nu se gândeÅŸte oare cine l-o fi atacat pe Max…
În fine, eroul ajunge să facă pace cu sora Natashei, care-l ajută să-i omoare pe nenorociţi. Lupino moare cam prea uşor, lupta dintre the bad guy şi the herou e cam scurtă, fără senzaţii tari şi neinteresantă. Personajul negativ moare prea uşor pentru câte persoane omoară.
Per total, Max Payne e un film bunuţ, cu unele rateuri pe ici pe colo.
Ho, nu sări, e doar părerea mea de om simplu care adoră filmele!
Jocul DA…toata stima
Filmul NU…pierdere de timp…mai interesant mi se pare sa vad o maimuta cum invata sa foloseasca unelte…
Sunt fete frumoase in film…
Poate ca ar fi trebuit sa aloce scenaristii 2 minute pentru niste cut-scene-uri cu ce anume inseamna valkyrie; nu toata lumea stie mitologie nordica.
Cica jocul e mult mai bine facut decat filmul (jocul are o poveste a lui, ca si filmul, dar se pare ca mai bine facuta). Nu trebuie sa fi gamerita ca sa joci un joc 🙂
Eu nu l-am jucat, dar am un vecin care il juca si am stat cu el odata ceva vreme si am vazut cum era. In general filmele facute dupa jocuri sunt o catastrofa. Invers nu e acelasi lucru.
Mda, Gheorghe, o afoana la tot ce inseamna jocuri pe calculator s-ar putea juca Max Payne… Sure! In afara de Chicken Invaders si CSI nu stiu sa joc alte jocuri.
Nu poti fi afoana la a te juca. Este ca si cum ai spune ca iti trebuie pergatire pentru a fi copil. A te juca inseamna tocmai a fi liber de ingradiri si prejudecati si a experimenta (asta fac atat oamenii cat si animalele). Ma rog, la un joc tip Max Payne trebuie sa inveti sa ti un mouse in mana si sa apesi niste butoane de tastatura, adica ceva care sunt convins ca stii sa faci oricum 🙂 Dar daca ii dai la un copil de 5 ani jocul ala precis “stie” cum sa se joace. Totul este in noi, numai ca uneori, maturizandu-ne, uitam aceste “notiuni” cu care ne nastem.