Spectacolele din Toamna Orădeană 2012

În cam o săptămână începe Toamna Orădeană. Iar programul din acest an e încărcat și divers. Abia aștept să înceapă festivalul pentru câteva spectacole pe care le-am ochit de când s-a anunțat programul. Apropos, dacă veniți din alte orașe special pentru festivalul orădean, poate nu strică să aruncați o privire peste oferta de la Hotel Continentals.

Recomandările mele pentru Toamna Orădeană:

1. Opera per sempre.

Acum 10-15 ani nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să apreciez opera și muzica clasică. Și asta pentru că-n adolescență am ascultat foarte mult rock, grunge, blues, oldies și câte un pic din pop și folk. Ieșeam din cameră când la radio începea emisiunea de jazz și muzică clasică. Sau o ascultam cu volumul redus dacă aveam teme :)) De vreo 5-6 ani, însă, am ajuns să apreciez foarte mult muzica clasică. Să se datoreze faptului că mi-ar fi plăcut să știu să cânt la pian?!

Spectacolul Opera per sempre de la Toamna Orădeană este dirijat de Cristian Sandu și-i va avea alături pe artiștii Olivia Latina Rametta (Italia), Raffaella Battistini (Italia), Daniela Vladescu, Jose Conception (Spania), Alfredo Pascu și Stefan Ignat.

În 1 octombrie, la Teatrul Regina Maria. Biletele s-au pus în vânzare la sediul Casei de Cultură Oradea din Piața Ferdinand nr. 4. Un bilet la acest spectacol costă între 15 și 35 de lei, în funcție de locul din sală.

2. Ada Milea

Pe scena Casei de Cultură, cea din piaÈ›a Ferdinand, Ada Milea È™i Bobo Burlacianu (de la Fără Zahăr) vor susÈ›ine un spectacol atipic. Un amestec de texte amuzante È™i ironice – fragmente din “Insula”, “Quijote” È™i “Nasul” -, puse în scenă de Ada Milea. Se anunță improvizaÈ›ii.

În 2 octombrie la Casa de Cultură Oradea. Un bilet costă 15 lei și, dacă vă grăbiți, încă mai găsiți de vânzare la sediul din piața Ferdinand.

Ada Milea

3. Jazz cu Guilty Lemon și Blazzaj

Pe Blazzaj îi știu că-s bănățeancă și-i ascult de când aveam vreo 16 ani. Iar de Guilty Lemon mi-s tare curioasă pentru că, din ce-am ascultat pe youtube, sună bine.
În 5 octombrie la Filarmonica de Stat. Biletul costă 20 de lei.

Blazzaj

4. Lumină Lină

E cu Grigore Leșe și Victor Rebengiuc și cu asta cred că am spus totul. „Lumină lină” e un spectacol de poezie, horă românească și umor. În 6 octombrie, tot la Filarmonica de Stat. Biletu-i 30 de lei.

victor rebengiuc

5. Carmina Burana

Am înțeles că și Filarmonica deschide stagiunea cu un spectacol Carmina Burana, însă cel din cadrul Toamnei Orădene e total altceva. E un fel de teatru dans (implică balet, operă, poezie) regizat de Gigi Căciuleanu (cel care astă vară a pus în scenă în București spectacolul „D-ale noastre”, tot teatru dans bazat pe operele lui Caragiale). Spectacolul acesta se bazează pe muzica lui Carl Orff și pe textele scrise în secolele 11 și 12, iar actorii fac parte din echipa Teatrului Național din Târgu Mureș.

 6. Love Stories

 O piesă de teatru cu Maia Morgenstern și Mircea Rusu regizată de Claudiu Goga, după un scenariu scris de Radu F. Alexandru. Așa cum îi spune și numele, e un spectacol despre poveștile de dragoste ale noastre, ale tuturor. Căci toți ne regăsim într-o poveste sau alta, mai simplă sau mai complicată.

În 9 octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor, din parcul 1 Decembrie. Tot acolo se va juca și baletul Don Quijote cu Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța.

Astea sunt recomandările mele de „musai de văzut”. Sunt sigură că ați pus ochii și pe alte spectacole foarte bune din program așa că nu-mi mai rămâne decât să vă invit să vă cumpărați biletele până mai sunt locuri în sală. Spun asta pentru că țin minte că anul trecut la câteva piese de teatru au fost orădeni care au rămas fără loc în sală și au fost dezamăgiți că n-au avut ocazia de a-i vedea pe Florin Piersic Jr. sau pe Horațiu Mălăele.

1 thought on “Spectacolele din Toamna Orădeană 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.