Matei Brunul și sforile

Născută-n anul Cernobîlului, n-am trăit prea mult în timpul comunismului. Sigur că regimul n-a murit complet odată cu Ceaușescu, în unele structuri (chiar și-n cele moderne) încă se practică șantajul și cenzura, iar îndoctrinarea naivilor e o procedură din ce în ce mai populară, nu doar în mass media.

Aveam 4 ani la revoluție. Tot ce știu despre comunism am aflat de la Memorialul Durerii și de la taică-meu, care-a fugit din spital pentru a participa la revoluția din Timișoara și pentru a le da de veste prietenilor săi din Lugoj despre mișcările timișorenilor. Atât de mult a urât regimul comunist! În școală nu țin minte să fi învățat multe despre comunism. În schimb am studiat că românii au fost singurii care au ținut piept turcilor ce-ar fi vrut să cucerească Europa. Pentru uriașul Imperiu Otoman luptele crâncene, așa cum au fost descrise de români, ar fi fost doar „mici incidente la graniță”, potrivit cărții „The man they killed on Christmas Day” de Cătălin Gruia. Nu știu sigur, nu am studiat istoria otomanilor. Dar nici Andrew Marr, care-a scris „History of the world”, nu amintește de luptele românilor cu turcii. Dar menționează imperiul otoman.

Când TVR-ul a difuzat Memorialul Durerii am fost prea mică pentru a înțelege că mulți dintre oamenii din închisori erau acolo doar pentru că îndrăzniseră să-și exprime opinia. Sau doar pentru că cineva i-ar fi prezentat drept spioni ori hoți, pe nedrept. Anii au trecut, societatea a evoluat, televiziunile au adoptat rețetele de succes din țări democratice: distragerea atenției opiniei publice cu scandaluri inutile.

Ne mai amintim de revoluție și de cât de groaznic a fost partidul comunist prin decembrie, când ies la iveală alte dosare și mărturii crunte despre pedepsele aplicate celor ce se împotriveau regimului.

Și acum ajung și la Matei Brunul. O carte care mi-a deschis apetitul pentru tot ce înseamnă cărți despre comunism, despre cât de spurcat a fost (și rămâne) un regim totalitar. Dar Matei Brunul nu e numai o carte despre comunism, ar putea foarte bine să fie o carte despre amnezia care ne lovește din plin în fiecare an electoral.

„Orice marionetă are suflet, doar că trebuie să È™tii să i-l descoperi …”

Cartea lui Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, a câștigat anul trecut premiul literar „Augustin Frățilă”. ÃŽn condiÈ›iile în care majoritatea librăriilor orădene promovează ba cărÈ›ile Mihaelei Rădulescu ori opere bine vândute din literatura internaÈ›ională – Dan Brown, Paulo Coelho etc. – am avut un noroc chior atunci când am dat de cartea asta, aÈ™ezată pe-un raft printre sute de alte titluri. Vara trecută Humanitas își decorase vitrina cu 50 shades of crap È™i cu Tudor Chirilă. Iar io nu-s chiar atât de des deprimată pentru a citi aÈ™a ceva. Mai ales că de la o vreme am înlocuit scriitura banală cu croÈ™etatul, ca remediu pentru momentele când îmi pierd încrederea-n oameni.

Deși tratează un subiect controversat din istoria acestui popor, Matei Brunul e o carte care te captivează, te convinge să cauți și să descoperi cât de malefică și bine pusă la punct a fost Securitatea. Te provoacă să afli mai multe despre un sistem pe care unii îl regretă azi. Matei Brunul e românul păpușă de lemn care se mișcă în funcție de cum sunt trase sforile. În funcție de cine le manevrează, când și în ce context.

N-am să-i fac un rezumat cărții pentru că mi-aș dori să căutați opera și să-l descoperiți pe Bruno cel amnezic, Bruno care-l îmbrățișează pe Vasilache, păpușa de lemn. Brunul și-ai săi pași grei care fac cărare prin zăpada ce acoperă aleea către casa fetei pe care o place. Bruno care ajunge să creadă că a meritat să fie torturat pentru ceva ce i s-a spus că ar fi încercat să facă. Bruno care voia doar atât: să cunoască arta manevrării marionetelor.

De la Matei Brunul am început să caut și alte cărți despre comunism și torționari. Momentan caut „Orizonturi Roșii” a lui Pacepa. Alte recomandări sunt binevenite.

p.s: mi-ar plăcea să descopăr cât mai mulți autori contemporani români care aleg să-și lanseze cărțile și-n varianta e-book.