ÃŽÈ›i trebuie răbdare ca să treci de primele 25 de minute ale piesei. Pare decupată din discursul unui demagog, cu multe subtilități despre stat, uniune, cetățeni, minorități È™i … drepturile omului. Sunt iritanÈ›i – pentru orgoliul unui român corect – atitudinea a la Adrian Severin a celor doi politicieni care ajung în faÈ›a baronului.
Textul e încărcat de replici ironice, poate prea fine pentru obrazul de guvernant, la adresa partidelor politice – „Furi, nu furi, vremea stângii treceâ€, „Ce să facă È›igănimea într-o È›ară unde nu mai e nimic de furat?!â€, descrie ineficienÈ›a sistemului de justiÈ›ie – „Dacă-i cu parchet e bine. Da’ de ce mă? Pentru că parchetul scârțâie!â€, „Trăiască monarhia. Ba nu, trăiască republica. Ba nu, jos republica, trăiască democraÈ›iaâ€.
De fapt, lucrurile ordonate după legi È™i reguli au un înÈ›eles cam … vag, mai ales pentru sărmanul È›igan care se gândeÈ™te doar la propriul stomac, ca orice alt om obiÈ™nuit care nu are aspiraÈ›ii de conducere. „Țiganiada†jucată pe scena Teatrului Regina Maria Oradea nu-i neapărat despre È›igani, ci despre oameni È™i ipocriÈ›i, despre tradiÈ›ii È™i regulile nescrise care sunt mai respectate în dezordinea aparentă a unei È™atre decât legile scrise ale statelor ordonate – „fără organe È™i fără pulaneâ€. ÃŽn È™atră nu contează atât de mult cultura individuală (singura È›igancă ce È™tie să citească e mereu ignorată), cât ordinea din grup, unde toÈ›i lucrează simultan: unul face focul, altul meÈ™tereÈ™te ceva, alta fură etc. Nu lipsesc descântecele, vrăjile È™i leacurile băbeÈ™ti.
„Țiganiadaâ€, cu scenariul rescris de Radu Macrinici*, merită văzută pentru coregrafie, dar È™i pentru jocul actorilor. Iar dansurile, ei bine, dansurile sunt ceva aparte.  Mă întreb dacă după spectacole actorii È™i dansatorii au bătături în palme ori vânătăi pe picioare?!
Piesa rescrisă, adaptată la vremurile noastre – Vlad ÈšepeÈ™ e înlocuit de un baron al Uniunii Europene ce le promite o È›ară doar a lor dacă pun în scenă o piesă de teatru –  pare un ghiveci asezonat cu multe haine colorate, dansuri È™i mult fum pe o scenă fără un decor aparte.
Spre deosebire de varianta originală, scrisă de Ioan Budai Deleanu acum 200 de ani, în varianta adaptată È›iganii nu se ucid între ei (deÈ™i nu reuÈ™esc să pună în scenă „pestacolulâ€, eÈ™uând în a obÈ›ine ceea ce le-a fost promis), dar ajung la concluzia că toată lumea-i È›ara lor. Și pleacă. Practic căsătoria din final poate reprezenta un nou început (nunta marchează o etapă importantă în viaÈ›a omului) după un eÈ™ec într-un loc unde n-au fost doriÈ›i.
În concluzie: decât să urmăriți la TV o emisiune politică mai bine mergeți la teatru. Politica pare mai serioasă în Țiganiada decât în platoul lui Gâdea.
Fotografiile-s făcute de Sebi Tonț.
_________________________
 * menționez că-i dublu câștigător al UNITER, însă după ce-am văzut Love Story scrisă de Radu F. Alexandru, o piesă premiată pentru scenariu, mi-am pierdut încrederea în corectitudinea UNITER
😉