Am crezut că voi reuși să-mi păstrez calmul. Am crezut că mă pot stăpâni, că nimic nu mă va convinge să mă răzgândesc. Aveam impresia că sunt cea mai hotărâtă persoană de pe lumea asta. Până acum o oră!
A început pe la 5 È™i jumătate. Până atunci a dormit ca valiza-n gară, bălind din când în când pe-a sa pernuță. Ei bine, de parcă ar fi È™tiut exact ce se apropie, s-a aÈ™ezat lângă scaunul meu È™i, afișând cea mai drăgăstoasă privire, a început să miorlăie. Și să miorlăie. Și să miorlăieeeee…
A ținut-o într-un mieunat constant, pe diferite octave, mă mir că nu și-a pierdut vocea. Chiar am crezut că-i voi rezista. Însă, după 40 de minute de miorlăieli disperate, am cedat.
I-am umplut bolul cu mâncare, am renunțat la rația de 40 de grame pentru seara asta. I-aș fi dat și felia de salam din senvici dacă ar asta ar fi făcut-o să-și țină gura.
De data asta a câștigat. Are norocul că-s prea ocupată ca să mă gândesc la cum s-o pedepsesc. Data viitoare când mai face așa ceva, o voi închide în baie și voi da volumul la maxim la cea mai rock muzică pe care-o pot asculta.
Și-am încălecat pe-o mâță și v-am spus cum mi-a făcut creierii varză!
Pfuu, ce liniÈ™te-i în casă …
daca viitoare gasesti tu ceva :)))