De ce avem nevoie de acceptul celor din jur?

• E musai să faci nuntă cu strigături pentru că, nu-i aÅŸa, ce-o să zică lumea?
• Nu se cade să nu ai carnet de ÅŸofer la 20 de ani. Nu eÅŸti bărbat adevărat.
• Cum? Nu bei bere când ieÅŸi în oraÅŸ? Te-ai pocăit?

Toate astea sunt doar câteva din “normele” impuse de societate, de noi.

De ce e necesar să ne supunem acestor norme? Sunt de acord cu decenţa în public, cu ordinea şi curăţenia, cu libertatea celui de lângă mine, dar de ce trebuie să ne supunem tuturor prostiilor care au căpătat sens de normă neoficială în ultimii ani?

Cunosc persoane care dacă nu fac totul după cum “se zice” se simt pierdute, dezorientate. “Cum să nu merg la nunta lui văru’ lu’ unchiu’ lu’ mătuÅŸa? Păi, ce-o să zică? Åži ce dacă am schimbat 2 vorbe cu el în ultimii 20 de ani, e musai să merg pentru că aÅŸa zice lumea”.

De ce facem multe lucruri doar pentru că aşa zice lumea?

Citesc “Coliba unchiului Tom” de Harriet Beecher Stowe, o carte excepÅ£ională. O citesc în engleză, să mai aprofundez oleacă limba. Chiar la început, când povesteÅŸte de Harry, sclavul ce a inventat o maÅŸinărie pentru care e pedepsit ÅŸi chinuit cu cele mai josnice munci, apare o chestiune interesantă:

“My master! and who made him my master? That’s what I think of – what right has he to me? […] I’ve learned it in spite of him; and now what right has he to make ma dray-horse of me? [..] Who made this man my master? That’s what I want to know!”

Aşa şi noi: cine sunt cei care stabilesc aceste norme şi de ce e musai să le respectăm?