multumesc

Reflexul de a mulţumi

Recent am observat că am reflexul de a mulţumi oricui pentru orice mic ajutor. Dacă ospătarul îmi aduce sucul la masă, îi mulţumesc. Dacă mă întreabă cum mi s-a părut mâncarea, nu uit să-i spun „merci” după ce-mi exprim părerea.

Am realizat că acest obicei de a mulţumi mi-a intrat atât de bine în rutină, încât într-o seară, în baia de la Hotel Ramada, i-am mulţumit aparatului de săpun pentru că mi-a pus săpun lichid în mână înainte să apuc să fac ceva.

Pur şi simplu, din reflex, am spus „mulţumesc!” unui aparat! Abia după vreo 2 minute am realizat cât de ciudat a fost…

Ştii ce e totuşi interesant? Că de puţine ori am avut parte de o servire groaznică, pesemne acel „mulţumesc!”, împreună cu un zâmbet, chiar funcţionează.

Poate că oamenii ar fi mai fericiţi şi mai puţin acri dacă ar proceda la fel. Zic şi io!

multumesc

 

5 thoughts on “Reflexul de a mulţumi

  1. Bloooo

    Eu am ajuns sa multumesc si celor ce imi dau pliante pe strada, deci mi se pare normal. Dar e trist ca in tara noastra minunata reflexul asta lipseste adesea.

    Reply
  2. cătălin

    Și eu fac mereu asta. Dar chiar mereu. Inclusiv ospătarului.
    Și pardon. Chiar dacă întră cineva în mine, tot eu spun pardon. Și deloc sarcastic.

    Reply
  3. Little Box

    Ecat se paote de firesc acest lucru.
    Adica eu cred ca omul a fost creat cu acea capacitate de a fi fericit atunci cand multumeste ceva.
    Si eu am sindromul acesta, dar niciodata nu am intrat in bucluc din cauza lui… deci nu ma deranjeaza 😀

    Sa ai o zi minunata! 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.