Nu ÅŸtiu de voi, dar în copilărie părinÅ£ii mei nu prea erau adepÅ£ii micului dejun dulce. Când eram prunci de grădiniţă, motivau cu eternul pretext: „să nu facă pruncul viermiÅŸoriâ€. Odinioară, la Å£ară (poate încă ÅŸi acum, cine ÅŸtie?!) se spunea că dulciurile duc la apariÅ£ia acestor paraziÅ£i. Cam la fel cum ne ameninÅ£a bunica atunci când beam multă apă: „ai să faci broaÅŸte-n burtă!â€.
De câţiva ani, micul meu dejun e aÅŸa cum îl poftesc: fie o omletă delicioasă, fie chiflă cu măsline, roÅŸii ÅŸi brânză, cereale cu lapte, fructe uscate sau … lubeniţă! (sau lebeniţă, cum îi zice în Ardeal)
Mmmm, nimic nu se compară cu o felie rece şi dulce de lubeniţă. Iar dacă mai adaugi la combinaţie şi nişte porumb fiert, sărat bine, gata, poftele copilăriei sunt satisfăcute.
Bună dimineaÅ£a 🙂
Sper să nu-È›i citească postarea nevastă-mea, că atunci 100% am să fiu trimis în piață să cumpăr lebeniță. 🙁
Bunicul meu îmi făcea în fiecare dimineaţă când eram la Å£ară, gris cu lapte. Mie îmi plăcea cu cocoloaÅŸe, însă nu ÅŸtiu dacă îl făcea aÅŸa dinadins, sau nu ÅŸtia să îl facă altfel 🙂
Si mie imi place grsul cu lapte, insa nu asa de mult ca si orezul cu lapte… MMMmmm… Il ador! mai ales dimineata, rece, cu un strop doua de gem de coacaze sau ribisel… incomparabil de bun!
Deci nu mi-a venit sa cred cand am vazut poza. Asta mananc si eu aproape in fiecare dimineata, de ceva vreme. E foarte bun!!!