Centrul de agrement și golf Kings Land din Ineu, Bihor

De 1 mai am scos bicicletele la o tură de pietriș și praf taman până-n Ineu. Nu-i departe de Oradea, vreo 15 km să fie?! N-am ajuns la timp pentru a vedea spectacolul cu atelaje și avioane de agrement. Dar tot am văzut caii, atelajele și avioanele care zburau constant prin zonă. Ba chiar am văzut, pentru câteva minute, câteva demonstrații cu niște cai albi frumoși și foarte ascultători. Mi-au plăcut și frizienii, chit că i-am admirat doar de la distanță de data aceasta.

ineu kings land foto trip ineu

Prima dată am auzit de centrul ăsta acum un an, când s-a deschis. Cu mare tam-tam. Țin minte că am citit nenumărate articole prin presa locală despre cât de mari au fost investițiile, câtă atenție la detalii s-a acordat, cât de luxos e clubul etc. Să-ți spun cum mi s-a părut mine, ca simplu client și orădean care a parcurs un drum anevoios până acolo.

Ce mi-a plăcut?

La intrare am plătit un bilet de 15 lei pentru care, nenea de la poartă ne-a spus, primim 3 mici și-o bere. Bun! Că tot eram înfometați după atâta amar de drum, ne-am hotărât să ne bucurăm de mici și de bere ș-apoi să mai vedem ce-o mai fi de văzut într-un astfel de club.

Ajungem la restaurant. Aflăm că pentru a consuma de contravaloarea biletului trebuie să mergem la căsuța de pe lac. Fiind 2 căsuțe  și 2 lacuri, aplicând una din multele legi ale lui Murphy, evident că ne-am îndreptat spre căsuța unde nu se servea mâncare. Într-un final am găsit-o pe cea bună. Păcat că nu sunt indicații, că ar ajuta turiștii dezorientați. Mi-a plăcut căsuța de pe lac, asigură umbră și răcoare. N-am văzut pescari, dar sunt căbănuțe și hidrobiciclete pe marginea lacului care, cel mai probabil, sunt de închiriat.

ineu casuta de pe lac lac si hidrobicicleta la ineu

Am intrat și-n restaurant. Mese curate, spațiu mare și aerisit. Chelneri amabili, servirea a fost rapidă. Toaletele curate, chit că robineții trebuie rotiți invers pentru a funcționa. Un ospătar de pe sală, foarte aranjat, cu batistuță roșie în buzunar, se asigura că toate mesele au pahare curate, că se strânge vesela folosită etc. Mi s-a părut că era tocmai opusul celorlalți chelneri. Prietenii noștri au comandat niște deserturi, delicioase după cum ne-au spus. Deci și mâncarea trebuie să fie bună!

Mi-a plăcut ideea de club unde poți zbura cu un avion de agrement. E o noutate în peisajul bihorean în materie de distracții și aventuri. Pentru amatori există un teren de golf construit la standarde internaționale, dar și un loc pentru polo sau echitație cu frizieni. Frumoșii frizieni!

avion si cai frizieni ineu kings land

Ce nu mi-a plăcut?

Designul restaurantului e cam kitchos. Nu știu cine a decorat localul, dar restaurantul nu m-a impresionat prin design. Mi se pare puțin cam pretențios să pui 2 jilțuri aurite și-o oglindă aurită într-un restaurant al unui club de agrement (n-am poză, din păcate). Unde lumea vine să joace golf, să călărească sau să se dea cu hidrobicicleta. Pentru mine astea sunt contraste care nu se pupă. Dar io nu-s specialist în decoruri, așa că părerea mea despre design n-are o mare importanță.

Cum spuneam mai sus, lipsesc indicațiile. Fiind un club mare, se întinde pe 60 de hectare din câte am citit, consider că n-ar strica niște panouri cu indicații. Unde găsești bilete pentru hidrobiciclete, tarife pentru pescuit, unde găsești echipament pentru golf, unde trebuie să plătești pentru o cursă cu avionul etc. Da, poți întreba la restaurant, dar dacă toți chelnerii sunt ocupați, e mai greu să afli informația de care ai nevoie.

avion ineu

Că la toalete nu există nici prosoape de hârtie, nici aparate de uscat mâinile. Vii de pe terenul de golf, te speli pe mâini È™i … ai vrea să le È™i usuci înainte de a te aÈ™eza la masă. Nema, nu există aÈ™a ceva!

L-am întrebat pe chelner ce tip de înghețată servesc în local (în meniu scrie doar înghețată, în mai multe limbi). Răspunsul lui: „Sunt 3 globuri!”. Chelnerii păreau cam dezorientați, la un moment dat se înghesuiseră 3 la casa de marcat și studiau un bon fiscal tocmai listat. Probabil o parte erau noi, angajați din satele din zonă pentru a face față valului de clienți de 1 mai. Și drept e că s-au mișcat rapid, doar că nu prea aveau habar de meniu. Însă lipsa prosoapelor de hârtie sau a unui aparat de uscat mâinile nu se justifică.

Restul clubului arată bine, iar punctul de atracție îl reprezintă avioanele cu structură ușoară. O cursă costă 100 de lei, parcă. După numărul avioanelor care zburau, sigur au fost destui amatori de sporturi aeronautice.

avion structura usoara ineu

Concluzie

Kings Land e un club unde merită să mergi dacă eÈ™ti fan golf, polo, pescuit sau echitaÈ›ie. Sau dacă te È›in frânele È™i vrei să pedalezi până acolo, drumul e … interesant. Probabil va deveni o atracÈ›ie pentru toÈ›i cei ce vor să-È™i facă nunta în afara oraÈ™ului sau pentru liceenii ce-È™i organizează banchetele. Restaurantul, având 300 de locuri, e perfect pentru petreceri, banchete È™i teambuildinguri. Momentan lipsesc È™ezlongurile pe care te poÈ›i tolăni după ce-ai mâncat bine!

Iar aerul e mult mai curat față de aerul din Oradea, în ciuda uriașelor grămezi de pietriș din zonă. Da, merită să dai o fugă până-n Ineu. Dacă ignori micile detalii pe care le-am observat, clubul poate fi un loc foarte bun de petrecere a timpului liber.

Fotografiile realizate de Laurențiu.

5 thoughts on “Centrul de agrement È™i golf Kings Land din Ineu, Bihor

  • 😛 Abia asteptam sa-l publici.
    Am sa merg cu siguranta la echitatie, golf si de ce nu… sa zbor 🙂
    Bine de stiut ca sunt asemenea locatii aproape de oradeni.

  • ma bucur sa vad ca mergeti cu bicicletele in afara orasului, daca cautati oameni noi mi-ar placea sa incerc o plimbare cu voi 🙂 .. eu merg mereu in paleu

    • Paleu nu servesc, încă mi-e frică de curbe abrupte. De asta am È™i ales ruta Ineu, că drumul e drept, cu mici denivelări. Exceptând porÈ›iunile cu pietriÈ™, e chiar bun.
      Noi ieșim în weekend, de obicei anunțăm pe Facebook sau Twitter când mergem. Te anunț.

  • super, abia astept 🙂 .. si mie mi-a fost frica la inceput in paleu, dar te obisnuiesti cu timpul :). Mai puteti merge pe Cihei si apoi in padurea felix ca o tura lejera

Leave a Reply to ari Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.