Ne-am cunoscut într-o zi senină de marți. Eram grăbită să ajung la o întâlnire, ea stătea singură în magazin. Cred că mă aștepta. Știa că ne vom întâlni, dar de unde? Sigur nu mi-a citit blogul! Ignorată de celelalte, mi-a lăsat impresia că vrea să fie salvată. Că vrea să-și trăiască viața. Că e dornică de călătorii matinale și că n-o deranjează dacă sunt nițel mai brutală cu ea.
Ne-am împrietenit din prima clipă. Eu, fricoasă, ea curajoasă și sigură pe ea. De fapt, sigură pe frânele sale. Am numit-o „Puicuțăăă†(musai cu 3 ă) pentru că-i bună. Și drăguță. Și sexoasă. Sau, mă rog, o fi sexoasă între alte biciclete. Face parte din familia Neuzer, e o Mistral Lady 18.
Puicuțăăă e prima mea bicicletă! Pegasul maică-mii, țoacla pe care am învățat să pedalez la vreo 10 ani, probabil zace în ceva uscătorie, printre alte fierotanii. De 2 zile o pedalez din greu pe Puicuțăăă. Dar tot traversez strada pe lângă biclă, mai ales dacă nu-s semafoare sau dacă bordura e prea înaltă. Dacă ar exista buline galbene pentru bicicliști, sigur ar trebui să port una. Încă mai fac prostia de a sări de pe bicicletă după ce frânez brusc.
De ce mi-am cumpărat bicicletă la 25 de ani? Pentru că-i musai să ies din zona mea de confort! M-am obișnuit să evit temerile, să ocolesc momentele care-mi pun la încercare rezistența fizică. Și vreau să schimb asta. Pe de altă parte vreau să-mi întăresc musculatura. Fizioterapeuta mi-a spus că am dureri de spate pentru că nu fac mișcare, iar mușchii sunt neantrenați. Mersul pe jos nu e suficient.
Laurențiu mi-a pus normă la biciclit: în toamnă va trebui să ajung de acasă până în Lords în doar 7 minute. Eu sper să fac niște craci de zeiță și-un fund de fotomodeală. Dar dacă el vrea să ajung rapid la bere, e bine! I can handle that, cum ar zice americanul!
Spor la pedalat! Faptul ca traversezi strada, pe zebra, pe langa bicicleta e un lucru bun si, in plus, asa prevede legislatia. Exceptie face zona cu zebra pentru biciclisti, dar asta lipseste pe la noi.
Eu m-as apuca de motociclit, da’ n-am curaju’ (inca) sa m-apuc de scoala. 🙁
P.S.: Hello „Puicuțăăăâ€! 😛
Sunt câteva locuri cu treceri pentru bicicliști. Din fericire, multe borduri sunt cu rampe, mai ales la trecerile de pietoni, așa că e mai ușor de trecut pe bicicletă, dacă e verde pentru pietoni.
Merci! 🙂
UUUU!!!! 🙂
Happy cycling !
Hello “PUICUŢĂĂĂ” 😀
Merci! 🙂
Super tare. S-o călărești sănătoasă !!!
Să fie! 🙂
S-o folosesti sanatoasa si La Multi Ani pentru azi 🙂
Merci!
Mi-am cumparat si eu bicicleta sa mai las masina in parcare, dar la a 3-a iesire deja m-a oprit politia ca merg cu ea pe trotuar si cica imi da amenda daca ma mai prinde :)). Pai daca ma duc pe marginea drumului, asa cum spun ei, cred ca pana acasa intra doi, trei dobitoci in mine :))
Aaa si l-am intrebat unde e pista de biciclete ca merg pe ea, a spus ca nu este si trebuie sa merg pe drum :)) Ce incurajare sa folosesc bicicleta mi-a dat :)) Totusi eu vreau sa ma plimb cu ea, nu sa pedalez de nebun 🙂
Unde, în Oradea? 🙂 Și eu merg mai mult pe trotuar, mai ales unde-s trotuare late È™i e loc. Mai ales că merg foarte încet. Dacă-i musai să merg pe străzi, aleg străzi lăturalnice pe unde nu prea trec maÈ™ini.
In Rogerius m-a oprit, dar deobicei cand scot bicicleta merg prin tot orasul cu ea.
Hmm, bine de știut. Deci să mă feresc de polițiști! :)))
Sau iti iei vesta pe tine si totul e ok :))
Ah, da, vestă și cască trebuie să-mi cumpăr. Încă n-am.