pe Paleu in jos

Cușca imaginară

Zilele trecute am găsit bani în buzunarul gecii de piele. Nu știu cum au ajuns acolo, nu știu dacă erau ai mei. Dar m-am bucurat că i-am găsit. Așa cum se bucurau odinioară pruncii de acadelele din zahăr ars. Cocoșei, parcă se numeau.
Azi mi-a zis vecina că trebuie să-mi dea bani. Aparent am fost cuminte, merit.

Aștept ziua când va ploua torențial cu bancnote. Așa aș simți că munca mea e valorificată și de vreun zeu ascuns, care stă cuminte și care chiar își face apariția atunci când ai mai mare nevoie de un sprijin. Sigur, citatele motivaționale sunt interesante, dar podul mi-e plin de mulțumiri, cuvinte de laudă și de lingușeli.

În altă ordine de idei, am nevoie de-o ieșire cu bița. Un traseu mai lung. Sau de o coborâre pe Paleu. Mi-s ca un leu într-o cușcă veche și ruginită din fosta grădină Zoo din Oradea (care, apropo, s-a modernizat și va fi inaugurată în 1 mai!). Mă mișc într-una, n-am stare să aștept, n-am răbdare să urlu ca să audă toată jungla. Mi-e dor să cobor dealul ăla cu viteză (mă rog, viteză pentru mine, pentru un biciclist experimentat io-s înceată), să aud vântul șuierându-mi în urechi, înțepându-mi fața, iar presiunea ochelarilor să-mi apese pe nas.

Dora, Alex, Laura, Radu? Pe Laurențiu îl urnesc eu, cumva. 😀

pe Paleu in jos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.