Dacă tot a fost premiat cu un Nobel pentru Literatură, mi-am zis că trebuie să citesc o carte bună de Gabiel Garcia Marquez. Nu de alta, dar Povestea Târfelor Mele Triste nu m-a impresionat câtuşi de puţin.
Ambele cărţi ajung să descrie iubirea la o vârstă atât de înaintată, încât n-ai crede că o persoană de 70 sau 90 de ani ar mai putea experimenta iubirea după o viaţă plină de aventuri.
Fermina Daza şi Florentino Ariza sunt personajele principale, iubirea dintre cei doi fiind folosită ca o ramă pentru a descrie aventurile celorlalte personaje care fie mor, fie îşi pierd din importanţă. Sunt doar doi tineri nebuni care se îndrăgostesc prin intermediul scrisorilor. Florentino avea darul de a scrie atât de frumos (cel puţin aşa ne este descris de autor), încât reuşea să cucerească femeile în ciuda aspectului său: era slut. Cum ar veni, peniţa şi vorba reuşesc să învingă muşchii şi ochii frumoşi.
Deşi cei doi tineri nu reuşesc să-şi împlinească iubirea, întâi din pricina tatălui Ferminei care avea alte planuri pentru fata sa frumoasă, apoi ea îşi dă seama că el nu e bărbatul pe care şi l-ar dori de soţ, viaţa le dă şansa să cunoască fericirea. Fermina se mărită cu cel mai râvnit burlac, doctorul Juvenal Urbino, iar Florentino devine un bărbat al femeilor, însă niciodată uitând-o pe Fermina, ba din contră, tot ce face, e pentru a o recăpăta pe ea, iubirea vieţii sale. Şi reuşeşte să o recucerească 53 de ani mai târziu, după ce soţul Ferminei moare într-un mod stupid. Iubirea dintre cei doi se reaprinde, însă nu e felul acela de dragoste nebună şi explozivă, ci e o nevoie comună de a-şi alunga singurătatea şi de a nu rămâne singuri înainte de a muri.
Mă rog, nu m-am putut identifica deloc cu Fermina cea îndrăgostită de Florentino pentru că nu-s adepta cuvintelor siropoase, a romantismului exagerat, a bărbatului care devine cârpă în faţa femeii. Mai degrabă m-am regăsit în Fermina soţie de doctor, iubita unui om raţional şi practic. Florentino mi se pare prea moale, prea visător, prea instabil. Poate de aceea m-am regăsit mai mult în Fermina cea care se bucură de stabilitatea unei căsnicii alături de doctorul Urbino, în defavoarea Ferminei nesigure pe ea, a fetei care nu ştie exact ce vrea.
Cartea mi-a plăcut până în momentul când apare în peisaj o puştoaică de 14 ani care ajunge amanta lui Florentino. N-ar fi fost vreo problemă, dar el are 70 de ani când ea intră în scenă. Iar iubirea dintre un moş de 70 cu o fetiţă de 14 ani, mi se pare greţoasă, exagerată chiar.  Probabil ăsta e motivul pentru care nu m-a impresionat nici Povestea Târfelor Mele Triste, deşi apreciez că a rămas la stadiul de dragoste nonsexuală povestea de iubire dintre nonagenar şi puştoaica ce voia să-şi vândă trupul pentru 3 pesos.
Poate sunt doar o persoană cu preconcepţii, dar nu pot înţelege cum un bărbat de 70 sau 90 de ani poate iubi cu o ardoare de nedescris o fetiţă de 13-14 ani.
Per total, cartea Dragostea în vremea holerei e excelentă, în ciuda pasajului cu iubirea incestuoasă (în concepţia mea, evident). E uşor de lecturat, pe alocuri trebuie să acorzi puţină atenţie mai mare întrucât uneori autorul sare de la un plan la altul şi de la o vreme la alta.
O recenzie bună găseşti pe bookblog.
1 thought on “Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez”