O călătorie în lumea de la sat

De-a lungul anilor sărbătorile de iarnă au devenit din ce în ce mai comerciale. Am devenit atât de preocupaţi de bunăstare încât mulţi dintre noi am uitat că de Crăciun sărbătorim Naşterea Domnului Iisus Hristos, am uitat că o urare vine din suflet şi înseamnă mai mult decât un SMS sau o felicitare virtuală atât de impersonală şi rece.

Pentru a mă convinge că a mai rămas măcar o fărâmă din tradiţiile de care îmi povesteau părinţii înainte de culcare, am pornit la drum şi am ajuns într-un sat din judeţul Timiş, Româneşti, o localitate aşezată pe malurile râului Bega. Până şi numele satului mă duce cu gândul la un loc pitoresc, unde locuitorii încă mai folosesc boii şi plugul la arat iar femeile coc pâine în cuptoarele rudimentare.

bega.JPG

Spune-mi unde locuieşti ca să-ţi spun cine eşti!

La intrarea în sat, pe partea stângă a drumului zărim 2 utilaje de lucrat pământul, lăsate să ruginească până la primăvară, când îşi vor înfige colţii de fier în pământul îngheţat. Pe măsură ce înaintăm sfioşi în sat, observăm casele care parcă au înflorit şi colibele ce stăteau să se prăbuşească, pesemne că sunt părăsite de ani buni. Bătrânii au plecat de pe acest pământ iar tinerii au optat pentru viaţa la oraş, unde nu mai au grija animalelor sau a pământului ce trebuie lucrat şi îngrijit.

Fiind prima zi de Crăciun, ne-am oprit la biserica din sat. Spre uimirea noastră lăcaşul sfânt nu a fost abandonat astfel că nu aveai loc nici să arunci un bănuţ printre mulţimea de oameni simpli, dar credincioşi. Din când în când cate o bătrânică ieşea şi aprindea o lumânare în locul destinat celor vii apoi, făcând o plecăciune şi soptind ceva, aprindea una şi pentru cei plecaţi dintre noi.

biserica.JPG

Biserica e una cu tradiţie şi vechime, după cum am putut constata după anul înscris chiar pe lăcaşul de cult, e foarte bine întreţinută însă singurul lucru nu se potriveşte cu peisajul arhaic e noul pod, care face legătura cu biserica şi cu una dintre uliţele principale ale satului. Până acum câteva luni cel mai mare pod din sat era de fapt o adunătură de scânduri şi fier, aranjate în aşa fel încât să poată traversa pe partea cealaltă animalele ce se întorceau de la câmp sau tractoarele.

pod.JPG

De noul pod localnici sunt foarte mulţumiţi, o bătrânică exclamând fericită :”Acu am intrat şi noi în rând cu lumea”. Tabloul liniştit al vieţii de la sat e tulburat de bătăile de dubă ale unui tânăr ce trece pe uliţă. E primul dubaş care dă de veste că e vremea ca toţi tinerii să iasă din casă pentru a porni la colindat şi în acelaşi timp avertizează gazdele să se pregătească de oaspeţi.

dubas.JPG

La câteva minute distanţă ceata de „dubăi” s-a format şi a urnit la colindat pe la toate casele unde se găsesc fete de măritat. Îmbrăcaţi în straie albe, cu vestă groasă de lână şi opinci sau bocanci, tinerii arată desprinşi parcă dintr-o poveste.Hai copii cu dubile/ Hei, hop, ho-po pop/ Pe la toate fecile/ Hei, hop, ho-po pop / Pe la fecile cuminţi/ Hei, hop, ho-po pop / Care ascultă de părinţi/ Hei, hop, ho-po pop / Pe la fata blestemată/ Hei, hop, ho-po pop / Să nu merem niciodată” se aude în tot satul. Cu mic cu mare, sătenii ies la poartă şi salută bărbaţii ce bat din „dube” (n.r: un fel de tobă acoperită cu piele de capră sau de oaie).

dubai.JPG

Ajunşi la prima gazdă se încinge prima horă şi prima petrecere din multele ce aveau să se încingă în seara de Crăciun. Copiii sunt cei mai fericiţi, aleargă după dubaşi ştiind că într-o bună zi ei vor fi cei care vor încânta sătenii cu colinde.

„Din an în an îs tot mai puţini dubăi”, spune dezamăgit un bătrân. „Pe când am fost io tânăr, jumate din sat se îmbrăca în straie de dubaş, acu dacă-s vreo 15”, adaugă alt bătrân.

Mai bine in club decat la peţit!

Tradiţiile de Crăciun încep să se piardă pe măsură ce trec anii. Mulţi tineri nu mai văd nici un beneficiu în a îmbrăca hainele de colindători, peţitul a devenit o legendă iar cântatul în horă a fost înlocuit de sistemele audio 5.1. Petrecerile se ţin de obicei la căminul cultural. Odinioară loc unde tinerii şi bătrânii se adunau la „un peţit şi o poveste”, astăzi căminul cultural e plin de tineri veniţi să asculte ceva muzică, să bea o bere şi să povestească ultimele ştiri cu cei de seama lor. Bătrânii nu mai au loc. „Vremea lor s-a dus, acum e vremea noastră să ne distrăm” spune zâmbind un tânar puţin cam turmentat.

Ca nişte copii ce văd ciocolata pentru prima dată, ne-am bucurat de colindele tinerilor şi am plecat din sat cu gândul că şi anul viitor vom reveni pentru a primi gândul bun, transmis prin cântec, al dubaşilor din Româneşti.

P.S: Asta e reportajul de atmosferă pe care l-am scris pentru un curs de atelier- presă scrisă.

7 thoughts on “O călătorie în lumea de la sat

  1. Sirg

    Oricat incerci sa salvezi aparentele cu traditiile, tot nu poti sa scapi de dezamagirea pe care ti-o lasa starea jalnica a oricarui sat romanesc. Dupa infrastructura suntem cu 100 de ani inapoi, si nici macar traditiile nu au mai ramas, ci doar ici colo niste vagi rememorari a ce a fost odinioara. Noi nu avem agroturism, ca in alte tari vecine de la vest (Ungaria, Polonia, Cehia). Satul romanesc isi continua agonia loviturii fatale date de sistemul comunist al lui Ceausescu, care a dezradacinat sute de mii, daca nu milioane de tarani, curmand traditii si obiceiuri, mutand sateni in blocuri, samd.

    Eu admir cu o oarecare invidie satele in care se petrece actiunea serialului Midsummer’s Murders, unde sat inseamna strada asfaltata, curatenie, institutii publice si multe case vechi si frumoase cu oameni pitoresti. Satul nu poate sa nu evolueze si sa intre in zona civilizata, dar asta nu exclude pastrarea traditiilor. La noi nu are loc nici una din astea. Oamenii traiesc intr-un mod inapoiat, blazati, vanzandu-si pamanturile, viata lor rezumandu-se adesea la un dute-vino intre carciuma si biserica.
    Pentru oraseanul sadea, orice sat poate parea pitoresc, dar pentru cineva care a cunoscut satul de acum 20 de ani cel putin, ce se vede acum e grotesc.

    Cand eram copil imi faceam vacantele la sat, si cele mai pitoresti Craciunuri le-am petrecut acolo, imbracat in shuba (blana de miel) si pantaloni de lana, aveam o traista din lana aspra cu care mergeam cu copiii la colindat si ne intorceam cand era traista plina. Zapada imi era pana la brau, erau sanii trase de cai si mergeam la partii lungi de sute de metri de unde ne dadeam cu sanii. Era frig si cornurile pe care le primeam erau calde. Lumea canta foarte multe colinde, se colinda pentru placere si nu pentru bani (ca acuma), ce mai, era frumos si autentic. Acum totul e un colaj sinistru si fals, poate doar in cateva comunitati mai inchegate lucrurile s-au pastrat cat de cat, dar oricum lumea evolueaza spre era multimedia, si toate lucrurile astea se vor duce in istorie.

    Reply
  2. Sirg

    proba la dosar – priviti la iubitorul de traditie din ultima poza, imbracat in costum “traditional” asortat cu adidasi reflectorizanti, probabil noul model de opinca din zona respectiva 🙂

    Reply
  3. lilisor Post author

    Gheorghe, asta e reportajul de atmosfera pe care l-am predat profesorului de Jurnalism. Puteam sa spun multe dar nu am vrut sa las o imagine cenusie asupra intregului material. M-am saturat de pesimism, urat si ganduri cenusii. Trebuia sa reliefez si niste aspecte pozitive.
    Nu mai compara satele romanesti cu satele britanice. De multe ori un sat din Marea Britanie arata mai bine decat multe orase medii sau mici din Romania, asa ca o astfel de comparatie e de-a dreptul stupida. Tu ai spus-o intr-un mod mai … brut, eu am cizelat putin. Lumea de la sat e exact ca lumea din povestea lui Popa Tanda.
    Eu asteptam o parere referitor la material, avand in vedere ca e primul reportaj pe care il scriu. Ma rog, asta e un mini-reportaj, limita a fost de 3600 de caractere, in care m-am incadrat. 🙂
    So, iti place sau ba? Ai citi asa ceva intr-un ziar daca ar fi publicat?

    Reply
  4. Sirg

    Tocmai daca scrii intr-un ziar nu trebuie sa cizelezi lucrurile, pt ca daca o faci, lumea care e cat de cat informata isi va da seama, si o sa te suspecteze ca ai fost platita sa scrii intr-un anumit fel. Cand scrii despre ceva, scrii asa cum este, nu altfel decat te-ai saturat sa citesti samd.
    O sa ma injuri, dar mie mi se pare foarte “bloghistica” relatarea ta 🙂 Plus ca in ziar nu apuci sa pui mai mult de o poza – doua, altfel e tabloid 😀

    Reply
  5. lilisor Post author

    Nu apare in ziar! Asta e tema! :))) Homework sau cum vrei tu sa-i spui! :)) Iti dai seama ca nu am pus poze in articol, nu ma inteleg cu nenea Corel sau ce programe s-or folosi pentru paginare. Pozele le-am pus eu pentru cititorii blogului.
    Daca e “blogheristica” e bine. Macar m-am incadrat intr-o categorie :))
    Tot ce am scris in reportaj e for real. Daca ar fi sa descriu tot satul si viata de acolo, ar fi altfel redactat. De data asta am descris doar o zi, nu am generalizat asa cum ai facut tu. De asta ii spune reportaj de atmosfera, nu poti sa generalizezi despre orice chestie.
    Nu am cizelat absolut nimic, tu spui asta pentru ca nu ai fost acolo si nu stii cum e sau cum a fost. Prea mult compari si generalizezi.
    Parca ti-ai pus niste ochelari cu care vezi toata lumea in gri: pesimista si urata. Treci inapoi la ochelarii aia colorati.

    Reply
  6. @nomiss

    Imi place cum scrii,f mult.st studenta anul I la jurnalism.imi place dar…sincer nu am talent:(sper sa nu te superi k am luat cateva idei de la tine pentru anumite teme:Dfur si eu meserie de la altii:)msc si succes pe mai departe!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.