O poartă veche de metal, ruginită, e primul lucru pe care-l vezi înainte de a păşi în Palatul Sonnenfeld. Ascunde o clădire impunătoare, frumoasă şi cochetă, în ciuda stării de degradare în care se află. La intrare m-au întâmpinat câţiva tineri îmbrăcaţi în costume negre şi pictaţi pe faţă. Mi-au zâmbit şi m-au invitat să descopăr o gală cum n-am mai văzut în ultimii ani şi cu siguranţă nu în Oradea.
„Bine ai venit!â€, mi-a spus o tânără domniÅŸoară, cochetă ÅŸi zâmbitoare. „Toată clădirea e deschisă, a fost amenajată pentru expoziÅ£iile câtorva artiÅŸtiâ€, mi-a mai spus în timp ce admiram imaginile postate pe pereÅ£ii culoarului ce dă în liftul ce nu mai funcÅ£ionează. Nu are motor. A fost donat unei instituÅ£ii publice. Steaguri diverse, prinse printre becuri, ornează puÅ£ul liftului, colorându-l. Imaginile de pe culoar au fost realizate în apartamentele din Palatul Sonnenfeld. Paturi rupte, scaune cu 3 picioare, haine aruncate, dulapuri uzate, tablouri prăfuite, sunt doar câteva dintre lucrurile care au rămas în urma celor ce au locuit, odinioară, în apartamentele palatului.
Un cvartet într-un bar
La etajul 1 se află Moszkva, un local unde n-ai loc în zilele de sfârÅŸit de săptămână. Fetele de la bar abia au timp să-ÅŸi tragă sufletul. „Un cocktail MuzicadeVest ÅŸi-o felie de pită cu unturăâ€, strigă unul dintre clienÅ£i, iar fata din spatele tejghelei scoate rapid ingredientele pentru băutură. ÃŽn timpul ăsta, în sala de spectacole a Moszkvăi, se aud acorduri de vioară. Åži ce frumos sună în decorul decupat dintr-o fotografie a secolului trecut.
Am petrecut 20 de minute minunate în compania cvartetului Intermezzo. Rând pe rând, oamenii intrau, căutau un loc liber şi se lăsau pradă muzicii. Membrii cvartetului nu păreau deranjaţi de traficul din sală.
Am lăsat muzica clasică în urmă şi-am urcat un alt etaj. Pentru prima dată de când intru în clădire, am voie să văd ce e mai sus. Şi zău că nu mi-a părut rău. Într-o încăpere am văzut o expoziţie de icoane, frumos făurite, sculptate şi pictate. Într-un colţ de cameră se proiectau documentare despre români şi viaţa românilor, iar pe coridorul dintre camere pictorii locali şi-au scos lucrările în văzul publicului. Interesante, abstracte, întunecate sau pur şi simplu realiste.
Cozmin Sime
Pe când urcam la următorul etaj, auzeam vocea unui bariton. Atât de plăcută, atât de fascinantă. E Cozmin Sime, un bariton tânăr care a reuşit să adune orădeni de diferite vârste la un scurt spectacol de muzică de operă. Un om atât de carismatic, de vesel şi de optimist cum rar am mai văzut.
„Numele meu e Cozmin Sime, Cozmin cu Z pentru că tatăl meu i-a spus celui de la înregistrarea copiilor că sunt fiul zmeului sau fiul zeilorâ€, glumeÅŸte artistul. A studiat în Oradea canto ÅŸi pian, apoi ÅŸi-a continuat studiile de canto în Cluj. A participat la peste 20 de concursuri naÅ£ionale ÅŸi internaÅ£ionale, iar în perioada următoare va fi aplaudat ÅŸi apreciat de belgieni.
Într-o sală alăturată timpul era măsurat cu zeci de ceasuri din diverse perioade ale evoluţiei societăţii româneşti: ceasul cu cuc de pe vremea bunicii, ceasul aurit din anii 90, până la ceasurile moderne în formă de broască sau minimaliste.
Am uitat cum a trecut vremea, aşa că după vreo 2 ore, timp în care l-am ascultat, fascinată, pe Cozmin, am plecat să explorez şi restul clădirii. La etajul superior, într-o cămăruţă cu o fereastră spartă şi uzată, am găsit indicatorul Spre Paradis.
Am ratat apusul, ascultându-l pe Cozmin, dar ÅŸi mâine e o zi. Interesant sau ba, dar pentru a ajunge-n Paradis, trebuie să treci pe la departamentul de Marketing ÅŸi Contabilitate, o încăpere mică, unde lumina naturală ajunge doar dacă e posibil să o cari cu un sac…
Orădeni de toate vârstele au păşit în camerele palatului Sonnenfeld, curioşi fiind de moştenirea lăsată de cei care odinioară erau locatari de vază ai oraşului.
Pentru 5 lei am păşit într-o altă lume, una pe care nu credeam că am să o văd vreodată în Oradea! Mergeţi la Gala Traficantului de Cultură Internaţional, sigur veţi găsi ceva de admirat.
p.s: Ioana a cântat alături de Cozmin La vie en rose. Frumos! A mai scris şi Cipri, care a fost foarte încântat de eveniment!
2 thoughts on “Gala Traficantului de Cultură InternaÅ£ional 2011 în Oradea”