Ce face o pisică în apartament?

Azi dimineață, pe la 3, m-am trezit simțindu-mi picioarele amorțite. De 2 zile am o ușoară febră musculară la gambe așa că îmi amorțesc picioarele când dorm într-o singură poziție o vreme îndelungată. Am încercat să schimb poziția corpului. Dar n-am reuşit. Picioarele parcă mi-erau prinse într-un costum de plumb și, orice aș fi făcut, nu le puteam ridica sau mișca. Somnoroasă și aiurită fiind, i-am sugerat orădeanului să se dea la o parte, crezând că a adormit cumva pe picioarele mele (!?!). El, și mai surprins: cum să adoarmă pe mine? (fiind slabă, mi se simt cam toate oasele și nu-i plăcut să dormi pe cineva slăbănog). Am mai făcut o încercare în a-mi ridica picioarele pentru a schimba poziția trupului. Din nou, n-am reușit.

Într-un final, am deschis ochii și-am ridicat capul de pe pernă. Pe picioarele mele, deasupra plapumei, dormea mâța. Care mâță are vreo 5 kile jumate, poate mai mult. Evident că pisica n-a vrut să-și miște posterioru-i preţios de pe picioarele mele nici după ce-am trezit-o. S-a uitat la mine cu ochii întredeschiși, a căscat bine, apoi şi-a aşezat tacticos căpşorul la loc, pe lăbuţe-i pufoase. Da, ai ghicit, tot pe picioarele mele. Ştiu că nu-i place s-o zgâlțâi când doarme (cui îi place?!), aşa că, folosind ultima fărâmă de energie rămasă în picioare, am mişcat cât am putut de mult ciolanele înţepenite şi pisica a fost convinsă să plece din dormitor spre al său culcuș.

pisica casca gura mare

Interesant e că ea mereu adoarme în baie, în culcușul ei sau se lungește prin coridor când e prea cald. Dar a descoperit ceva: după ce adormim amândoi vine să ne verifice și apoi adoarme pe picioarele mele. Întotdeauna pe picioare, niciodată altundeva! Și întotdeauna pe mine. Partea bună e că iarna e un calorifer excelent!

pisica doarme sub masa

În altă ordine de idei, a reînceput sezonul nunților. Îngrozitoare nunțile astea la bloc. Nu mă deranjează muzicanții, nici măcar băbuţele care chiuie și iuiuie, dar mă deranjează claxoanele nuntașilor. Care-i logica în a sta în parcare pentru a claxona 5 minute neîntrerupte? Mai ales când unii nuntaşi fac asta în curţile blocurilor, unde ecou. TheMitsi, care dormea dusă până la auzul claxoanelor, s-a băgat cu capul sub pătură și a ieșit abia după ce-a încetat gălăgia. Uneori fuge și se ascunde prin coridor, pe sub covor, sau se bagă sub măsuța pentru laptop, în timp ce lucrez și toarce de speriată ce e.

pisica pazeste somnul

TheMitsi e cat troll! Acum vreo 2 săptămâni ieșise vecina de la parter să sape grădina din fața balconului ei. Și, în bunul stil pisicesc, Mitsi stătea la geam și miorlăia din când în când. Ba la o gâză, ba la o vrabie ori certa vreun porumbel. Vecina, crezând că s-a întors pisica neagră care-și făcea veacul prin jurul blocului, o căuta prin tufe, strigând pisica pierdută. De fiecare dată când vecina se reapuca de smuls buruieni din grădină, reîncepea TheMitsi să miorlăie. Vecina lăsa buruienile și iar căuta pisica neagră. Și tot așa vreo 10 minute până s-a săturat vecina de căutat mâţe prin tufe.

pisica da din coada

Un lucru interesant È™i haios e că TheMitsi nu iese din cameră dacă-i spun „IeÈ™i afară!” ci numai dacă-i spun „IeÈ™i!” ori “Afară!”. Știe că la auzul cuvintelor „Afară!” È™i „IeÈ™i!,” spuse în ordinea asta, trebuie să iasă din bucătărie, dar dacă-i spun „IeÈ™i afară!” nu reacÈ›ionează.

labute de pisica

De la o vreme știe că atunci când cumpărăm câte o sticlă de vin, primește și ea ceva: dopul. E înnebunită după dopul sticlelor de vin. Indiferent de vinul cumpărat, când vede sticla îl urmărește insistent pe orădean până când o deschide. Cu ocazia asta fac apel la toți prietenii băutori de vin: nu aruncați dopurile de plută! Pisica mea le fugărește prin casă și nu mai miaună după atenția noastră. Faceți o faptă bună și donați-le! :))

Și cam atât despre pisică pentru azi.

pisica adulmeca farduri de ochi

5 thoughts on “Ce face o pisică în apartament?

Leave a Reply to Daniel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.