Life’s not fair …

E un clişeu să spui asta. Rişti să devii patetic, penibil chiar. Doare cum vezi că munca ta sau viaţa ta riscă să fie aruncată la gunoi din cauza unor orgolii stupide.

Şi eu sunt o fire orgolioasă, doar sunt Leoaică (deşi nu cred în horoscop sau astrologie), dar încerc să ţin sub control pornirile din orgoliu. De multe ori nu ajung nicăieri. Am învăţat asta în ultimii 3 ani, de când sunt în Oradea.

Doare când pui suflet în ceea ce faci şi o faci cu drag şi pasiune, pentru că e ceva ce te atrage, şi toate eforturile tale sunt minimalizate sau distruse în câteva secunde din pricina unor decizii care nu-ţi aparţin.

Şi uite aşa renunţi la a mai face cu plăcere un lucru ce odinioară te mulţumea sufleteşte. Ajungi o persoană amară, doborâtă de acte, hârţogăraie şi hărţuită de alte persoane pentru care viaţa nu e decât un şir de întâmplări nefericite … La rându-ţi vei ajunge o acritură mereu ofuscată pe viaţă şi pe egalitatea şanselor.

Eu nu vreau să fiu o astfel de persoană! Vreau să fiu aceeaşi optimistă, aceeaşi persoană care crede că se poate mai bine, care are speranţa că nu toţi oamenii sunt “de căcat” (pardon de expresie!), un om care încă speră într-o comunitate întemeiată pe bun simţ şi respect. Cer chiar atât de mult?

Da, respect! E un cuvânt greu! E greu să arăţi respect odată ce ai ajuns “sus”. Sună atât de telenovelistic! Dar aşa se întâmplă în multe cazuri.

Sunt obosită şi mintea-mi creează sute de situaţii ipotetice: dacă se întâmplă asta, ce fac? Dacă nu se întâmplă? Dar dacă nu va fi atât de bine precum spui? Mai mult ca oricând am nevoie să aud şi să simtva fi bine. Deja am dat în astenia de primăvară?!

Întotdeauna am o plasă de siguranţă, niciodată nu mi-a plăcut să mă las “descoperită” în caz de ceva. Dar de câteva luni încoace mă simt mai vulnerabilă ca oricând. Poate a fost o greşeală să recreez familia, cea care mă aşteaptă la câteva sute de kilometri depărtare, poate am crezut prea uşor în vorbele unora călcându-mi în picioare plasa de precauţie.

Oricât de idealistic ar suna, vreau o viaţă liniştită! Vreau să mă simt în siguranţă!

Can you do that for me?

3 thoughts on “Life’s not fair …

  1. paradox

    E normal, ca femeie, sa iti doresti siguranta zilei de maine de la persoana langa care stai (indiferent daca e familie sau viitoare familie).
    Cred totusi ca ti-ai putea depasi conditia asta si sa iti asterni si singura patul (metaforic vorbind).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.