“Gata, nu mai pot”, isi zise.
“Trebuie sa merg mai departe, trebuie sa ma rup de locul asta.”, isi repeta intruna, de parca asta ii dadea mai multa incredere in ceea ce avea sa faca.
In ciuda momentelor fericite, au fost multe clipe in care se simtea in plus, ca un fel de a treia roata la bicicleta, o straina. Orice incercare de a se desprinde de acele locuri si persoane, esua in momentul in care i se faceau promisiuni si soarele parea sa iasa iarasi pe aleea intunecata.
Pentru o persoana ambitioasa, orgolioasa si cu niste principii bine alese, era o fire moale. Nu suporta gandul sa se certe, sa ridice tonul si mai ales, regreta de fiecare data cand isi pierdea cumpatul si spunea ce-i trecea prin cap in acele momente tensionate. Dar orgoliul nu o lasa sa-si ceara scuze, era prea mult pentru mandria unei persoane ca ea.
“Vreau sa fiu respectata, da, asta am sa-i spun! Vreau sa ma accepte asa cum sunt, cu bune cu rele”, se gandea pe masura ce inainta pe drumul pustiu.
Punea prea mare pret pe parerea celorlalti. De multe ori entuziasmul specific varstei o coplesea si isi dadea frau liber ideilor si fanteziilor. Toate se sfaramau in momentul in care se loveau de raceala si indiferenta celor din jur.
“De data asta nu mai tac, am sa le spun tot ce am pe suflet. Sunt si eu o persoana, am dreptul sa fiu respectata.”, se trezi murmurand in mijlocul strazii slab iluminate.
“De ce nu pot sa vada? De ce sunt atat de frustrati si invidiosi? De ce nu vor sa faca ceva, orice care sa schimbe starea jalnica in care se afla?”… Uf, atat de multe intrebari si nimeni sa-i raspunda.
“De fapt, mai simplu ar fi sa-i spun ca m-am saturat si plec. Mai simplu ar fi sa-i spun ca e pentru ultima oara cand ma vede. Dar … uf, dar-ul asta nu ma lasa in pace. O sa fie bine, o sa trec si peste asta si o sa fie bine. Da, o sa fie mult mai bine. Cred! Sper …”
Din pacate n-a mai apucat sa-si puna ideile in aplicare. Pentru ca atunci cand a ajuns, n-a mai avut cui sa spuna. Toata lumea disparuse, parca inghitita de un diavol tacut.
Totul in jurul ei parea pustiu, de parca odata cu gandurile ei, se sfarsise lumea …
“Si cu mine cum ramane?“, indrazni sa rosteasca printre buzele amutite pana atunci de spaima si uimire.