Asemănarea dintre o pisică şi o soacră

În fiecare dimineaţă e aceeaşi treabă: pisica începe şi bombăne până când îi dau atenţie şi ne jucăm. Am obişnuit-o prost, recunosc. De obicei îmi place să ne jucăm dimineaţa, vreo 10 minute, până se face cafeaua. Dar sunt momente când n-am chef să-i aud miorlăiturile şi nici nu-s în dispoziţie de joacă. Aşa că o ignor. TheMitsi / Ţiţic nu se supără. Vede că nu-i zic nimic, nici măcar nu-i arunc vreo privire, dar îi dau de mâncare, mai miaună vreo 2 minute şi-şi găseşte ea ceva de făcut. De regulă, vreo jucărie uitată prin balcon îi atrage atenţia.

Aşa şi soacrele. Când vrei mai multă linişte, atunci încep să bombănească. Partea proastă e că dacă le ignori, se supără. Şi vai de fundul tău dacă ai reuşit să superi soacra.

Desigur, nu e vorba de experienţa mea. E ştiut faptul că pe mine nu mă iubesc deloc soacrele, pentru că, de multe ori, vorbesc mai mult decât ele. Dar asta e o poveste pentru o altă zi.

Mai bine urmăreÅŸte-o pe Å¢iÅ£ic mieunând. Spune lucruri foarte interesante. Mai ales că în clipul ăsta abia îşi făcea încălzirea ÅŸi de îndată ce-am pus telefonul deoparte, ÅŸi-a dat drumul la gură…

 

1 thought on “Asemănarea dintre o pisică ÅŸi o soacră

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.