pisica_spioneaza

Monstrul din apartament

Din când în când, de obicei când rămân singură acasă, aud tot felul de zgomote ciudate. În coridor. Sunt sunete grave, sacadate, ritmice, de parcă o vietate mitică ar pândi din umbră. Ca-n basmele şi filmele americane. Apoi, pentru 2-3 minute e din nou linişte. De parcă fiinţa care le produce ar conştientiza că am auzit-o şi încearcă să mă păcălească.

Se lasă liniştea! E întuneric în casă, doar plăpânda flacără a lumânării din cubul de sare mai îndrăzneşte să sfideze bezna.

Dintr-o dată zgomotele revin. Se aud mai aproape, lângă patul meu. Mi-e frică să cobor. „Ce bine că am şosetele de lână în picioare”, suspină o voce în mintea-mi. „Da, de parcă şosetele alea te-ar putea proteja de o bestie”, altă voce din cap se răsteşte.

În dormitorul întunecat, zgomotul se intensifică. Bestia e tot mai aproape de mine. Ce să fac?! Să fug? Dacă mă prinde din urmă şi mă sfâşie? Dacă mă pândeşte de ore întregi, aşteptând momentul ideal, speriindu-mă şi îngrozindu-mă cu acele sunete atât de grave, atât de … înspăimântătoare?!

Sentimentul de groază se amplifică la vederea a două luminiţe verzi. Îmi dau jos şosetele de lână, în speranţa că poate voi reuşi să lovesc monstrul. De parcă o bucată de lână ar putea să aibă vreun efect asupra unei vietăţi care a sădit spaimă şi frică în sufletu-mi.

Dintr-o dată simt ceva rece, umed şi fin cum îmi atinge degetul de la picioare. Tresar! Mă ascund rapid sub plapumă. Zgomotul revine. E tot mai aproape de mine!

Când credeam că va trebui să renunţ şi la cealaltă şosetă, un glas duios şi cunoscut îmi spulberă spaima: Miauuu! Mau-mauuu! Aaah, mâţă!

Mi se aşază pe piept şi toarce, fericită că m-a găsit. Nu ştiu ce sau cine era monstrul rece, umed şi fin, care scoate zgomote înfricoşătoare. Dar mă bucur că am găsit pisica!

pisica_spioneaza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.