Imi pasa dar ce pot EU sa fac?

E trist ce se întâmplă în ţara asta.

Bătrânii cu pensii mizere mor de foame pentru că nu au cum să cumuleze venituri (nu au cum să intre în sistemele de stat pentru a munci în continuare) în timp ce pensionarii pe care nu-i mai satură nici Dumnezeu nu s-ar mişca de la birourile unde parcă ar fi prins rădăcini. Chiar îmi pare rău de pensionari, deşi de multe ori i-am “condamnat” pentru lipsa lor de bun simţ pe stradă şi în mijloacele de transport în comun. Parcă tot ce se întâmplă nu mai are nici o logică…

Studenţii care se bucură pentru bursele mizere. 200 de lei. Atât e bursa de studiu. Pentru atât de speteşti un semestru întreg ca să primeşti timp de 4 luni. Din cei 200 de lei se mai scad zilele de vacanţă, zilele naţionale etc. Din cei 200 de lei trebuie să-ţi plăteşti căminul, mâncarea şi alte cheltuieli pe o lună. Măcar de le-ar facilita cineva accesul pe piaţa muncii. Dar sunt puţine firme care angajează studenţi part time, puţine firme care vor să formeze tinerii. Statul nu îi ajută să le faciliteze intrarea în sistem, companiile private nu riscă să piardă profit şi timp preţios. De ce ar face-o?!

De ce e musai ca toţi să avem o facultate? De ce e atât de importantă amărâta aia de diplomă? Oricum o bună parte din cunoştinţele acumulate în facultate nu le vei pune în practică vreodată pentru că nu ai unde. Sistemul de învăţământ e învechit, ruginit, pute a formol de la o poştă! Nu se încurajează deloc noi metode de studiu, noi posibilităţi de a evolua studiind.

Toţi părinţii vor ce e mai bun pentru odraslele lor. Pentru majoritatea părinţilor e o tragedie ca puiul lor să nu treacă examenele (chiar dacă e prost bâtă) şi să nu studieze la cel mai bun liceu din oraş. Am avut un coleg care a trecut clasa a 8-a pentru că au intervenit părinţii cu bani. La examenul de capacitate a luat aproape cea mai bună notă din clasă pentru că … părinţii erau cineva şi nu se putea ca prea iubitul copil să ajungă la profesională! Dacă toţi am fi avocaţi, judecători, jurnalişti, sportivi, politicieni, cine ar mai munci? Cine ar mai construi clădiri, blocuri, muzee? Cine ne-ar mai da subiect de scris? Cine le-ar mai pune pâine pe masă avocaţilor? Cine ne-ar mai face papuci sau brânză?

Părinţi care refuză să vadă că a munci cu mâinile nu e un capăt de lume. Nu toţi suntem buni de contabili, programatori, birocraţi etc. Haideţi să fim logici. Nu e nici o ruşine în a munci fizic. Mă aştept să mi se reproşeze de ce am dat la facultate, de ce nu muncesc într-o fabrică, de ce spun toate astea dacă nu le pun în practic. Pentru că forţa fizică mă depăşeşte complet! Aş munci într-o brutărie sau cofetărie dar nu într-o fabrică la maşină. Pur şi simplu cedez fizic, asta mi-e organismul şi ştiu asta foarte bine. După o zi de curăţenie prin casă am nevoie de 2 zile să-mi revin. Dar nici nu mă întind mai mult decât mi-e plapuma. I’m average, vorba americanului. Nu pretind posturi de şefi, salarii de mii de lei sau alte lucruri care la vârsta asta mă depăşesc. Ştiu care mi-e valoarea! Tu ştii care ţi-e valoarea?

Cel mai rău îmi pare de persoanele care ar dori să muncească dar nimeni nu-i vrea. Sau care sunt angajaţi pe salarii mizere doar pentru că firma va fi scutită de la plata impozitelor. Mă refer la cei de 45-50 de ani şi la persoanele cu dizabilităţi fizice dar care încă sunt apte de muncă.

Ţin minte vorbele cuiva: “Asta am făcut mereu, mi-e frică să fac altceva!”, care la 42 de ani dorea cu ardoare să revină la muncă într-o fabrică. Evident patronii au ignorat dorinţa persoanei respective.  Era plin ziarul de anunţuri de îngrijitor sau om care pune marfa pe raft în magazin. Mai puţin stres, mai puţină muncă fizică, aceeaşi remuneraţie dacă nu mai mare. Dar nu! Persoana respectivă refuza cu îndârjire să pună conserve pe raft. Voia în fabrică la toxicitate. Mi-a părut rău dar ce era să fac? Să muncesc în locul său? Viaţa noastră e în definitiv suma alegerilor noastre, fie că sunt bune sau proaste.

Că vrem, că nu vrem, nu suntem egali şi niciodată nu vom fi. E o utopie să pretinzi asta! Suntem animale mai evoluate care ne zbatem pentru supravieţuire într-o junglă pe care de multe ori nu o înţelegem şi care ne depăşeşte.

Oricât ai încerca, niciodată nu vei reuşi să împaci pe toată lumea. Niciodată nu vei reuşi să faci bine tuturor. Dar asta nu înseamnă că nu poţi să încerci!

5 thoughts on “Imi pasa dar ce pot EU sa fac?

  1. Perti

    Greu, foarte greu pe piata muncii din Romania. Eu imi caut de lucru de aproape sase luni si n-am gasit nimic. Iti dai seama nimic… astia de AJOFM au tupeul sa spuna ca in Oradea nu exista somaj sau si ca daca exista e foarte mic. La naiba! Am macar norocul cu fostul angajator ca imi tine cartea de munca si cu micile “afaceri” pe care le mai fac. 🙂
    Aaa si sa nu uit de banii din blogging… 😛

    Reply
  2. paradox

    “Dar sunt puţine firme care angajează studenţi part time, puţine firme care vor să formeze tinerii. Statul nu îi ajută să le faciliteze intrarea în sistem, companiile private nu riscă să piardă profit şi timp preţios. De ce ar face-o?!”

    Da, de ce as face-o eu, ca patron, pe banii mei?… Daca studentul a preferat ca in liceu sa umble prin cluburi in loc sa citeasca o carte, sa se faca taximetrist (NU vreau sa lansez vreo ofensa la adresa taximetristilor in acest fel). Eu cand am terminat liceul stiam sa fac bani din ceva si acel ceva nu l-am invatat la ore, ci in timpul meu liber. In momentul de fata inca fac bani din acel ceva.
    Iti dau dreptate cu privire la pensionari si la parintii care nu apreciaza un student cu cap, dar sa nu aud de pustanii astia care au dat la facultate doar pentru ca e la moda si se plang dupa 3-4 ani ca nu le aseaza nimeni funduletul pe un scaun de piele intr-un birou. Din punctul de vedere al invatamantului, cred ca erau mai bune vremurile pe care noi nu le-am prins… atunci faceau facultate cei cu cap, iar restul invatau o meserie, care nu era deloc rusinoasa. In ziua de azi daca spui ca esti strungar sau bucatar se uita lumea urat la tine. In 10-20 de ani o sa fim toti la costum si o sa asteptam sa vina chinezii sa faca munca fizica.

    Reply
  3. lilisor Post author

    Perti: Din banii de blogging traim boiereste amandoi, nu? 😛
    Sa fim seriosi, rata somajului in Oradea a crescut considerabil in ultimele luni dupa ce s-au inchis cateva fabrici si firme. Nu cred ca peste 1000 de persoane si-au gasit de lucru in cateva zile. Mai ales cei care au trecut de 45 de ani.

    Falcuta: numai 170 de lei? Credeam ca la Timisoara situatia e mai roza …

    Reply
  4. leonid

    Ultimele fraze sunt geniale. Da, îţi dau dreptate, suntem nişte animale puţin mai evoluate (sau aşa se vrea a crede) care se spetesc într-o junglă de interese pentru a ajunge undeva şi a câştiga ceva anume: vise, idei.

    În legătură cu facultatea, nu obligă nimeni pe nimeni să facă facultatea. Dacă bursa e mizeră (nu sunt în măsură să o cataloghez), atunci sunt şi alte metode de făcut bani şi de reuşit să stai la facultate (şi nu mă refer neapărat la dus vara la cules de căpşuni şi banane în Spania). Oamenii cu potenţial întodeauna sau aproape întodeauna ajung undeva şi reuşesc să treacă peste tot şi toate, nu?

    Uite, mi-am adus aminte de o situaţie, că tot spuneai de persoanele care ar vrea să muncească dar nimeni nu-i vrea. Am urcat într-un taxi şi era un rrom la volan (bănuiesc că era rrom şi modul în care s-a comportat mi-a dat de gândit). M-a salutat, a vorbit foarte frumos, mult mai frumos decât a r fi făcut-o un rromân. Se poate deci. Se poate. Trebuie doar să vrem.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.