E vechi, sigur are mai mulÈ›i ani decât mine È™i a văzut sute de imagini – diapozitive. A venit la pachet cu mult prea multe fotografii de propagandă comunistă, că aÈ™a era … moda! Aparatul ăsta – diascopul – e Made in the URSS È™i după 3 decenii de când a ieÈ™it pe uÈ™a fabricii, împachetat într-o cutie groasă, încă mai funcÈ›ionează. Diapozitivele sunt, majoritatea, din 1976, din colecÈ›ia „Copilărie fericităâ€. Lista de imagini cuprinde diverse vizite de-ale tovarășilor Elena È™i Nicolae CeauÈ™escu în È™coli, evenimente la P.C.R, diafilme care înfățiÈ™ează conduita în societate etc. Nu lipseÈ™te nici seria de imagini cu … MoÈ™ Gerilă! :))
Diafilmele cu poveÈ™ti au fost rulate de sute de ori. Uneori ne făcea mami pancove umplute cu gem de prune È™i ne adunam aproape toÈ›i copiii de pe scară È™i ne uitam la poveÈ™ti. ÃŽnsă fotografiile cu tovarășii abia au fost văzute o dată. Cel puÈ›in în ceea ce mă priveÈ™te. Nu-mi plăcea să privesc niÈ™te imagini cu necunoscuÈ›i, mă plictiseam È™i adormeam. Am copilărit în anii ’90, È™i deÈ™i sunt născută imediat după jumătatea anilor ’80 nu-mi amintesc detalii despre cum arătau cei dintâi cizmari ai țării.
În copilărie, când se strica televizorul (și dihania neagră, care-mi electriza părul când o ștergeam de praf, se strica tot la câteva luni!), diascopul îl înlocuia destul de bine. Așa am ajuns să cunosc povestea lui Cuore și am învățat povestea punguței cu 2 bani, încă dinainte de a învăța să citesc. Am avut multe diafilme în rusă pe care ni le mai traducea mami când avea timp.
Apoi am descoperit poveștile radio. La început ascultam poveștile de la Radio România, apoi odată cu apariția postului de radio local, ajunsesem să îndrăgesc vocea caldă a doamnei care spunea poveștile. Nu mai știu cum o cheamă, cine era, dar aș recunoaște acea voce și azi, dacă aș auzi-o. Probabil din același motiv ador să ascult audiobook-uri, chiar dacă nu-s în limba română.
Vă mai amintiți de diafilme?
Eu imi mai amintesc, si cred ca mai am acasa si diafilme, dar diascopul s-a stricat, sau mai bine zis s-a ars becul si nu gasesc nicaieri 🙁
Avand 23 de ani eram mica cand inca mai erau la moda, asadar imi aduc aminte vag de ele. Dar tin minte ca aveam. Mama le tinea in cutii si mereu ne uitam prin ele cand aveam timp :).
sa ma anunti cand vrei sa-l donezi!
odorul de 4 ani se va bucura de el, la fel si copiii de la pregatitoare! 😀
(am avut si noi, insa in ianuarie 1990 verisorii mei emigrau in Australia, asa ca mama a considerat ca diafilmele si aparatul de redare ar putea fi un cadou frumos pentru ei. am aflat apoi ca nu le-au putut lua in bagajul de mana, nici in cel de cala, iar copilul vreunui vames s-a bucurat de diafilmele noastre cumparate din micile economii de la librarie. ce-mi mai placeau fabulele pe pereti! sau El-Zorab! de fiecare data plangeam de mila bietului cal! de atunci am aflat ce inseamna egoism! 😀
trebuia sa fiu egoista, sa fac o criza de tantrum si poate diafilmele mele ar fi fost admirate de piticot cum