Despre aşa zisul război blogări vs. jurnalişti din Oradea

ÃŽn primul rând, nu e vorba de vreo luptă între cele două tabere. N-a fost ÅŸi, sper!, nu va fi vreodată. Nu pot spune că blogării sunt mai buni, mai deÅŸtepÅ£i, mai frumoÅŸi sau mai obiectivi decât jurnaliÅŸtii. Dar nici jurnaliÅŸtii nu pot fi încadraÅ£i, nu toÅ£i, la categoria “oameni de presă” obiectivi ÅŸi nici nu pot susÅ£ine că ar fi “câinele de pază al societăţii”. Rolul ăsta s-a pierdut în momentul în care presa, mass-media s-a transformat într-o afacere profitabilă. O afacere unde contează mai mult să ai contract de publicitate cu firmele, decât să scrii obiectiv despre acestea, un business unde e important să primeÅŸti informaÅ£ii despre concurenÅ£a unei firme pentru a le publica, pentru o anumită sumă, evident!

Cele două tabere se completează sau, mă rog, aşa ar trebui să funcţioneze. Fiecare tabără se supune unor reguli specifice. Dar la baza ambelor tabere se află bunul simţ. Cel puţin teoretic. Pentru că practic, bunul simţ lipseşte adeseori atât de la blogări, cât şi de la jurnalişti. La fel se întâmplă şi-n cazul responsabilităţii. Probabil ar fi mai bună relaţia dintre cele două tabere dacă fiecare ar renunţa la orgoliile stupide şi-ar lăsa nasul mai jos. Calitatea ta, ca blogăr sau jurnalist, se evidenţiază prin munca ta, nu în aroganţa de care dai dovadă în conferinţe sau discuţii.

Tot tărăboiul din Oradea a pornit de la o conferinţă de presă la Festivalul de Teatru Scurt unde o anumită jurnalistă de la un mare cotidian orădean i-a reproÅŸat directorului instituÅ£iei că ea nu scrie despre festival pe “10 milioane de lei salariu ÅŸi doar pentru o singură acreditare”. Cum adică nu poate merge pe gratis la teatru cu soÅ£ul? “Dacă vrea X coleg să meargă la teatru cu logodnica lui, ce face? PlăteÅŸte bilet?”, “Am colegi care n-au ce pune pe masă la copil ÅŸi vrei să plătească biletul la teatru?”. “VeÅ£i vedea, cum ne-aÅ£i dat voi acreditări, aÅŸa se va ÅŸi scrie, nu o zic eu, vă transmit doar ce-au spus colegii mei din redacÅ£ie”. Sunt cuvintele jurnalistei, au fost 5 oameni de faţă când doamna a răbufnit în felul ăsta în faÅ£a directorului instituÅ£iei. E aberant să pui problema în felul ăsta! De la asta au pornit toate discuÅ£iile! Când am precizat că presa nu primeÅŸte totul gratis, s-a dezlănÅ£uit iadul.

Io zic aÅŸa:

• Dacă ai nemulÅ£umiri legate de salariu, te adresezi ÅŸefului tău, nu unui director de instituÅ£ie publică;
• ÃŽn toate ţările civilizate ÅŸi la festivalurile civilizate, presa primeÅŸte un număr limitat de acreditări. AÅŸa se elimină sălile supra-aglomerate cu jurnaliÅŸti+rude care se înghesuie la spectacole, care profită de legitimaÅ£ia de presă pentru a vedea o piesă ori un concert pe gratis. Åži nu, jurnaliÅŸtii sportivi nu primesc acreditări la festivale de teatru, iar cei de cultură nu primesc acreditări la meciuri de fotbal, tenis etc.

Luând în considerare cele precizate mai sus, eu nu am vreo problemă cu presa din Oradea. Că taxez greşelile de fiecare dată când le văd, e partea a doua. Le taxez şi la blogări (întreabă-l numai pe Laurenţiu cât pot fi de nesuferită când mă roagă să-i corectez textele), deşi în tabăra asta nu există un editor care să verifice un text înainte de publicare, cum e-n presă.

ÃŽnchei, că mi-e teamă că mă întind prea mult cu scrisul ÅŸi e târziu, mâine e o altă zi de muncă (deÅŸi, când vei citi acest text e posibil să fie zi, depinde când îl programez să apară). Nicio tabără nu e fără cusur! Sunt blogări buni ÅŸi obiectivi care ÅŸtiu cât de important e să ai credibilitate, sunt jurnaliÅŸti excelenÅ£i care ÅŸtiu meserie ÅŸi nu-ÅŸi bat capul cu prostii de genul: “lucrez pe 10 milioane, nu scriu despre asta pentru că nu am alte beneficii personale”, dar sunt ÅŸi lichele (repet, de ambele părÅ£i) care profită de o anumită poziÅ£ie, titulatură, pentru a obÅ£ine diverse bunuri sau bani!

Nimeni nu încearcă să fure meseria celuilalt! Terminaţi odată cu aroganţele şi cu prostiile! Fiecare tabără are un anumit public şi-un anumit specific!