De ce vineri 13 a fost cea mai norocoasă zi din viaţa mea?

Vineri, 13 august!

Pentru majoritatea oamenilor care cred în superstiţii azi a fost cea mai ghinionistă zi. Unii au sunat la serviciu şi au pretins că sunt bolnavi doar pentru a nu ieşi din casă, şi-au rugat mamele să le aducă sandwich-uri reci de frică să nu se ardă cu supa fierbinte. Alţii au fost mai bărbaţi şi au sfidat soarta, luându-şi viaţa în piept şi ieşind pe stradă. Din fericire, nu le-a căzut nimic în cap (doar superstiţiile!).

Pentru mine a fost ziua în care mi-am udat florile de la birou pentru ultima dată. Am dat shut down la calculator cu mâna tremurândă de emoţie. Două săptămâni nu-l voi vedea, iar el (calculatorul) nu-mi va simţi atingerile delicate. Cred că-i va fi dor de biscuiţii pe care-i ronţăiam cu poftă dimineaţa. Reîntâlnirea va fi mult mai plăcută, după 2 săptămâni în care-mi voi răsfăţa degetele cu alte lucruri (nu te gândi la prostii!).

Adio calculatorule, adio cyclamen frumos. Ne revedem peste 2 săptămâni.

Ah, da, motivul adevărat pentru care am avut noroc azi e faptul că am reuÅŸit să fentez furtuna cu grindină ce s-a năpustit asupra oraÅŸului. Iar la magazinul de la colÅ£ am găsit Cola Cherry, pentru prima dată de când cumpăr de acolo. Let the party begin! 😀

Tu ce faci în concediu?

15 thoughts on “De ce vineri 13 a fost cea mai norocoasă zi din viaÅ£a mea?

  • concediul meu se termina azi.. sau de fapt duminica :), deci mai am doua zile. iti pot spune ce am facut: am citit, m-am plimbat, am dormit, am fost si la munte, am facut fotografii, am visat, te-am intalnit pe tine 😀
    nu cred nici eu in superstitii de astea cu 13.. nici macar in pisica neagra, macar ca in clasa a 12-a intr-o zi de 13 am luat un 4 la ceva ce nu stiam, dupa ce dimineata in drum spre liceu vazusem o pisica neagra.. anyway. :)imi plac de fapt pisicile negre. si ziua de 13, sunt nascuta in 13 aprilie, deci pentru mine e o zi norocoasa 🙂
    tu ce o sa faci in concediu?
    eu as mai sta… 😉

    • Măi, mie la Bacalaureat la proba oral limba română mi-a picat subiectul cu nr. 13. Åži am luat 10. A fost din Eminescu ÅŸi cu doar jumătate de oră înainte de a intra în sală le-am povestit colegilor de exact subiectul ăla. Deci mi-a purtat un noroc incredibil 🙂
      Pisicile negre nu aduc ghinion, orice om normal ÅŸtie asta.
      În concediu voi dormi cât pot de mult, voi merge la piscină la un hotel mai retras şi unde apa e curată, voi lua trenul în cine ştie ce direcţie doar ca să văd un alt oraş, voi mânca mulţi, mulţi pepeni şi voi citi cele 4 cărţi (de fapt 3 şi jumătate, că una e aproape gata) care mă aşteaptă de vreo 3 săptămâni.
      Åži mai văd eu. Că-s atât de optimistă ÅŸi de fericită acum, încât simt că aÅŸ putea face orice 😀

    • Ooo, ce frumos! Tu le îmbini aÅŸa de bine. DistracÅ£ie plăcută să aveÅ£i dragilor!
      Cu soarele e cam tricky, că am făcut deja insolaţie anul ăsta. Ce-i drept, după experienţa aia nasoală mi-am cumpărat o pălărioară pescărească, să nu mă mai bată soarele-n cap. Dar tot dau iama la piscină, că nu rezist dacă nu mă bălăcesc în apa aia termală din Băile 1 Mai.

  • Nu ai spus unde mergi in concediu! Sa stii ca un concediu adevarat e acela de o luna, nu 2 saptamani, pt ca dupa o luna te simti atat de deconectat incat nu-ti mai vine sa te intorci la servici 🙂

    • Eh, nu puteam chiar o lună, n-are cine să-mi Å£ină locul atât de mult timp. Åži nici n-aÅŸ rezista să stau atât de mult timp departe de „copilaÅŸul meu păros”, dacă înÅ£elegi aluzia.

  • Mie mi s-a terminat concediul propriu zis acum vreo trei zile si mi se va termina si vacanta prin septembrie,motiv pentru care o sa ma bucur de cat imi mai ramane iesind cu prietenii,discutand si distrandu-ma.Marea a fost mai diferita decat in alti ani si mai calda.Distractie placute in concediu si toate cele bune:)

  • Saptamana cealalta intru in concediu … Poi, partea centrala a concediului va fi plecatul de acasa la propru 🙂 asa cumulat vreo … 10 zile? Nu voi merge peste mari si tari, ci doar peste rauri (Timisoara si Comlosul-Mare asa scurtutz + Brebu-Nou mai mult … superb loc de incarcat bateriile la Brebu). Poate-poate voi trage si o fuga si pana la Dunare (Orsova, Man. Sf. Ana pt. fotografii). Restul zileler ce-mi mai raman ne-plecate 🙂 o sa le dedic lecturii (am vreo cateva reviste si vreo 2-a carti pe teme foto la care sunt restant) si cam asta e! Fata de anul trecut cand am iesit la greu si in concediu si extra-concediu, anul acesta e mai LIGHT dar destul de ok.

  • Well..pana acum am vizitat Moldova, toate manastirile, Cheile Bicazului, Piatra Neamt si din nou Brasovul si Sibiul, iar in septembrie de nowhere a aparut o mini excursie la Paris♥

Leave a Reply to Myriam Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.