De ce sunt oamenii atât de pesimişti?

De felul meu, sunt o persoană optimistă. Excepţie fac momentele acelea, specifice femeilor, când totul prinde o nuanţă întunecată în juru-mi. Dar şi momentele alea-s cam scurte, slavă harului, că altfel mi-aş fi blăstămat zilele şi nopţile plângând ca un emo. De fapt, cred că dacă n-ar fi fost inventat curentul emo, l-aş fi inventat io. Că aşa-s când sunt supărată şi ofuscată: atâta mă miorlăi, dar mai pe ascuns, să nu vadă orişicine, până-mi dau 2 palme în gând şi-mi dau seama că-s o fraieră că tot mă miorlăi, în loc să „grow some balls!”, cum ar zice americanul.

Na, mă rog, mie nu-mi cresc proverbialele ouţe ale locuitorului de peste ocean, dar brusc, îmi dau seama că plângerea de milă nu mă ajută să reuşesc să duc ceva la bun sfârşit. Ştiu, e frumos să vedem cum cei din jur ne compătimesc, ne simţim mai bine pe moment, dar dacă stai 5, 10, hai şi 30 de minute (poate eşti blond, ca mine!) şi te gândeşti obiectiv la situaţia ta, îţi dai seama că nu-i Dracu atât de roşu. Sau negru!

Åžtii care e cea mai proastă parte? Când am mintea atât de liberă (cam trasă de păr exprimarea, dar na, repet, sunt mai blondă de felu-mi!), văd lucrurile atât de simple ÅŸi de practice, încât simt că mâine, dacă l-aÅŸ vedea pe Johnny Depp pe stradă, m-aÅŸ duce la el ÅŸi i-aÅŸ spune: „Tăticuleeeee!!!”. Nu se va întâmpla asta vreodată, da’ na, zic ÅŸi io. Ei, ÅŸi dintr-o dată, nu ÅŸtiu cum, mă trezesc înconjurată de tot felul de oameni, unul mai pesimist ÅŸi mai acrit de viaţă decât altul.

Şi într-o clipă, cam cât durează sexul dintre o furnică şi-un furnicuţoi, nivelul meu de optimism scade brusc. De la 1000% cât era, ajunge la 80% şi, pe măsură ce rămân în preajma pesimiştilor, scade la -25%. Că doară nu-s Andreea Marin să zâmbesc şi să-mi crească stima de sine după ce aud necazul omului.

Åži degeaba, că un pesimist va rămâne pesimist orice i-ai spune. Orice soluÅ£ii i-ai propune! Dacă nu-i dai totul mură-n gură, nu va crede că Obama e negru ÅŸi e preÅŸedintele Statelor Unite ale Americii, ci o va Å£ine pe-a lui cu „’tu-i-n **** să-i mut, că ăştia mi-au furat Å£ara ÅŸi mi-au f***t nevasta ÅŸi porcul din coteţ”.

No, ÅŸi singura soluÅ£ie de Doamne-ajută e să spui „Da, băi, aÅŸa e, ce futerea-i ÅŸi cu viaÅ£a asta?!” ÃŽi mai cânÅ£i în strună vreo juma’ de oră, cât să simtă că-i eÅŸti coleg de suferinţă, ÅŸi-apoi fugi cât vezi cu ochii! Åži nu te mai întorci până nu-l vezi zâmbind larg ÅŸi invitându-te la un vin demisec roÅŸu. Sau orice băutură te va ajuta să uiÅ£i de necaz, fireÅŸte!

AÅŸa ar putea un pesimist să devină un optimist după câteva sticle de vin. Sau de bere, că tot e aliment pentru unii…

Sau ştii tu vreo altă soluţie? Una care nu implică distrugerea ficatului şi a organelor vitale în procesarea hrănii?