Sau Sarah’s Key (2007), după titlul original. Această carte e prima scrisă în limba engleză de Tatiana de Rosnay, o scriitoare contemporană care trăieÈ™te în FranÈ›a. Are origini britanice, franÈ›uzeÈ™ti È™i ruseÈ™ti. A scris mai multe nuvele în limba franceză, ale căror succes nu prea a depășit graniÈ›ele francofone. Succesul l-a dobândit cu „Se numea Sarahâ€, o carte care aduce aminte de implicarea poliÈ›iei franceze în deportarea a peste 13,000 de evrei din FranÈ›a în 1942.
Acțiunea cărții se desfășoară pe 2 planuri, până pe la jumătate. Într-un plan aflăm povestea lui Sarah Starzynski, o copilă de doar 10 ani care se regăsește pe lista evreilor pe care poliția franceză trebuia să-i adune și să-i deporteze în lagăre. Autoritățile franceze lucrau cu administratorii de blocuri care întocmeau liste și strângeau oamenii în fiecare noapte. Pentru că părinții lui Sarah nu-i povestiseră despre pericolul ce-i paște, în speță naziștii, deși în Polonia deja făcuseră ravagii, copila nu știe că nu se va mai întoarce în casa în care a crescut. Așa că acceptă să-și închidă într-un dulap secret frățiorul de doar 4 ani, promițându-i că va veni după el în curând.
Având încredere în poliÈ›ia franceză („E poliÈ›ia franceză, nu-s nemÈ›ii, vom fi bine!â€), familia Starzynski ajunge pe un uriaÈ™ stadion alături de sute de alte familii. Nedumerită, copila caută din priviri uniformele nemÈ›ilor, È™tiind că doar aceÈ™tia îi pot face rău. ÃŽn istorie, acest raid care a avut loc în 16-17 iulie 1942 în FranÈ›a, a purtat numele de operaÈ›iunea „Briza de primăvarăâ€. ToÈ›i evreii din Paris au fost adunaÈ›i la Vélodrome d’Hiver. După ce-au stat câteva zile în soare È™i căldură, fără apă sau hrană, oamenii au fost încărcaÈ›i în vagoane pentru transportul animalelor È™i trimiÈ™i în diverse lagăre din jurul Parisului, ulterior fiind deportaÈ›i la Auschwitz.
Astfel de informații sunt cutremurătoare, mai ales atunci când sunt implicați copii. De altfel, autoarea a atins punctul sensibil al audiențe: ororile comise asupra copiilor evrei în acele vremuri! Sarah se tot întreabă de ce parizienii urăsc evreii, cum și-au dat seama că ar fi evrei, de ce vor să le facă rău etc. Întrebările inocente ale unui copil de 10 ani care nu înțelege de ce dintr-o dată lumea în care a trăit s-a transformat într-un iad. Ei bine, tocmai întrebările unui copil inocent reușesc să captiveze cititorul și să-i trezească sentimente de revoltă, oricât de familiarizat ar fi cu subiectul Holocaustului.
Al doilea plan prezintă viaÈ›a jurnalistei Julia Jarmond care trebuie să scrie, într-o revistă franÈ›uzească dedicată americanilor din Paris, un material amplu despre cele mai îngrozitoare zile din istoria franceză evreiască. De altfel, în toată cartea autoarea parcă descrie războiul tacit dintre francezi È™i americani d.p.d.v al mentalității, istoriei, comportament, obiceiuri, tradiÈ›ii etc. Un motiv în plus pentru americani să nu fie foarte încântaÈ›i de nuvelă, deÈ™i tot poporul din S.U.A e portretizat mai pozitiv decât cel european. FranÈ›uzii sunt închiÈ™i, închipuiÈ›i, demni, prea domni È™i prea orgolioÈ™i, seducători È™i fermecători (toate stereotipiile pe care le cunoaÈ™tem deja). Prin faptul că locuitorii Parisului nu cunosc semnificaÈ›ia Vel’ d’Hiv, jurnalista îi cataloghează drept ignoranÈ›i, laÈ™i, prea  fricoÈ™i pentru a-È™i accepta trecutul mizerabil, prea nepăsători ca să ia atitudine, mai ales în faÈ›a poliÈ›iei franceze din 1942.
Întregul fir narativ e oleacă hollywood-ian, cu iubiri imposibile și secrete păstrate vreme de 60 de ani, cu oameni obsedați și cu traume greu de depășit. Având în vedere cât de sensibil e subiectul victimelor Holocaustului, nu e de mirare. Nu e ușor să citești despre cruzimile la care au fost supuși niște oameni, indiferent de etnia sau de religia lor. Ce-i drept, Tatiana de Rosnay nu detaliază chiar cu lux de amănunte procesele prin care evreii au fost exterminați, lăsând loc lecțiilor de istorie și informațiilor publice să completeze tabloul morbid.
Autoarea a fost criticată că după jumătatea cărții a pus mai mult accent pe viața jurnalistei Julia, care devine obsedată cu Sarah. Totuși, prefer să citesc despre cum o jurnalistă încearcă să recreeze drumul parcurs de o fetiță de 10 ani care a scăpat dintr-un lagăr, decât detalii despre atrocitățile din acele instituții. Nu explorează întregul impact psihologic pe care acele vremuri tragice l-ar avea asupra cititorului, lucru pe care-l apreciez foarte mult.
Cartea în format e-book am descărcat-o de pe elefant.ro. Pentru cei care n-aveți Kindle, descărcați aplicația Adobe Digital Edition.
Interenta carte,o carte cu un spatiu fizic mai restrans, insa o carte psihologica imi poti recomanda?
Da, „Cum să nu spamezi cu nesimÈ›ire cu saitul tău cu jocuri cu avioane!†de George Anticuntseo. 🙂
M-o dus gandul la Parcul Balcescu (citind recenzia ta la cartea,, Se numea Sarah”).