Pentru cei care nu ştiu prea multe despre animalele de companie, pisici în particular, musai să precizez că felinele comunică prin mirosuri şi limbaj non-verbal. Doar cu oamenii comunică prin mieunături. Asta ca să înţelegi mai bine ce voi povesti în următoarele paragrafe. TheMitsi mă recunoaşte după voce, înfăţişare şi miros. Totuşi, de fiecare dată când îmi schimb parfumul, se apropie cu grijă de mine. Nu-mi recunoaşte mirosul, deşi ştie că e vocea şi figura mea.
Astă vară, la fabrica Farmec pe care-am vizitat-o în cadrul ClujBrands Tour, mi-am făcut un parfum care-mi place tare mult. Nu e foarte puternic ÅŸi conÅ£ine esenţă de mosc. Nu-mi plac parfumurile dulci sau prea tari (mi se pare mai senzuală o femeie care poartă un parfum care se simte atunci când o îmbrăţiÅŸezi).Â
După 1 lună, timp în care a stat închis ermetic în sticluţă, am început să-l folosesc. Mmm, pe cât de mult mi-a plăcut mie parfumul, pe atât de mult i-a displăcut mâţei! Prima reacţie a pisicii: cââhhh! A hâsâit şi-a fugit! S-a ascuns într-o cutie şi a ieşit abia după ce-am momit-o cu o gustare.
De atunci, de fiecare dată când aduc acasă parfumuri sau soluţii cu mirosuri puternice (pentru ea, având în vedere că aproape-şi bagă nasul în sticle, e foarte tare orice miros), e precaută şi se apropie cu grijă de ţintă.
Nu la fel, însă, procedează în cazul băuturilor alcoolice. Cred că soarta a făcut o glumă ÅŸi ne-a pus în cale o pisică … alcoolică! De fiecare dată când LaurenÅ£iu deschide o sticlă cu vin, bere sau ÅŸampanie, mâţa începe să miorlăie ca o disperată. Ca un narcotic în sevraj care vede drogul pe tava asistentei, la dezintoxicare. Nu-i dăm alcool, dar uneori mai nimereÅŸte să lingă sticlele goale.
Acum câteva luni, după ce-am sărbătorit toată noaptea cu şampanie, am lăsat sticla aproape goală în cameră, pe jos. Uşa închisă, pisica se juca prin coridor. De îndată ce-am intrat în cameră, mâţa ţuşti! la sticla cu şampanie şi, până să apucăm să reacţionăm, i-a şi dat 2-3 limbi.
Zilele trecute, istoria se repetă. No, ce să-i fac?! Parfumurile nu-i plac, dar alcoolul o atrage ca un magnet! Ptiii, drăcie!
O prietenă are o pisică de care trebuie să ferească orice cană de cafea sau ness. 😆
Şi Mitsi miroase orice cană, dar dacă simte că-i cafea n-are treabă, nu-şi bagă botul. Nici cu ceaiul negru n-are treabă. În schimb, îi place să lingă pliculeţele de ceai de fructe după ce le scot din cană. Vara, când stau mai mult prin balcon, las ceaşca cu cafea pe jos şi mâţa n-are treabă. Miroase de la distanţă şi pleacă scuturându-şi lăbuţa, nemulţumită că nu-i ceva pe placul ei :)))
Dude, mâţa sigur e progenitura lui LaurenÅ£iu, altfel nu-mi explic. 😛
Ahm, nu sună prea bine expresia ta.
(dexonline: PROGENITÚRÄ‚, progenituri, s. f. Vlăstar, urmaÈ™, odraslă; pui de animal. – Din fr. progéniture.) 😀
Mitsi the drojdier cat 🙂
:)))))