ploua in oradea

Mă iubesc ploile!

Am impresia că cineva, acolo sus, dacă o exista vreo zeitate, mă urăște nespus de mult. Sau poate mă iubește cu atât patos încât aliniază planetele și norii astfel încât prea des ajung acasă cu hainele leoarcă. Poate vrea să mă fac mare și mândră, că poate s-o fi săturat să tot aștepte să cresc în ritmul meu. Nuuu, nu se poate să înceapă ploaia atunci când sunt în tramvai sau când am unde să mă adăpostesc. E musai să înceapă ploaia atunci când n-am umbrelă și-s pe stradă.

Ce-i drept, parțial e și vina mea, pentru că nu am vreo umbrelă. Și dacă aș avea, mi-ar fi prea lene s-o car după mine. Sau aș uita-o pe undeva. Și, dacă mai era vreo urmă de îndoială, în 90% din cazuri mă prinde ploaia când sunt îmbrăcată în alb sau în ceva subțire. Măcar de-aș avea sânii mari, să am ce arăta… Dar să-ți povestesc, să nu zici că-s complet nebună de legat!

Furtuna și intersecția buclucașă!


ploua in oradea

Acum vreo 4 ani a fost o furtună, probabil cea mai îngrozitoare furtună din Oradea din ultimii 20 de ani. A plouat atât de mult și atât de rapid, încât în vreo 10 minute s-au inundat multe străzi orădene. Canalizarea n-a făcut față debitului de apă. Ieșisem de la serviciu. Conform regulilor lui Murphy – mai exacte decât ceasul din Turnul Primăriei -, purtam un tricou alb.

Cine-ar fi știut, dimineața la 8 când am plecat de acasă, că la ora 6 seara se va porni potopul peste oraș?! Am plecat de la serviciu mai devreme cu vreo 15 minute, timp suficient cât să ajung acasă înainte de a începe ploaia. Pe naiba! Pe când eram la vreo 5 minute de casă, a început să toarne cu găleata.

Ploua atât de tare încât nu vedeam la 2 metri în față (e „metrii” pentru cei ce n-au luat examenul de bacalaureat). Așa că am fugit rapid sub un balcon. Și-am stat și-am așteptat. 5 minute. 10 minute. 20 de minute. Mă, dar ploaia asta n-are de gând să înceteze azi?!, mi-am zis speriată de ideea de a sta cu tricoul ud pe mine.

Între timp, un nene de vreo 60 de ani, la bustul gol, cu o pereche de bermude de camuflaj și-o beretă care-i ascundea părul cărunt mergea liniștit prin ploaie. S-a uitat la mine, mi-a zâmbit și-a plecat mai departe. Cred că toată viața și-a dorit să se plimbe la bustul gol pe o asemenea ploaie torențială.

Când am văzut că apa țâșnea din canale și că ajunsese peste nivelul trotuarului, m-am panicat și-am luat-o la fugă spre casă. Sunt doar vreo 5 minute, mi-am zis alergând disperată prin ploaia torențială, ajung acasă până nu se inundă tot Rogeriusul.

Am ajuns într-o intersecție, pe Transilvaniei. Pentru că apa îmi depășise nivelul gleznelor, n-am observat când coborâsem de pe trotuar și eram în stradă, în intersecție. Eu și un puști de vreo 15 ani. Amândoi ne pierduserăm papucii prin apă. Dă-i și caută papucii, aleargă pe stradă să-i prinzi, treci pe trotuar să-i încalți. Măcar ai mei balerini pluteau la suprafață …

Un șofer de taxi oprise mașina în mijlocul șoselei și pufnise în râs când ne văzuse țopăind prin apa ce curgea pe străzi ca un pârâu umflat. A așteptat să ne încălțăm și să trecem strada apoi a plecat în cursa lui.

Nu știu câți litri de apă am stors de pe haine, dar știu că nici măcar un centimetru de pe corp nu era uscat. Bine că a fost vară și apa n-a fost chiar atât de rece…

Între timp m-a prins ploaia pe bicicletă, m-a prins ploaia în afara orașului, m-a prins ploaia în cort la Bratca de 1 mai, când am ieșit la plimbare pe malul Crișului, când am ieșit din supermarket cu plasa plină de cumpărături, când am ieșit din restaurant îndreptându-mă spre casă, când eram în drum spre un client etc. Norii plângăcioși m-au urmărit din Oradea până-n Timișoara și apoi iarăși până-n Oradea.

Of, de atâtea ori m-a prins ploaia și io tot nu mă învăț minte să-mi cumpăr o amărâtă de umbrelă! Bine că nu mă „iubesc” incendiile sau cutremurele.

3 thoughts on “Mă iubesc ploile!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.